Skip to content

Recenzie si poze concert Sting in Piata Constitutiei

 

Zilele trecute am fost prinsi cu lansarea urban.ro asa ca am ratat concertul lui Sting. Stim ca multi dintre voi sunteti interesati de muzica lui si probabil nu ati fost acolo insa nu veti ramane in intuneric. Prietena noastra, Sana Nicolau de la Hotcity.ro, a luat parte la showul sustinut de artistul britanic in Piata Constitutiei din Bucuresti si a venit cu cateva impresii interesante.

Daca nu ati fost la concert, veti afla mai jos cum a fost. Daca ati fost, va invit sa veniti cu comentarii in care sa ne spuneti cum ati simtit primul show european din turneul Symphonicity.

Prietenii nostri care s-au ocupat de organizare, Emagic, ne-au trimis si cateva poze si ne-au mai dat cateva informatii: peste 18 000 de fani au fost la spectacolul care a inceput la cateva minute dupa ora 20:00. In deschidere a cantat Magic iar un alt detaliu interesant este faptul ca scena pe care a cantat Sting a fost cea mai mare scena din aluminiu din lume, asamblata pentru prima data in Romania.

 

Sting de poveste

Sting a mai fost de doua ori in Romania, deci poate ca ar fi trebuit sa fiu mai retinuta. L-am mai vazut si ma gandeam ca stiu la ce sa ma astept. Si totusi aseara, Sting ne-a vrajit pe toti intr-un mod nou, de poveste.

Nu-mi dau seama care au fost exact ingredientele cocktailului care ne-a incantat asa de tare. Pot sa spun ca publicul s-a intamplat sa fie de foarte buna calitate, temperatura si lumina erau exact cum trebuie si berea din belsug. Daca la asta adaugam faptul ca artistul nu ne-a facut deloc sa asteptam si a cantat cum a stiut el cel mai bine, poate ca obtinem atmosfera de exceptie de aseara.

Mi se pare exceptional cum Sting nu are nevoie de niciun artificiu. Imbracat cu un t-shirt simplu si inarmat cu o orchestra care a stiut sa ii tina isonul intr-o maniera fericita, ne-a dat gata incetul cu incetul. Nu tu visuals, nu tu miscare scenica, nu tu femei frumoase care sa ne abata atentia atunci cand artistul trebuie sa bea apa.

A fost un concert exceptional, am cantat toti impreuna cu el melodiile cunoscute si ne-am bucurat de magnetismul personal al artistului. Daca mai vine Sting sa cante o data, o sa merg din nou. Pentru ca rareori ai de-a face cu un artist asa de tare, care reuseste fara sa bubuie tot cartierul. Am avut senzatia ca a fost un concert de camera, tinut doar pentru mine si oamenii cool care erau acolo, cu miile.

Voi ce ziceti de showul lui Sting? Ati vrea sa il mai vedeti inca o data?
 

Citește în continuare