Primul muzeu al fericirii din lume a fost deschis in Copenhaga. Expozitiile prezinta motivele pentru care danezii sunt una dintre cele mai fericite natii din lume.
Muzeul Fericirii („The Happiness Museum”) este primul muzeu de acest gen deschis undeva in lume. Este intins pe opt camere si sprijinit de Institutul de Cercetare al Fericirii din Copenhaga, capitala Danemarcei.
Cel mai recent raport care masoara nivelul de fericire al locuitorilor din intreaga lume plaseaza Danemarca pe locul al doilea, dupa Finlanda si inaintea Elvetiei, Islandei si Norvegiei.
Vizitatorii participa la experimente mentale, in activitati interactive si pot lua parte la exercitii care implica lumina, ciocolata sau alegerea faimoaselor pilule rosii sau albastre din Matrix.
Muzeul abordeaza tema fericirii, a calitatii vietii si a starii de bine la nivel global. Fiecare camera descrie fericirea dintr-un alt punct de vedere, inclusiv perspectiva geografica pentru ce inseamna fericire in diferite tari din lume.
Camera „Politica Fericirii” pune intrebari despre rolul alegerilor electorale si al importantei venitului pe cap de locuitor in fericirea unei natii.
In camera „Istoria Fericirii”, vizitatorii invata din filosofiile legate de fericire de la cei mai intelepti oameni din lume, de la Aristotel la filosofia buddhista la Iluminism si pana in prezent. Sunt prezentate inclusiv reclame care promit fericirea si care sunt menite sa ii faca pe vizitatori sa reflecte la relatia dintre consumerism, capitalism si fericire.
Muzeul este gandit ca o experienta interactiva in care vizitatorii trebuie sa raspunda la intrebari si sa lase raspunsuri anonime pe post-it-uri cu povestile celor mai fericite momente traite vreodata.
Meik Wiking, conducatorul Institutului de Cercetare a Fericirii a declarat ca „misiunea noastra este ca vizitatorii sa plece mai intelepti, mai fericiti si mai motivati sa faca lumea un loc mai bun.„
Anatomia Zambetului ii provoaca pe vizitatori sa isi dea seama prin care colt al gurii zambeste Mona Lisa lui Da Vinci si isi propune sa ii invete sa faca diferenta intre un zambet onest si unul fals.
Camera „Geografia Fericirii” explica de ce Finlanda dar si Paraguay sunt printre cele mai fericite tari din lume, in ciuda diferentelor sociale si economice uriase.
Laboratorul de Fericire explica de unde vine, cum se formeaza fericirea in creierul uman si cum se modifica odata cu varsta. Este folosit un mic creier din plastic pentru a arata, din punct de vedere fizic, traseul fericirii prin organism.
Incheierea expozitiei include perspectiva de viitor a fericirii prin camera care pune intrebari legate de inteligenta artificiala si informatiile pe care telefoanele noastre le stocheaza despre noi.
Muzeul a fost deschis pe 14 iulie 2020 si include toate protocoalele impuse de pandemia Covid-19. Are o capacitate maxima de 25 de vizitatori.
Principala experienta pe care vizitatorii o vor gasi in Muzeul Fericirii este conceptul „hygge” specific danezilor, care nu poate fi tradus in nicio alta limba.
„Hygge” este un cuvant danez care descrie un sentiment de confort, de relaxare si de traire a vietii cu o oarecare usurinta si detasare, cu bucurie si voiosie. Este ca un rezumat al celor mai cunoscute filosofii de viata despre fericire si intelepciune.
Meik Wiking, conducatorul Institutului de Fericire a scris in cartea „The Little Book of Hygge: The Danish Way to Live Well”: „Nu poti sa cumperi atmosfera potrivita si senzatia de „impreuna”. Nu poti sa te simti hygge daca esti mereu grabit sau stresat. Arta intimitatii poate fi cumparata numai cu timp, interes si angajamentul luat fata de oamenii din jurul tau.”
Hygge poate fi atat in lucrurile mici, detalii marunte precum o cana de ceai, un cantec sau o carte buna dar si in marile bucurii ale vietii. Este despre ingrijirea de sine si despre planuri de viitor ale unor lucruri care te fac fericit, despre o motivatie pe care ti-o oferi singur.