Ralph Fiennes revine in teatru pe 15 august. Joaca intr-un spectacol despre lupta regizorului David Hare cu Covid 19
Din 15 august teatrele londoneze se reintorc la spectacolele cu public, in conditii de distantare sociala si, pentru ca in film si televiziune nu s-au reluat toate productiile, marii actori englezi vor putea fi vazuti pe scena in momente emotionante.
Ralph Fiennes este unul dintre actorii care se reintoarce pe scena din 15 august. El va fi protagonistul one man show-ului Beat the Devil, un monolog scris de Sir David Hare despre experienta a in aceasta perioada de pandemie si izolare.
David Hare, care e nu doar dramaturg ci si un regizor foarte apreciat atat in teatru cat si in film (are doua nominalizari la Oscar pentru The Hours) foloseste acest text pentru a-si pune parerea despre cum s-a descurcat guvernul britanic in administrarea pandemiei. Sir David Hare a fost declarat pozitiv la inceputul pandemiei si s-a vindecat dupa cateva saptamani de tratament.
Spectacolul urmeaza sa aiba loc la The Bridge Theatre, va fi regizat de Nick Hytner (care a fost director artistic pentru National Theatre) si se va juca doar doua saptamani. Biletele urmeaza sa fie puse in vanzare la sfarsitul acestei saptamani, vor fi in numar foarte mic pentru ca spectatorii vor trebui sa respecte distantarea sociala.
Calea pe care britanicii au ales-o pentru noi productii la reintoarcerea publicului in salile de teatru poate fi un exemplu pentru teatrele din alte tari: spectacole formate din monologuri celebre cu cei mai mari actori, pentru a onora atat spectatorii cat si actorii si a crea un cadru festiv in aceste vremuri istorice.
Acelasi teatru, Bridge Theatre, are in plan dupa spectacolul cu Ralph Fiennes o serie de reprezentatii dupa seria lui Alan Bennet “Talking Heads”, cu monologuri celebre interpretate de mari actori.
Printre actorii care au confirmat ca vor aparea in acest spectacol sunt celebritati de teatru si film ca Imelda Staunton, Kristin Scott Thomas sau Jodie Comer.