Premiera in Romania: Doua balerine romance vor dansa alaturi de prestigioasa companie Bejart Ballet Lausanne, la Bucuresti
Celebra companie Béjart Ballet se intoarce in Romania, cu un spectacol in premiera. Pe 12 si pe 13 octombrie, la Sala Palatului, vor avea loc doua reprezentatii de balet contemporan “Tous les hommes presque toujours s’imaginent” si “7 Danses Grecques”.
Ballet Béjart Lausanne este o companie elvetiana, cu sediul la Opera din Lausanne. A fost fondata in 1987 de un exceptional coregraf, Maurice Béjart, care si-a dorit intotdeauna sa faca cunoscuta lumea baletului unui public cat mai numeros.
Gil Roman este directorul artistic al companiei. Coregraf de peste 20 de ani, Gil duce mai departe opera lui Maurice in turnee prin toata lumea si este responsabil de noile opere din repertoriul companiei.
Doua balerine romance foarte talentate, Oana Cojocaru si Bianca Stoicheciu, fac parte din compania Bejart Ballet Lausanne si vor putea fi admirate in spectacol.
Oana Cojocaru a absolvit liceul de coregrafie “Floria Capsali”din capitala si face parte din compania Bejart Ballet Lausanne inca din anul 2007. Oana a dansat in ultimul spectacol al celebrului Maurice Bejart, “Le Tour du Monde en 80 Minutes”, dar si in numeroase alte productii ale companiei de balet, “Casino des Esprits”, “Aria”, “Syncope”, “t ‘M et variations” si “Tous les Hommes presque toujours s‘imaginent”. In anul 2017 a facut parte din spectacolul “Dixit”, scris si regizat de Marc Hollogne, cu coregrafii de Maurice Bejart si Gil Roman, iar in 2018 a interpretat unul dintre rolurile principale, “Pure” din spectacolul 空 Ku al lui Yuka Oishi.
Tous les hommes presque toujours s’imaginent
Balerina Bianca Stoicheciu a evoluat la Opera Nationala din Bucuresti, unde a dansat in spectacole din repertoriile coregrafilor Macmillan, Ashton, Kylian, Possokhov, Ratmansky, Kobborg and Edward Olug. Bianca s-a alaturat companiei Bejart Ballet Lausanne in 2017, dansand in productiile Dixit si 空 Ku, dar si in spectacolele “Un cygne d’autrefois se souvient que c’est lui”, “The Magic Flute”, “Brel et Barbara” si “Nutcracker”.
7 Danses Grecques
Biletele sunt disponibile aici
Ballet for Life – un spectacol de Maurice Bejart pe muzica formatiei Queen
Spectacolele de balet ale lui Maurice Béjart sunt intalniri cu muzica, viata, moartea, dragostea, cu toti cei ale caror viata si opere pot renaste prin el.
Tot din repertoriul lui Bejart face parte si spectacolul Ballet for Life, una dintre cele mai de succes montari coregrafice care celebreaza viata lui Freddie Mercury si este interpretat pe muzica lui Mozart si, bineinteles, a formatiei Queen. O aventura de dragoste cu muzica celebrilor Queen, dupa cum declara Maurice.
„Ii ador. Ma inspira si ma indruma uneori prin acest tinut al nimanui, unde vom merge cu totii intr-o zi si unde, sunt sigur, Freddie Mercury canta un duet la pian cu Mozart. Ballet for life este un spectacol despre tinerete si speranta, oricat de putin am spera si oricat de optimisti am fi. In pofida tuturor dificultatilor, cred ca „spectacolul trebuie sa continue”, cum ar spune Freddie.” – Maurice Béjart
Fanii Queen pot revedea spectacolul We will rock you – un musical creat de trupa Queen si scris de Ben Elton pe 13 si 14 noiembrie, la Sala Palatului. Pana pe 10 octombrie biletele sunt la preturi early bird. Le gasiti aici