Preferintele culturale ale mintilor creative. Anca Stancov, Media Manager, Orange Romania “In pandemie am citit “Femei care aleargă cu lupii” de Clarissa Pinkola Estes. A fost pentru mine un moment special, uneori revin la cate un capitol.”

Urban.ro prezinta, intr-o noua rubrica, preferintele culturale ale unora dintre cei mai creativi oameni din industria de publicitate. Ei se afla in spatele unor branduri si campanii mari din Romania, dar ii cunoasteti rareori prin perspectiva intereselor lor de dincolo de job.
Stim ca marturisirile lor vor fi o inspiratie pentru a vedea noi filme, a citi noi carti sau ca sa descoperiti noi evenimente culturale pe care mintile creative din spatele campaniilor publicitare le-au experimentat deja.
Anca Stancov, Media Manager, Orange Romania
Cum te ajuta in profesia ta referintele/ cunostintele din cultura urbana, din filme, teatru, muzici?
Ma ajuta mult sa inteleg pasiunile si nevoile oamenilor, comportamentul si modul lor de gandire, ce le place sa faca, cand si unde, chiar si de ce.
Ai un film preferat?
Daca ar fi sa aleg unul singur pentru clasica insula pustie, ar fi “Star Wars”. Daca as mai putea adauga cateva, ar fi “Pe aripile vantului”, “It’s a wonderfull life” … dar lista ar continua mult!
O melodie care te scoate din depresie sau te motiveaza la birou/ sport?
Din depresie ma scoate sportul (rade) si am un playlist special, facut cadou de baiatul meu, care incepe cu “Run” a lui Zoli Toth.

Ai evenimente culturale pe care le urmaresti in fiecare an: expozitii sau anumite gale de premiere, de la noi sau international…
Urmaresc Oscarul, dar din pacate cu din ce in ce mai putina incantare fata de anii trecuti. Sunt atenta la premiile Nobel. Merg des la teatru. Urmaresc competitii sportive, mai ales din zona de running.
Care e cartea ta preferata?
E greu si nedrept sa spun numai una … dar cred ca “Micul Print”.
Ce podcasturi urmaresti si ni le recomanzi?
Sincer, am inceput sa ascult podcasturi de la inceputurile lor, pe cand nu se prea stia despre ele si cand multi le “prevesteau” esecul. Unele m-au dezamagit in timp, devenind extrem de comerciale. Nu ma refer la faptul ca au sponsori si parteneri, lucrez in industrie, stiu bine ca e felul lor de trai si ca e normal sa aiba sponsori. Mai degraba cred ca au inceput sa aleaga un limbaj, invitati si subiecte “safe”, la moda, care sa le asigure usor o audienta mare, in detrimental calitatii si al originalitatii.
Urmaresc mai multe dar nu as mentiona acum decat “Vorbi-torincii”. Le mai caut si pe cele in care e prezent Damian Anfile. As aminti inca unul, recomandat acum multi ani de o prietena – “Modern Love Podcast”.
Ascult zilnic, fie cand gatesc, fie cand alerg sau merg spre birou. Dar schimb des podcasturile daca nu gasesc ceva diferit, placut, onest si creativ.
Ne poti spune o carte care sa ne ajute pe fiecare dintre noi fie in profesie, fie in viata noastra privata?
In pandemie am citit “Femei care aleargă cu lupii” de Clarissa Pinkola Estes. A fost pentru mine un moment special. Uneori revin la cate un capitol. Cartile de povesti ajuta, daca stii cum sa le citesti. Toti de pe-acolo au de rezolvat proiecte complicate, dar nu au mereu echipa si resursele necesare, in schimb au totdeauna un deadline ucigator, la propriu.

E un trend de life style al acestui an care ti-a atras atentia in mod special?
Nu am alergat niciodata dupa “trenduri” si moda. Dar ma bucur ca se incurajeaza mult practicarea sportului, iesirile in natura si responsabilitatea fata de mediu.
Daca ar fi sa numesti o trasatura din caracterul tau pentru care esti recunoscatoare ca te-a dus in viata pe un drum bun, care ar fi acea trasatura?
Onestitatea si perseverenta. Cred ca fara ele nu as fi ajuns unde sunt astazi.
