Printul Harry a revenit in Regatul Unit si a aparut ieri in fata Inaltei Curti de Justitie din Londra unde a devenit primul membru senior al familiei regale care a depus marturie in fata instantei in ultimii 130 de ani.

Ducele de Sussex, alaturi de alti trei reclamanti, il acuza pe editorul tabloidului britanic The Daily Mirror ca a piratat telefoanele sale mobile pentru a obtine informatii despre viata lui personala care au fost ulterior publicate in presa. Mirror Group Newspapers a recunoscut anterior ca a practicat pirateria telefonica pentru a obtine informatii dar neaga ca tehnica a fost folosita in cazul lui Harry.

In cadrul aparitiei sale in boxa martorilor, Ducele de Sussex a facut acuzatii grave dar si o serie de afirmatii adresate mai degraba catre intregul sistem mass-media si nu procesului in cauza.

Pe parcursul zilei de marti, Harry ─ care se afla la Londra fara Meghan ─ a depus marturie cu privire la o serie de articole publicate in urma obtinerii de informatii prin mijloace ilegale. A comentat 33 de articole pentru care instanta se astepta ca printul sa furnizeze fapte sau dovezi circumstantiale si convingatoare. Aceste dovezi au lipsit din marturia lui desi articolele depuse la dosar — in total sunt 147 de articole din ziarul Mirror — au fost selectate de Ducele de Sussex alaturi de echipa lui de avocati.

Inaintea interogatoriului, care a durat peste cinci ore, David Sherborne, avocatul printului a mentionat ca avocatii si judecatorul i se vor adresa lui Harry la prima mentiune cu „Alteta Voastra Regala”, iar la urmatoarele mentiuni va fi numit „Printul Harry”.

Harry si-a inceput marturia spunand ca ziarele Mirror se gaseau adesea in casa regala: „Eram copil, eram la scoala, aceste articole erau incredibil de invazive, de fiecare data cand unul dintre aceste articole era scris avea un impact asupra vietii mele, a oamenilor din jurul meu, a mamei mele in acest caz.” 

Cand avocatul apararii, Andrew Green, i-a oferit un exemplu de articol din cele depuse la dosar si l-a intrebat daca l-a citit, Harry a spus ca nu isi aminteste daca l-a citit la momentul publicarii. Green a raspuns ca Harry cauta, de fapt, o recompensa pentru intruziunea generala a presei, nu neaparat pentru articolele din dosar.

Harry a recunoscut ca are o ostilitate fata de presa din cauza utilizarii unor metode ilegale de colectare a informatiilor si cere tragerea la raspunderea a acestora: „Unii editori si jurnalisti au provocat din greseala moartea oamenilor. Cat de mult sange le va mai pata degetele de dactilografiere inainte ca cineva sa puna capat acestei nebunii.”

Intrebat de Green „Cine are mainile patate de sange?”, Harry a oferit din nou un raspuns general: „Editorii si jurnalistii”.

Harry a spus ca cercul sau de prieteni s-a diminuat pe masura ce tot mai multe informatii despre viata sa privata apareau in ziare, devenind din ce in ce mai paranoic in relatiile personale.

Cand a fost chestionat despre un articol publicat cand el avea 12 ani in care se spunea ca printul se simte rau din cauza divortului Printesei Diana de Printul Charles (actualul Rege Charles), Harry a spus ca exista informatii in articol care trebuie sa fi fost obtinute prin metode ilegale.

Intrebat de Green daca sugereaza ca aceasta fraza e un indiciu al pirateriei telefonice, Harry a spus ca exista elemente in articol care sugereaza acest lucru. Green i-a raspuns cu o alta intrebare: „Dar cum ramane cu faptul ca ai luat in nume de rau divortul?” iar Harry a raspuns: „Asta nu este in interesul public”.

Ulterior, Green a citat o declaratie oferita de Printesa Diana presei cu doua luni inaintea publicarii articolului respectiv in care spunea ca „Tinerii printi suporta cu greu trauma despartirii”. Deci informatia era deja in domeniul public. 

