Ce puteti face in weekend-ul 11-13 iunie: Godzilla vs. Kong si Fara zgomot 2 la cinema, Romanian Design Week, expozitia RADAR, Noaptea Muzeelor si One World Romania
Din programul cultural al celui de-al doilea weekend de vara, pare ca lucrurile incep sa se reintoarca la normal – seria de evenimente fiind din ce in ce mai bogata.
In acest weekend, se joaca pe Arena Nationala meciul EURO 2020, asadar arterele din centrul Bucurestiului nu vor mai fi transformate in zone pietonele pe durata acestui week-end.
Premierele din cinematograf sunt Mortal Kombat (2021), The Unholy (2021), Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului (2021), Peter Iepurasul: Fugit de acasa (2021), Fara zgomot 2 (2020) si Godzilla vs. Kong (2021).
De vineri, 11 iunie, 60 de filme vor rula in cadrul One World Romania. Editia de anul acesta are ca tema lupta femeilor pentru egalitate, iar regizoarele Ada Pistiner si Florica Holban vor fi celebrate.
Editia a-14-a a Festivalului One World Romania (OWR14) care incepe 11 iunie are ca tema experienta feminista si luptele feministe, cu focus pe filmele romanesti contemporane, dar si a unor titluri de arhiva care au fost foarte rar sau chiar niciodata valorizate, contextualizate si prezentate publicului actual la o calitate adecvata.
Festivalul se va desfasura fizic, la Bucuresti, intre 11 si 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Taranului si alte locuri indoor si outdoor din Capitala si online in toata tara, intre 21 si 27 iunie. Tema principala din acest an surprinde instante diferite ale feminitatii si feminismului din intreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale si epoci diferite. Biletele pentru cea de-a 14-a editie One World Romania sunt disponibile pe Eventbook.
Filmele lui Paul Calinescu sunt disponibile publicului in acest weekend la Cinemateca Eforie.
Calinescu a fost un pasionat de film care si-a transformat pasiunea, la 1934, in primele documentare sonore despre tara noastra. Proiectul isi propune sa readuca in atentia publicului cinefil filme romanesti din toate timpurile, grupate in programe distincte, scopul fiind largirea cunoasterii cu privire la istoria filmului romanesc, dar si din nevoia de a readuce in atentia publicului contemporan filme si personalitati artistice, neglijate, in mod inexplicabil, in ultimele decenii.
Teatrul Mic prezinta in datele de 5, 13 si 26 iunie 2021, de la ora 20:30, la Sala Studio – Gabroveni 57, primele reprezentatii ale spectacolului „Noapte buna, mama!” de Marsha Norman.
Regizorul Vlad Massaci construieste un nou tur de forta pentru actritele Dana Dembinski-Medeleanu si Andreea Gramosteanu intr-o intalnire cu publicul care invita totodata la o reflectie asupra sensului vietii si al mortii. Traducerea textului a fost facuta de Alexa Bacanu, iar scenografia este semnata de Ioana Pashca. Biletele pot fi achizitionate direct de pe website-ul www.teatrulmic.ro, de pe platforma bilet.ro, si de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Constantin Mille 16 si Gabroveni 57).
Din luna iunie, Teatrul In Culise isi va relua activitatea intr-un spatiu nou, situat in str. Alecu Russo nr. 12 printr-o stagiune completa ce cuprinde atat productii mai vechi, deja consacrate dar si trei premiere, pregatite in perioada de pandemie.
Spectacolul “Faza lunga” de Catherine Aigner, traducere Victor Scoradet, este programat pentru 12 iunie, cu Iulia Neacsu, Adrian Ionescu, Radu Catana, Gratiela Popa, in regia Laurei Ducu.
”Fază lunga” este un spectacol comic bazat pe povestea palpitanta traita de un cuplu modern, din zilele noastre. Intorsi de la o petrecere, Ioana si Sorin se trezesc peste noapte captivi intr-o situatie fara iesire, care le perturba linistea si ii face sa-si puna la indoiala alegerile. Destinul, care de data aceasta poarta forma unui orfan lovit de soarta, intervine in relatia de cuplu si le provoaca o criza majora.
Pentru pasionatii de muzica, Trooper are concert aniversar de 25 de ani la Arenele Romane sambata, 12 iunie, iar formatia ZOB canta live tot sambata, in Quantic. Iubitorii de jazz au parte de un concert live la Gradina GreenHours duminica, 13 iunie, de la ora 20.00, cu Sárosi Péter Azara.
Noaptea Muzeelor are loc pe 12 iunie in 185 de spatii culturale din 72 de localitati. Expozitii, interventii, experimente artistice, proiectii, spectacole, concerte si tururi interactive sunt pregatite pentru public.
