Sub forma de teatru, balet sau spectacol pentru copii, “Spargatorul de Nuci”, baletul compus din muzica lui Ceaikovski si in coregrafia lui Marius Petipa, o simfonie a bucuriei pentru toate varstele, este nelipsit din programele dedicate Craciunului in majoritatea institutiile culturale din lume.

Povestea originala se numeste „Spargatorul de nuci si regele soarecilor” si apartine scriitorului german Ernst Theodore Amadeus Hoffmann, fiind publicata pentru prima oara in anul 1816. Ulterior, in 1844, Alexander Dumas (tatal) le-a oferit cititorilor propria versiune a basmului, care s-a aflat la baza libretului pentru balet „Spargator de nuci” de P. I. Ceaikovski, premiera caruia a avut loc la Teatrul Mariinsky in anul 1892.

Pe scurt, povestea se desfasoara intr-un mic orasel din Germania, in ajunul Sarbatorii de Craciun. O multime de adulti si copii se grabesc sa ajunga la locuinta domnului Stahlbaum care, impreuna cu sotia si copiii lor, Clara si Fritz, organizeaza o mare petrecere. Printre musafiri se numara si unchiul Drosselmeyer, asteptat cu nerabdare, caci aduce de fiecare data cadouri neobisnuite. Acesta ii daruieste Clarei, nepoata sa preferata, un mic spargator de nuci de lemn. Copiii sunt fericiti, iar Fritz arunca in joaca spargatorul de nuci, stricandu-l, pe care unchiul Drosselmeyer il repara si o linisteste pe Clara. Ea adorme cu jucaria in brate, care prinde viata, alaturi de toate celelalte jucarii.

Spargatorul de nuci o apara pe Clara, luptandu-se cu Soarecii care au aparut in camera, dar este invins; Regele Soarecilor este rapus si el si scos din scena de catre supusii sai. Vrand sa indulceasca visul Clarei, Drosselmeyer il transforma pe Spargatorul de nuci intr-un Print, care o invita pe copila intr-o calatorie fantastica. In drumul lor totul devine dulce, pana si Fulgii din Imparatia zapezilor sunt din vata de zahar.

In Actul II, Clara si Printul descopera un taram feeric si sunt primiti cu bratele deschise de catre Zana Dulciurilor. Aceasta le prezinta si alte personaje, care interpreteaza in cinstea lor o suita de dansuri de caracter: Spaniol, Arab, Chinez, Rusesc si unul Pastoral. Sarbatoarea continua cu un mare Vals al Florilor, apoi Zana Dulciurilor si Printul dansează un minunat Grand Pas de deux.

La capatul acestei aventuri extraordinare, Clara se trezeste langa bradul de Craciun, in salonul casei sale, strangand in brate Spargatorul de nuci.

Premiera absoluta a baletului a avut loc pe 18 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, el insusi si compozitor de balet si opera.

Pentru „Spargatorul de nuci”, Ceaikovski a creat muzica in functie de indicatiile clare ale lui Petipa, care avea nevoie de un numar precis de masuri pentru anumite dansuri.

O inovatie a lui Ceaikovski in „Spargatorul de nuci” este folosirea celestei, un instrument muzical de percutie ce fusese abia inventat la Paris si pe care il descoperise intr-o vizita in capitala Frantei.

Instrumentul are o claviatura asemanatoare pianului, produce un sunet fin si pur, ca de clopotei. Acesta a fost folosit in primul rand pentru solo-ul din Actul 2 al Zanei Dulciurilor (dansat de Clara in alte versiuni), tocmai pentru a reda puritatea personajului. Pentru acelasi efect de sensibilitate, Ceaikovski a folosit, la finalul primul act, in dansul fulgilor de nea, un mic cor de copii.

Pentru spectacolul de balet, Marius Petipa a folosit pentru prima data elevi in roluri de copii, elevi ai Scolii Imperiale de Balet din Sankt Petersburg, transformand frumoasa poveste intr-o rampa de lansare pentru tinerele talente.

De asemenea, era nevoie sa fie fie evidentiate si prim-solistele Teatrului, rolul cel mai solicitant si mai complex a fost si a ramas cel al Zanei Dulciurilor/Fondantelor, care evolueaza intr-un mare pas de deux, de regula impreuna cu Printul Coqueluche.

„Spargatorul de nuci” (1892) este al treilea si ultimul balet compus de Ceaikovski, dupa Lacul Lebedelor (1875-1876) si Frumoasa din Padurea Adormita (1889). La un an dupa ce a incheiat partitura Spargatorului, Ceaikovski murea, fiind suspectat de sinucidere.

De-a lungul istoriei, au ramas cateva montari celebre ale „Spargatorului de nuci” in intreaga lume.

Publicatia Historia noteaza ca prima montare in afara Rusiei a avut loc la Teatrul National din Praga, in 1908, urmata de cea din Anglia, in 1934, în coregrafia lui Nicholas Sergeyev, dupa cea originala Petipa. In Statele Unite ale Americii, prima montare completa a fost realizata in 1944, in interpretarea companiei San Francisco Ballet si in coregrafia lui Willam Christensen, iar o versiune celebra a baletului este cea conceputa de marele coregraf George Balanchine pentru New York City Ballet, in 1954.

De asemenea, printre montarile cele mai cunoscute se numara si cea semnata de Rudolf Nureev (in 1963) pentru Royal Ballet (Londra) sau cea a lui Mikhail Baryshnikov pentru American Ballet Theatre.

La București, premiera a avut loc in decembrie 1960, in regia si coregrafia lui Tilde Urseanu. Abia la inceputul anilor ’90 s-a pus in scena o noua versiune, semnata de Alexa Mezinescu. Actuala montare a avut premiera in 2018, cu coregrafia semnata de Oleg Danovski, pusa in scena de Oleg Danovski jr.

Iarna aceasta, atat Opera Nationala Bucuresti, cat si Opera Comica pentru Copii au reprezentatii ale „Spargatorului de nuc”.

Simbolistica spargatorului de nuci a fost evidentiata de Jacob Grimm, cel mai mare dintre fratii Grimm,  care a descris in cartea sa intitulata „Mitologia germana” rolul traditional al figurinelor sculptate din lemn in cultura germana.

Spargatorul de nuci simbolizeaza puterea si autoritatea, actioneaza ca un protector si aduce fericire și noroc. Cu dintii sai la vedere, el indeparteaza spiritele rele si nu le permite acestora sa intre in casa.

Popularitatea povestii a dus si la o productie de figurine in forma de spargator de nuci. Parintele spargatorului de nuci este considerat tamplarul Friedrich Wilhelm Füchtner, care, inspirat de povestea lui Hoffmann, a realizat in anul 1870 primul spargator de nuci. Astazi, de continuarea traditiei si de crearea spargatorului de nuci se ocupa cea de-a opta generatie a fabricii Füchtner.

La inceputul secolului al XIX-lea, Spargatorii de nuci erau costumati in mineri, politisti, aristocrati, membri ai familiei regale sau soldati din diferite armate. Spargatorul de nuci a ajuns in America dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu soldatii americani stationati in Germania, unde le-au dus ca suveniruri.