Acelasi lucru s-a intamplat cu alte 5 articole pe care Green le-a chestionat, informatiile erau deja publice in fiecare caz deci nu ar fi fost nevoie de piraterie.

Pe langa interogatoriu, Printul Harry a depus la dosar o declaratie de 49 de pagini in care si-a prezentat argumentele pe care le are impotriva presei britanice.

In cadrul declaratiei — mai jos gasiti trei citate consistent facute publice de The Guardian — Harry sustine ca a inceput sa consume alcool, droguri si sa faca probleme pentru ca presa il provoca de fapt sa greseasca.

„Incepi ca o panza alba in timp ce ei isi dau seama ce fel de persoana esti si ce fel de probleme si tentatii ai putea avea. Apoi incep sa te orienteze spre rolul sau rolurile care le convin cel mai bine si care vand cat mai multe ziare, mai ales daca esti „rezerva” mostenitorului. Atunci esti fie „printul playboy”, fie „esecul”, „abandonul scolar” sau, in cazul meu, „prostul”, „trisorul”, „consumatorul minor de alcool”, „consumatorul iresponsabil de droguri”, iar lista poate continua. In adolescenta si la douazeci de ani, am sfarsit prin a ma simti ca si cum as fi jucat in favoarea multor titluri si stereotipuri pe care voiau sa mi le atribuie, in principal pentru ca m-am gandit ca, daca se tipareau aceste prostii despre mine si oamenii le credeau, as putea la fel de bine sa „comit crima”, ca sa spun asa. A fost o spirala descendenta, in care tabloidele incercau in mod constant sa ma convinga pe mine, un tanar „afectat”, sa fac o prostie care sa fie un subiect bun si sa vanda multe ziare. Privind acum in urma, un astfel de comportament din partea lor este absolut josnic. Intotdeauna am avut impresia ca tabloidele voiau sa fiu singur, deoarece eram mult mai interesant pentru ele si vindeam mai multe ziare.”

Harry povesteste la un moment ca a trebuit sa se ascunda in portbagajul unei masini pentru a evita paparazzi: „Tocmai implinisem 20 de ani si, ca majoritatea celor de 20 de ani, voiam sa ies si sa socializez. Cu toate acestea, oriunde ma duceam, paparazzi pareau sa apara, chiar daca faceam mereu eforturi pentru a ascunde locul unde mergeam. A trebuit sa ies, sa tin capul sus si sa incerc sa trec pe langa ei si sa ma urc in masina. In rare ocazii, m-am ascuns chiar si in portbagaj. Paparazzi m-au inconjurat, cu bratele in fata. Nu fac fotografii asa cum te-ai astepta, ci doar isi intind bratele apasand un buton, facand sute de fotografii deodata, cu blitul in fata. Nici macar nu puteam sa vad pe unde merg. In timp ce ajungeam la masina, auzeam batjocuri, ma incitau sa reactionez, stiind ca am iesit si am baut cateva pahare. Un aparat de fotografiat m-a lovit peste nas in timp ce deschideam usa, m-am intors, am apucat cel mai apropiat aparat de mine si l-am impins inapoi.”

Harry spune si ca articolele din presa au influentat modul in care il priveau prietenii din scoala, publicul si colegii din armata: „Intotdeauna m-am intrebat, atunci cand intram intr-o incapere cu oameni necunoscuti, daca acestia citisera toate aceste povesti si ce judecata isi formasera deja pe baza a ceea ce citisera in tabloide. Oricare ar fi fost avantajul pe care oamenii pretindeau ca il aveam daca intram intr-o incapere ca Printul Harry era imediat rasturnat, deoarece ma confruntam cu judecati si opinii bazate pe ceea ce fusese relatat despre mine, adevarat sau nu. Ma asteptam ca oamenii sa se gandeasca „evident ca va pica acest test, pentru ca este un prostanac”.”

Harry explica faptul ca reportajele despre sanatatea sa l-au determinat la vremea respectiva sa se simta paranoic in preajma propriilor medici.

