Zilele trecute, pe Netflix s-a lansat filmul „Minunea” – „The Wonder”, inspirat de o poveste reala cu iz miraculos.

In regia lui Sebastián Lelio, castigator al unui Oscar pentru „A Fantastic Woman” in 2017, filmul o are ca protagonista pe Florence Pugh, actrita-senzatie a ultimilor ani care a fost nominalizata la Oscar pentru rolul din „Little Women”.

„Minunea” este bazat pe romanul cu acelasi nume scris de Emma Donoghue.

Actiunea are loc in 1862, la 13 ani dupa Marea Foamete, cand Lib Wright (Florence Pugh) este chemata in Midlands in Irlanda de catre un grup religios pentru a o tine sub observatie timp ce 15 zile pe una dintre membrele comunitatii lor.

Anna O’Donnell (Kíla Lord Cassidy) este o fetita de 11 ani care sustine ca nu a mancat timp de patru luni, insa a supravietuit in mod miraculos cu „mana cereasca”. Starea Annei se deterioreaza rapid, iar Lib e hotarata sa afle adevarul, punand sub semnul intrebarii credinta unei comunitati care ar prefera sa isi pastreze convingerile religioase. Alaturi de Pugh si Cassidy joaca Tom Burke, Niamh Algar, Dermot Crowley, Brian F.O’Byrne, David Wilmot, Ciaran Hinds si Toby Jones.

Pentru a fi eligibil la marile premii din Hollywood, in special pentru Oscaruri, filmul a fost lansat mai intai in cateva cinematografe americane, avand premiera pe Netflix pe 16 noiembrie.

Povestea filmului este bazata pe fapte istorice reale. Inca din secolul al XV-lea, existau tinere femei si fete care deveneau celebritati locale dupa ce se infometau lungi intregi.

In „Minunea”, actul socant al infometarii este interpretat de unii ca un miracol religios, iar Anna incepe sa fie vizitata de pelerini care calatoresc pana la cabana ei dintr-un mic sat rural doar pentru a se simti mai aproape de divinitate. Printre ei se afla un jurnalist, disperat dupa o poveste, si Lib, care a fost trimis sa stabileasca daca Anna este cu adevarat o facatoare de minuni sau daca este implicata intr-o inselatorie complexa. 

Desi personajele nu se bazeaza pe persoane reale, povestea este inradacinata in istorie, fiind intens cercetata de autoarea Emma Donoghue. 

„Fasting girls” – „Fetele care postesc” este o expresie folosita in istorie pentru a descrie tinere femei care au trait intre secolele al XV-lea si al XIX-lea care, la fel ca Anna, pretindeau ca se infometau, uneori luni intregi. Deseori exista un element religios, iar multe dintre ele pretindeau ca poseda puteri fizice iesite din comun. 

In timp ce unele din ele au inspirat un adevarat devotament religios,  fiind privinte aproape ca niste sfinte, altele  au fost demascate ca mincinoase. In orice caz, povestile lor erau senzationaliste si deveneau celebre.

In cazurile cele mai extreme, tinerele femei au murit iar parintii uneia dintre ele au fost condamnati pentru omor prin imprudenta. Unii psihologi si istorici sustin ca acest fenomen ar putea fi un precursor al afectiunii cunoscute in prezent sub numele de anorexie.

„Pareau a fi un ecou al sfintelor medievale care se infometau ca act de penitenta, dar si al anorexicelor moderne, dar nu erau identice cu niciuna dintre ele. Pareau sa spuna multe despre ceea ce inseamna sa fii fata in multe tari occidentale”, a declarat Emma Donoghue pe site-ul ei.

In cercetarea romanului, a analizat aproape 50 de astfel de cazuri, care se intindeau din Irlanda si Marea Britanie, in Europa de Vest, in SUA si Canada, din anii 1500 pana in anii 1900. In medie, inseamna un caz per deceniu. In mod surprinzator, aceste femei nu se grupau iar cazurile lor s-au intamplat la intervale lungi si aleatorii, din zona Brooklyn-ului american pana in satele din Tara Galilor.

Unul dintre primele exemple de femei mistice – asa cum mai sunt cunoscute in istorie – a fost Julian de Norwich, o femeie care a trait in izolare permanenta in secolul al XV-lea, intr-o celula atasata la Bisericii Sfanta Iuliana din Norwich. 

Credinciosii veneau sa o viziteze ca o forma de pelerinaj si sperau sa dobandeasca o perspectiva religioasa profunda asupra vietii. In aceasta perioada, ea s-a imbolnavit foarte grav si a primit o serie de viziuni ale lui Hristos. Ea sustinea ca Iisus este „hrana pretioasa a intregii vieti adevarate”. Aceste cuvinte par sa fie luate la propriu de personajul Anna din filmul „Minunea” care refuza hrana, crezand ca se poate intretine doar prin puritate spirituala sau „mana din cer”.

Un alt exemplu faimos este Sarah Jacob sau „fata galeza care posteste” care a trait in anii 1860. Dupa ce s-a imbolnavit la varsta de noua ani, lui Sarah i s-a spus sa se odihneasca la pat. Ea a inceput sa refuze mancarea pentru a se mentine slabita si pentru a nu fi nevoita sa ia parte la muncile agricole istovitoare. 

