Skip to content

Psihoterapeutul Gabor Mate revine in Romania. Pe 15 octombrie editia de colectie a cartii „Cand corpul spune nu” se lanseaza in prezenta autorului  

Gabor Mate, Foto Profimedia Courtesy Everett Collection

Volumul renumitului medic Gabor Maté, „Cand corpul spune nu”, al carei prim tiraj a reusit performanta de a se epuiza inca din perioada de precomanda, se lanseaza intr-o editie de colectie sambata, 15 octombrie. Cu ocazia revenirii autorului in Romania, acesta va sustine o conferinta de presa si va intra in dialog cu Barna Némethi (CEO-ul editurii) despre bestsellerul ultimilor doi ani la Curtea Veche Publishing. Lansarea de carte va avea loc la Carturesti Verona incepand cu ora 11:00. Intrarea este libera.

Poate cel mai in voga psihoterapeut al momentului, medic si autor cunoscut si apreciat in toata lumea, Gabor Matéva vorbi despre unele dintre cele mai stringente subiecte de pe agenda sanatatii mintale, de la trauma la dependenta, stres sau burnout. Mai mult, la finalul evenimentului, autorul va fi disponibil pentru o sesiune de autografe.

Editia de colectie a volumului „Cand corpul spune nu” este disponibila pentru precomanda pe www.curteaveche.ro si de sambata, 15 octombrie, in librariile din tara.

Cartea este un studiu aprofundat, revelator, plin de informatii utile despre stres si influenta lui asupra sanatatii noastre psihice si fizice. Dupa cateva decenii de cariera medicala de exceptie, in care a urmarit legatura dintre stres si boala, Gabor Maté a strans laolalta povestile pacientilor sai, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice si a dezvaluit consecintele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea sa este un semnal de alarma si o pledoarie pentru medicina biopsihosociala, una dintre cele mai bune cai prin care ne putem elibera de aceasta cumplita afectiune a epocii noastre.

Gabor Maté este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, specialist in domeniul ingrijirii paliative. Cercetarile sale vizeaza in special traumele din copilarie, dependenta de alcool sau droguri si stresul.

 Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numara rubrica de la The Globe and the Mail, colaborarea cu cateva clinici pentru recuperarea pacientilor dependenti de droguri din Downtown Eastside, Vancouver, si, mai recent, aparitiile publice in calitate de speaker motivational si autor.

Pentru activitatea sa de exceptie din domeniul medical si pentru cartile scrise, Gabor Maté a primit Premiul Hubert Evans pentru nonfictiune si i s-au acordat Ordinul Canadei si Civic Merit Award din partea orasului Vancouver, unde locuieste.

Citește în continuare