Ducele subliniaza ca, atunci cand un purtator de cuvant al Palatului Buckingham ofera informatii unei publicatii, este ca raspuns la intrebarile unui jurnalist. Si se intreaba cum a obtinut jurnalistul informatia in primul rand. Implicatia este ca jurnalistul a folosit pirateria.

Green l-a intrebat pe Harry daca a contactat vreunul dintre ziare pentru a-si exprima ingrijorarea cu privire la faptul ca viata sa privata a devenit obiectul unor articole in mass-media, iar printul a declarat ca nu s-a gandit la acest lucru. Insa sustine ca informatiile erau obtinute prin metode ilegale, fara sa ofere dovezi in acest sens.

Green, avocatul apararii, a conchis inainte de una dintre pauzele din timpul interogatiei ca „suntem mereu pe un taram al spectulatiilor”.

Despre povestea consumului de droguri, Harry a spus ca nu era adevarata desi in autobiografia „Rezerva” a confirmat acest lucru.

In momentul in care Green i-a prezentat un articol in care sustine ca Harry a fumat canabis, Harry a raspuns ca este o poveste neadevarata. Articolul citeaza „o sursa din interiorul Palatului Buckingham” (adica unul dintre angajatii familiei regale), lucru pe care Harry l-a recunoscut. 

Imediat dupa aceea, Green a citat fragmente din „Rezerva”, autobiografia lui Harry in care acesta povesteste despre cum a consumat droguri si cum Palatul Buckingham a angajat un specialist de comunicare de criza pentru a schimba perceptia publica despre aceasta poveste care il prezenta intr-un mod negativ. In instanta, Harry a explicat ca acest specialist era de fapt Mark Bolland, directorul de relatii publice al Printului Charles la vremea respectiva.

Green i-a raspuns ca „Uneori au fost furnizate presei informatii private despre dvs., fara acordul dvs. sau chiar fara ca dvs. sa stiti. Iar aceste informatii pe care le prezentati ca fiind obtinute ilegal au fost de fapt furnizate de domnul Bolland. Nu este incorect ca sustineti ca articolul din Mirror s-a bazat pe informatii culese in mod ilegal, cand acestea erau deja publicate in ziarul News of the World.”

La acestea, Harry a raspuns ca „Ar trebui sa ii intrebati pe jurnalisti”.

Ulterior, cand a fost intrebat daca a verificat ca informatiile aparute in presa nu au fost cumva furnizate de oameni din jurul lui sau de echipa palatului Buckingham, Harry a raspuns ca nu a facut acest lucru si ca „M-am bazat pe echipa mea juridica. Dar momentul era suspect.”

Harry a dat vina pe un articol publicat in Mirror ca ar fi „sadit neincrederea intre frati”, referindu-se la relatia problematica pe care o are cu Printul William.

Green a adus in discutie un articol care vorbeste despre o neintelegere intre William si Harry in legatura cu intalnirea cu Paul Burrell, fostul majordom al Printesei Diana. In articol se spune ca Harry s-a referit la Burrell ca la un „rahat cu doua fete”.

„Acest tip de articol sadeste neincrederea intre frati”, a spus Harry, facand o aluzie la ruptura dintre el si Printul de Wales.

„Ati lasat un mesaj vocal pe telefonul printului William in care l-ati numit pe fostul majordom regal Paul Burrell „rahat cu doua fete”? intreaba Green.

„Am lasat mesaje vocale pe telefonul fratelui meu si aceasta este terminologia pe care o folosesc pentru a ma referi la domnul Burrell, da.”, raspunde Harry.

Un alt articol la care se refera Green este despre o presupusa cearta intre Harry si iubita sa de atunci, Chelsy Davy.