Cea de a 17-a editie a Noptii Muzeelor va avea loc sambata, 12 iunie, la nivel national, si propune publicului expozitii, interventii si experimente artistice, proiectii, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar si unele activari in mediul online.
Din programul Noaptea Muzeelor fac parte muzee si case memoriale, galerii de arta, institute culturale, saloane si studiouri creative, castele, palate, cetati, mori, teatre, universitati, cinematografe, biblioteci, memoriale ale terorii comuniste, atenee, opere, filarmonici, lacase de cult sau case ale experimentelor.
De azi pana duminica puteti vedea arta realizata in realitate augmentata, inteligenta artificiala si video mapping in cadrul unui eveniment intins pe 5.800 de metri patrati. Piesa centrala este un Boeing 737 transformat intr-o instalatie imersiva de arta.
In intervalul 10 – 13 iunie, la ROMAERO Baneasa, are loc expozitia temporara de new media art, RADAR 2021. Piesa centrala este Core, un aparat Boeing 737 transformat intr-o instalatie imersiva de arta.
Fiecare tur al expozitiei dureaza doua ore si a fost creat tinand cont de reglementarile curente aflate in vigoare. Vizitatorii se vor intalni cu studiouri creative si artisti independenti ce dezvolta proiecte in realitate augmentata, video-mapping, inteligenta artificiala, instalatii interactive, game art si sound design.
Ghid de vizitare pentru Romanian Design Week 2021. Din 4 iunie muzeele, galeriile si studiourile multor artisti isi deschid portile.
A noua editie a Romanian Design Week incepe in weekend si se desfasoara in perioada 4-13 iunie 2021, la Bucuresti, expozitiile fiind disponibile publicului la Combinatul Fondului Plastic, un spatiu cu o istorie speciala, Galeria Senat, UNA Galeria, Galeria Phenomenon, Design House si Muzeul National de Arta al Romaniei.
Sub tema #TOGETHER, festivalul reuneste in organizatii, designeri, initiative si evenimente, atat online cat si offline, care impreuna propun un demers despre importanta, succesul si contributia pe care industriile creative le au in societate.
„Impreuna mergem inainte” – „Together.Forward” este tema pe care IQOS o abordeaza in acest an in cadrul Romanian Design Week 2021 prin intermediul parteneriatului pe care l-a realizat cu doi artisti romani experimentali: Obie Platon si Adrian Damian.
Noile instalatii de arta pe care le puteti experimenta in cadrul colaborarii IQOS si Romanian Design Week 2021 vor avea ca scop reconectarea oamenilor cu designul, cu tehnologia si cu arta gandita ca o realitate care deschide o fereastra spre viitor.
Experienta IQOS din cadrul Romanian Design Week se numeste „Art for Air”, iar primul proiect lansat este un mural de 35 de metri patrati care decoreaza o cladire din centrul Bucurestiului. Lucrarea isi propune sa ofere o noua perspectiva asupra spatiului urban.
Una dintre cele mai spectaculoase instalatii de arta din ultimii ani a fost deschisa la IQOS World in cadrul Romanian Design Week 2021.
Instalatia multi-senzoriala „Network of Emotions” de la IQOS World este atractia principala a festivalului Romanian Design Week 2021, fiind deschisa publicului la Combinatul Fondului Plastic in perioada 5-13 iunie. Expozitiile si instalatiile sunt create sub tema „#Together”.
50 de lucrari create de Oscar Han, sculptorul preferat al Casei Regale, vor fi expuse pana in septembrie la Muzeul Colectiilor de Arta.
Muzeul Colectiilor de Arta de pe Calea Victoriei prezinta, in perioada 28 mai – 12 septembrie 2021, una dintre cele mai mari retrospective dedicate artistului Oscar Han. Supranumit „sculptorul preferat al Casei Regale”, expozitia il omagiaza pe Oscar Han la 130 de ani de la nasterea sa. Veti putea vedea 50 de sculpturi din patrimoniul Muzeului National de Arta al Romaniei, al Muzeului Zambaccian, al Muzeului de Arta Constanta si din colectiile private Anca Vlad, Mihai Astratinei si Damian Florea.
Muzeul de Arta Recenta prezinta o expozitie dedicata sportului si educatiei fizice in cultura vizuala a Romaniei. Mari sportivi romani participa la intalniri cu publicul in cadrul expozitiei.
La Muzeul de Arta Recenta (MARe) s-a deschis expozitia „C.S.A. Clubul Sportiv al Artelor. Reprezentarea sportului in arta romaneasca de la 1900 pana azi” incepand de miercuri, 12 mai. Pentru aceasta expozitie, echipa curatoriala a alcatuit un portofoliu cuprinzator de reprezentari ale celor mai diverse sporturi, de la cele mai populare (fotbal, atletism, gimnastica, tenis, handbal, rugby, schi, sah etc.) la cele mai specializate, care cer echipamente si tehnici aparte (motociclism, echitatie, golf, aviatie etc.).