Parintii ei, Evan si Hannah Jacob, s-au alaturat curand siretlicului si au declarat public ca nu a luat apa si mancare timp de doi ani. Povestea s-a raspandit rapid, iar Sarah a devenit in curand un fenomen national. Cu toate acestea, sase asistente medicale au fost trimise sa testeze teoria, au supravegheat-o pe Sarah timp de cinci zile, dupa care Sarah a murit. Parintii ei au fost condamnati pentru omor prin imprudenta, desi medicii si asistentele au scapat fara pedeapsa.  

O alta „Anna” din viata reala a fost Therese Neumann. A suferit de orbire, probleme gastrice si paralizie dupa ce a cazut de pe un scaun in 1918.

In 1927, Therese Neumann a pretins ca a fost vizitata de un sfant care i-a spus ca nu mai are nevoie de mancare si apa, doar de sfanta impartasanie. A fost observata zi si noapte timp de doua saptamani in iulie 1927 si, desi a slabit la inceputul perioadei de observatie, Therese se pare ca a luat cinci sau sase kilograme pana la sfarsitul acesteia. Desi acest lucru a fost considerat o dovada a puterilor ei supranaturale, unii contemporani au crezut ca este o impostoare care a fost ajutata si incurajata de tatal ei. 

Producatoarea Tessa Ross povesteste intr-un press kit Netflix ca a inceput sa lucreze la proiect in 2016 dupa ce a citit romanul Emmei Donoghue.

„Am fost foarte miscata de acest roman care acopera atat de mult teme. Este ca si cum ai avea o conversatie despre credinta, despre femei si despre corpurile lor, despre iubire si despre cum ne facem propriile familii.”, a declarat Ross.

In privinta protagonistei, Pugh a fost alegerea evidenta pentru regizorul Sebastian Lelio care i-a admirat prestatiile din „Midsommar”, „Black Widow”, „Little Women” si „Lady Macbeth”. 

„Florence este in fiecare secventa a filmului. O vedem trecand printr-un intreg spectru de emotii. Si din cauza situatiilor in care este pusa, vedem straturi dupa straturi din dedesubturile acestui personaj. Florence are profunzimea si gama necesara in interpretarea ei. Si in acelasi timp, e foarte subtila si foarte foarte puternica. Cred ca este o artista foarte eleganta”, a declarat Lelio pentru Netflix.

Un aspect important pentru atmosfera de epoca a filmului au fost costumele create de Odile Dicks-Mireaux, alaturi de decorurile alese de designerul Grant Montgomery.

Cu peste 45 de filme si seriale in portofoliu, inclusiv cate un trofeu Emmy si un BAFTA, Odile Dicks-Mireaux a lucrat in ultimii ani pentru „Brooklyn”, „Last Night in Soho” sau „Chernobyl”.

Pentru a recrea lumea aparent simpla a vietii rurale din secolul al XIX-lea, imediat dupa Marea Foamete, a studiat fotografiile realizate de William Grundy si John Whistler. 

Regizorul Sebastian Lelio i-a oferit din start o directie vizuala care nu trebuia sa exprime bucurie. „Nu si-a dorit sa arate precum un film scandinav. Ne-am uitat la lungmetrajul „Meek’s Cutoff” cu pionerii americani din 1840. Avea culori palide puse pe fundalul desertului. Iar acele imagini l-au inspirat. Asa ca de acolo ne-am inspirat pentru costumele purtate de Lib, Anna si Rosaleen.”, a declarat Dicks-Mireaux.

La randul lui, Grant Montgomery a mai lucrat la productii de epoca precum „Peaky Blinders” sau „The Crimson Petal and the White”. Pentru „Minunea”, a fost provocat sa transforme o cafenea moderna intr-un magazin de epoca, din 1862. Decorurile au fost inspirate de pictorul american Andrew Wyeth si nuantele de verde si brun pe care le-a mentionat scriitoarea Emma Donoghue in romanul ei.

Dupa aparitia in controversatul film „Don’t Worry Darling” care a fost cel mai discutat lungmetraj lansat in cadrul Festivalului de Film de la Venetia din acest an, Florence Pugh are o multime de proiecte care vor fi filmate sau lansate in viitorul apropiate.

Dupa rolul Yelenei Belova din blockbusterul Marvel „Black Widow” si controversatul „Don’t Worry Darling” in regia Oliviei Wilde care a avut mai multe conflicte cu Pugh in timpul filmarilor, actrita de origine britanica in varsta de 26 de ani va putea fi auzita de cei mici la cinematografe in luna decembrie. Pugh interpreaza vocea personajului Goldilocks din filmul animat ‘Puss in Boots: The Last Wish” in care ii veti mai auzi si pe Antonio Banderas si Salma Hayek.

Recent, a filmat „Oppenheimer” in regia lui Christopher Nolan care va fi lansat in cinematografe in iulie 2023. In prezent, Pugh se afla in productie cu „Dune: Partea a doua” iar in viitorul apropiat va mai juca alaturi de Morgan Freeman si Molly Shannon in „A Good Person” in regia lui Zach Braff care va fi lansat in primavara viitoare.

La inceputul anului viitor, Pugh va incepe filmarile pentru „East of Eden”, o adaptare a romanului John Steinebck care va fi lansata pe Netflix. Ulterior, va juca si in „The Maid”, un film politist produs de studiourile Universal.