Green a prezentat un articol care a aparut la scurt timp dupa ce The Sun a publicat o imagine a printului Harry imbracat intr-o uniforma nazista. Fotografiile respective au fost vandute publicatiei The Sun de catre un participant la petrecerea costumata. De asemenea, s-a spus ca la acea petrecere Harry a flirtat cu o fata care nu era iubita lui de atunci. Ulterior, in publicatia Mirror a aparut un articol despre cum a raspuns Davy la afirmatiile ca Harry flirta cu o alta fata. Green a sugerat ca sursa ar fi fost, de fapt, Paul Davy, unchiul iubitei sale.

Harry a raspuns ca „Acest lucru se bazeaza pe intelegerea faptului ca jurnalista (Jane Kerr) ar fi fost sincera cu privire la sursa povestii.” si a adaugat ca in momentele in care ziarele scriu ca un „amic” este sursa unei povesti este de fapt o caracteristica clasica a pirateriei telefonice.

Tot in privinta relatiei cu Chelsy Davy a fost prezentat un alt articol din Mirror care povestea despre intalnirea dintre Harry si tatal iubitei sale care ar fi avut loc intr-o vacanta in Africa. Principalul subiect al articolului se referea la afacerile tatalui lui Davy care organiza vanatori de animale. Subiectul respectiv fusese publicat cu o zi inainte in Daily Mail, materialul din Mirror incluzand aceleasi detalii. Articolul a fost realizat pe baza unui interviu cu Paul Davy, unchiul lui Chelsy.  Harry a raspuns ca „Asta nu inseamna ca este adevarat.” si a sustinut ca detaliile au fost obtinute in mod ilegal din piratarea informatiilor legate de zborul lui avionul in Africa. Printul a adaugat ca ”Este dureros sa il citesc acum, asa cum a fost prima data cand l-am citit”.

In declaratia depusa de dosar, Ducele de Sussex face 118 mentiuni la Chelsy Davy si da vina pe presa pentru faptul ca Davy l-a parasit.

Tot in declaratia de la dosar, Harry povesteste cat de greu i-a fost cand s-au facut speculatii ca James Hewitt, si nu Charles, ar fi de fapt tatal lui biologic.

Harry a spus ca era adolescent cand a citit articole care spuneau ca James Hewitt era tatal sau adevarat — inainte de a descoperi la varsta de 30 de ani ca informatia ar fi falsa pentru ca nu se potriveste cronologic cu realitatea.

„Aveam 18 ani cand am auzit pentru prima data un zvon conform caruia tatal meu biologic era James Hewitt, un barbat cu care mama mea a avut o relatie dupa ce m-am nascut. La momentul publicarii acestui articol si a altora similare, nu stiam de fapt ca mama mea nu l-a intalnit pe maiorul Hewitt decat dupa ce m-am nascut. Aceasta cronologie este ceva de care am aflat abia in jurul anului 2014. La acea vreme, cand aveam 18 ani si imi pierdusem mama cu doar sase ani mai devreme, povesti ca aceasta mi s-au parut foarte daunatoare si foarte reale. Erau dureroase, rautacioase si crude. Mereu am ramas cu intrebarea despre motivele din spatele povestilor. Au fost ziarele dornice sa puna indoiala in mintea publicului pentru ca eu sa fiu inlaturat din Familia Regala?”

Harry a dat vina pe presa si pe guvernul britanic deopotriva, spunand ca ambele sunt la pamant: „Ma tem de alienarea presei iar acest lucru este incredibil de ingrijorator pentru intreaga Marea Britanie. Democratia esueaza atunci cand presa nu reuseste sa controleze si sa traga guvernul la raspundere, ci alege sa se culce cu el pentru a asigura status quo-ul. Poate ca nu am un rol in cadrul institutiei regale, dar, ca membru al familiei regale britanice si ca soldat care sustine valori importante, simt ca exista responsabilitatea de a expune aceasta activitate criminala in numele interesului public.”

Harry a declarat ca spera ‘sa salveze jurnalismul ca profesie’ si ca depune plangerea ‘nu pentru ca urasc presa tabloida sau chiar neaparat o parte a acesteia, ci pentru a-i trage la raspundere in mod corespunzator pe cei care au deturnat privilegiile pe care le implica statutul de membru al presei’.