Expozitia cartografiaza peisajul extrem de divers al interesului artistic pentru sport si educatie fizica in cultura vizuala a Romaniei si prezinta 53 de lucrari de arta (pictura, desen, sculptura, fotografie, video, instalatie), realizate de 48 de artisti romani, din colectiile a 12 muzee din tara, peste noua colectii private si a patru galerii de arta. Printre lucrarile expuse vor fi si lucrari de patrimoniu sau de tezaur semnate de artisti ca Iosif Berman, Ion Barladeanu, Alexandru Ciucurencu, Ion Grigorescu, Ion Jalea, Lea Rasovszky, SADDO, Roman Tolici sau Mihai Zgondoiu.
Sezonul expozitional de primavara MNAC 2021 s- a deschis deja la Palatul Parlamentului. Noile expozitii, 5 la numar, vor putea fi vizitate pana pe 26 septembrie 2021, acestea cuprinzand lucrari de Ciprian Muresan, proiectul „Laborator artistic de carantina” pornit de studentii de la Facultatea de Istoria si Teoria Artei in timpul pandemiei, Vioara Bara, Ana Adam si 35 de artisti si perfomeri romani sunt expusi la etajul al treilea in „Simti – Aluneci – Canti. De la o scena la alta”. Curatorul este Kilobase Bucharest.
Muzeul poate fi vizitat doar cu respectarea conditiilor de siguranta impuse de COVID-19. Costul unui bilet este de 20 lei, poate fi achizitionat atat la intrarea in muzeu cat si online aici.
In Aeroportul Otopeni a fost deschis un muzeu de arta romaneasca. Prima expozitie va putea fi vizitata pana pe 30 septembrie 2021.
In zona de imbarcare a Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti a fost deschis Art Safari Airport Museum, un muzeu de arta contemporana romaneasca organizat de Art Safari si Compantia Nationala Aeroporturi Bucuresti.
Si la metrou exista acum arta, tot prin initiativa Art Safari. Trenurile de metrou de pe magistralele 1 si 3 vor avea incluse expozitia “Arta cucereste Bucurestiul!” Vor fi expuse reproduceri dupa Piliuta, Cecilia Cutescu-Stork sau Victor Fota.
Reproduceri ale unor opere importante din colectii private si din muzee vor putea fi admirate, din 1 iunie, de cei care calatoresc cu metroul in expozitia „Muzeul din Metrou”, organizata de Art Safari si Metrorex.
O parte dintre operele de referinta ale artei romanesti devin accesibile in spatii cotidiene pentru trei luni de zile. „Muzeul din Metrou” va circula pe magistralele 1 si 3 si va prezenta reproduceri dupa lucrari reprezentative ale artistilor romani, insotite de texte informative. Printre artistii care vor putea fi admirati in cadrul muzeului temporar mobil de la metrou „Arta cucereste Bucurestiul” se afla Samuel Mutzner, discipol al celebrului Claude Monet si deschizator al drumului catre lumina si culoare in pictura romaneasca, Constantin Piliuta, iubit de colectionari si maestru al simplitatii si armoniei paletei in tablourile sale cu subiect floral, femei-artist prea putin cunoscute precum Magdalena Radulescu, Merica Ramniceanu, Cecilia Cutescu – Storck, precum si lucrarile artistilor contemporani Irina Dragomir sau Victor Fota, unde/ in care calatorul devine supererou al realitatii zilnice.
Ziua Mondiala Art Nouveau se sarbatoreste in 10 orase din Romania, iar la Brasov, Bucuresti, Targu Mures si Timisoara exista trasee speciale pentru a descoperi patrimoniul.
Cu ocazia editiei 2021 a Zilei Mondiale Art Nouveau, sarbatorita an de an pe 10 iunie, Institutul National al Patrimoniului invita publicul iubitor de patrimoniu, istorie si explorari culturale sa (re)descopere diversitatea Art Nouveau din Romania printr-o serie de evenimente publice, care vor avea loc in cele 10 orase inscrise pana acum in program: Brasov, Bucuresti, Targu Mures, Timisoara, Sibiu, Medias, Iasi, Oradea, Arad, Jimbolia si Lugoj.
Evenimentele dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau vor avea loc in perioada 10-20 iunie 2021 si cuprind trasee ghidate, expozitii (carte si design grafic, mobilier si decoratiuni, schite de arhitectura, vitralii etc), trasee tip vanatoare de comori, jocuri si activitati pentru copii, proiectii de film si dezbateri.