O serie de documentare disponibile in cinematografele din tara prin programul KineDok. Povestea poetei Nina Cassian este printre filmele selectate.
Fara o predictibilitate a mentinerii cinematografelor deschise in tara, doar cateva sali sunt disponibile pentru publicul cinefil. Este si cazul lantului de cinematografe Happy Cinema care va proiecta in cinematografele din Alexandria, Bacau, Bistrita, Buzau, Bucurestisi Focsani documentarele KineDok. Acestea au subiecte care deruleaza povesti despre situatii actuale si sensibile, insa au menirea de a deschide discutii cu invitati locali despre educatie, stereotipuri etnice si experienta emigrarii.
“Profu”, “Sarboaica”, “Distanta dintre mine si mine” si “O pogorare in maelstorm” sunt filmele documentare care vor rula in cele sase cinematografe din tara.
Filmul romanesc „Profu” in regia lui Alex Brendea construieste un portret plin de umor al unui profesor neconventional si carismatic de matematica din Bistrita care isi da demisia din invatamant si deschide o scoala de meditatii in micul sau apartament de bloc. Povestea este urmarita de-a lungul unui an academic, in care este urmarit efortul de a retrezi dragostea de invatatura elevilor, schimbandu-le astfel vietile.
„Sarboaica” regizat de Nebojša Slijepčević din Croatia si lansat in 2018 spune povestea mortii violente a unei tinere fete de etnie sarba, in contextul conflictelor sarbo-croate de la inceputul anilor ’90.
Regizorul Nebojša Slijepčević inregistreaza procesul de punere in scena a spectacolului de teatru cu acelasi subiect despre cazul Alexandrei Zec, o fata de 12 ani, care a fost ucisa in cadrul conflictelor interetnice din anii ’90. Desi autorii crimei au fost dezvaluiti, ei nu au fost niciodata condamnati.
Documentarul care o prezinta pe poeta Nina Cassian, „Distanta dintre mine si mine” a fost de regizat Mona Nicoara si Dana Bunescu si lansat in 2019.
Cu o reputatie de femeie fatala, bautoare si fumatoare, poeta avangardista, compozitoarea si graficiana Nina Cassian isi spune povestea astfel: dupa ce in anii fascismului in Romania s-a refugiat in ilegalismul comunist, a devenit simultan complice si problematica pentru nou-instalatul regim stalinist, ca apoi sa intre in conflict direct cu regimul Ceausescu, sfarsind intr-un exil nedorit la New York in 1985.
Compozitia lui Philip Glass inspirata de nuvela ,,O pogorare in Maelstrom” a lui Edgar Allan Poe este filmul prezentat de Jan Vardøencu.
In acest documentar este prezentata orchestra filarmonica arctica pe varful muntelui Ryten unde interpreteaza muzica compusa de Glass chiar deasupra Moskenesstraumen. Muzica impresionanta si peisajele magnifice norvegiene fac din piesa „O pogorare în Maelstrom” o oda dedicata frumusetii si vietii aspre din Nordul Norvegiei.
Cele patru documentare vor rula in lunile februarie si martie in Happy Cinema, daca accesul va fi permis in salile de cinema. Programul complet este disponibil aici.