Skip to content

Povestea rochiei care arata bogatia culturala a lumii in care traim. A fost creata timp de 13 de ani de catre 353 de artisti din 47 de tari. Din partea Romaniei, a participat Denisa Manoila care a reprezentat frumusetea Romaniei prin una din florile nationale.

„Rochia Rosie” (The Red Dress) este un proiect care s-a desfasurat in ultimii 13 ani si care a ajuns la final, rezultand o piesa vestimentara unica in lume. 

Rochia este o opera de arta colectiva care a inceput cu initiativa lui Kirstie Macleod, o artista britanica care exploreaza identitatea, cultura si traditia prin broderie si arta textila. Ideea proiectului a aparut in 2009 cu o schita pe un servetel si s-a transformat intr-un proiect colaborativ la nivel global in care au participat sute de oameni din diferite colturi ale lumii.

Dupa ce a trecut prin mainile a 353 de broderi din 47 de tari, piesa vestimentara a fost transformata intr-o rochie spectaculoasa care uneste culturi si traditii din toata lumea. Arata bogatia culturala a lumii in care traim dar si un exemplu despre ce se poate intampla cand oameni de diverse credinte se unesc cu un scop comun.

Rochia este formata dintr-un corset care se ajusteaza cu nasturi, maneci lungi si o fusta cu trena care transforma intreaga creatie intr-una din cele mai frumoase exemple de piese haute-couture din istoria modei. 

Este realizata din 84 de bucati de matase naturala dupioni de culoare rosu burgund, fiind brodata de artisti din tari precum Africa de Sud, Kenya, Mexic, Egipt, Japonia sau Turcia. 

Broderiile sunt inspirate din povesti proprii si experiente de viata, iar printre broderi se numara refugiati care au fugit din calea razboiului, artizani care perpetueaza traditii vechi de generatii si pasionati de arte textile care practica broderia pentru prima data. 

”Artistii au fost incurajati sa creeze broderii care sa le reprezinte propriile identitati in timp ce adauga  o experienta culturala personala si traditionala” a declarat Kirstie Macleod.

136 din cei 353 de contribuitori au beneficiat de o parte din profiturile acumulate din expozitiile in care rochia a participat. Restul au lucrat pe baza de voluntariat pentru a sustine proiectul.

”Initial, proiectul a fost conceput pentru a genera un dialog prin broderie intre identitatile culturale diverse, adunanad la un loc diverse culturi si traditii fara a impune granite. Insa, in decursul celor 13 ani rochia a devenit si o platforma de expresie si o oportunitate pentru a amplifica sau a propaga vocile artistilor” a adaugat Kirstie Macleod. 

Printre tarile participante se afla si Romania cu o broderie realizata in 2022 de catre Denisa Manoila care a decis sa onoreze frumusetea tarii folosind simbolul florii de maces. 

Denisa Manoila este originara din Brasov si a inceput sa faca broderie de la varsta de 11 ani. Se foloseste des de motive florare in creatiile sale pentru a replica prin arta cusaturii eleganta pe care natura o inspira.

”Pentru broderia mea am ales sa reprezint o floare de maces — Rosa Canina, una din florile nationale ale Romaniei — care este inconjurata de culorile nationale, rosu, galben si albastru. Am decis sa fac asta pentru a portretiza patriotismul, am vrut ca prima broderie a tarii mele sa-i reprezinte frumusetea, intai de toate” a spus Denisa Manoila. 

Odata finalizata, rochia a fost purtata de catre unele din artistele care au contribuit la crearea ei si a circulat in expozitii, evenimente si festivaluri din toata lumea. 

In prezent opera colectiva calatoreste spre Egipt unde va fi expusa intre 17 si 21 septembrie la Institutul de Arte Liberale si Stiinte si la Ambasada Regatului Unit din Cairo. 

Intre 8 si 9 octombrie va putea fi vazuta si in Marea Britanie la Centrul pentru Arte ”Melville” din Wales. Programul turului poate fi consultat pe platforma oficiala a proiectului, unde poate fi descoperita si harta artizanilor care au contribuit la crearea rochiei.

Citește în continuare