Quentin Tarantino a lansat cartea bazata pe scenariul filmului „Once Upon a Time in Hollywood”. A schimbat finalul si traiectoriile pentru majoritatea personajelor.
La doi ani dupa lansarea filmului „Once Upon a Time in Hollywood”, Quentin Tarantino a lansat cartea cu acelasi nume inspirata din scenariul productiei cu 10 nominalizari la Premiile Oscar.
Cartea care a devenit deja un Bestseller pe Amazon in toate categoriile a fost promovata ca un concept „reimpachetat”. Recenzorii care au citit-o au descris finalul ca fiind altul fata de film iar traiectoriile personajelor mult mai diferite, cu povesti de fundal schimbate radical.
Asemeni unui proces de scriere si editare a unui text, dupa lansarea filmului Tarantino si-a reasezat personajele in poveste, le-a oferit alte pozitii, caracteristici si nuante. Cartea de 400 de pagini ii are in rolurile principale pe Rick Dalton, un actor care isi ineaca amarul in whiskey (jucat de Leonardo DiCaprio), Cliff Booth, dublura lui Rick (jucat de Brad Pitt), si Sharon Tate (rol interpretat de Margot Robbie). Include si cateva pagini copiate direct din scenariu si dialoguri care sunt aproape identice cu filmul.
Actiunea are loc in Hollywood in 1969 si a fost descrisa in New York Times, The Guardian si Variety ca avand o sexualitate mult mai pronuntata, emotii mai vizibile si exagerate, ca si cum ar fi fost scrisa pentru cineva care nu a vazut filmul si trebuie sa isi imagineze fiecare scena in parte. Nu vom include spoilere, va invitam sa cumparati cartea de aici. In versiunea audiobook, cartea este lecturata de actrita Jennifer Jason Leigh.
Productia inspirata de viata pe platourile din Hollywood a anilor ’70 a fost descrisa de Tarantino ca „o scrisoare de dragoste adresata cinematografiei”.
Ca parte a contractului semnat cu editura HarperCollins pentru doua carti, Tarantino va lansa si un volum de non-fictiune, “Cinema Speculation”, o incursiune in cinema-ul anilor 1970 si va cuprinde cronici si scrieri personale ale cineastului.
Desi regizorul declarase ca mai are un singur film „de oferit” pana se retrage, a reusit sa scrie cartea mai sus mentionata si lucreaza la „Django/Zorro”, continuarea pentru „Djano Unchained” si „Kill Bill 3”.
Pentru “Once Upon a Time in Hollywood”, Tarantino semneaza atat regia, cat si scenariul, filmul fiind creat de acesta timp de cinci ani de zile.
Are deja in palmares doua trofee Oscar pentru regie, doua Globuri de Aur si doua premii BAFTA (pentru “Pulp Fiction” – 1994 si “Django Unchained” – 2012), obtinand pentru “Once Upon a Time in Hollywood” si alte doua premii Oscar, cel mai bun rol secundar – Brat Pitt si cea mai buna scenografie, segnata de Barbara Ling si Nancy Haigh. In total, cele 9 filme ale sale au primit 34 de nominalizari la Oscar, 40 la BAFTA, 28 la Globurile de Aur si au castigat un Palme D’or la Cannes (cu Pulp Fiction).
Productiile pe care le scrie si le regizeaza deopotriva sunt atipice: timpul nu curge liniar, de obicei sunt prezentate mai multe povesti care au un fir comun, se foloseste foarte multa violenta, completata de dialoguri spumoase cu referiri la cultura populara, iar coloanele sonore sunt si ele de referinta de fiecare data.
In anii ’80, ca sa se intretina, Tarantino lucra intr-un magazine de inchiriat casete video, iar viata lui s-a schimbat dupa ce l-a cunoscut la o petrecere la Hollywood pe producatorul Lawrence Bender, care l-a incurajat sa scrie un scenariu de film.
Prima sa tentativa nu a fost reusita, scenariul nu a fost publicat niciodata. Insa i-a adus primul sau job la Hollywood, ca asistent de productie la caseta video de exercitii a lui Dolph Lundgren, “Maximum Potential”, in 1986. Anul urmator a aparut in rolul unui imitator al lui Elvis Presley in „Sophia’s Wedding: Part 1” – un episod din serialul tv “The Golden Girls”. 1987 a fost anul in care Tarantino a scris si a regizat primul sau film – My Best Friend’s Birthday.
Filmul care i-a schimbat destinul a fost “Reservoir Dogs”, pe care l-a regizat in 1992, cu premiera la Festivalul Sundance, unde a devenit un adevarat fenomen. Ulterior a realizat Pulp Fiction (1994), Jackie Brown (1994), Kill Bill Vol. 1 (2003), Kill Bill Vol. 2 (2004), Death Proof (2007), Inglourious Basterds (Ticalosi fara glorie, 2009), Django Unchained (2012), The hateful eight (2015) si Once Upon a Time in Hollywood (2019).