Recenzie si poze de la XTERIA – The Legend of Dreams Festival
Aseara Arenele Romane s-au tranceformat, asa cum bine a spus un comentator de-al nostru, la XTERIA – The Legend of Dreams Festival. Dupa ce am asteptat atata vreme sa-l vedem pe Dash Berlin live, aproape ca nu mai aveam rabdare pana sa-si faca intrarea. Ce a urmat a fost un show care ne-a lasat fara cuvinte.
Seara a inceput cu Paul Mendez, care a avut un set simpatic si a inceput sa incinga spiritele publicului care se aduna putin cate putin la Arene. Din setul lui nu a au lipsit piese celebre, precum Adagio for strings sau From Miami to Ibiza, ale DJ-ilor de talie mondiala. Din pacate, am remarcat ca Mendez nu a comunicat foarte bine cu publicul, un element care poate duce la succesul sau esecul unui set. De obicei, publicul iubitor de trance e dornic sa interactioneze cu DJ-ul de la pupitru, sa simta ca feedback-ul sau este luat in seama si ca este valorificat in constructia setului. Pot spune ca ma asteptam la ceva mai mult de la Mendez, insa poate n-a fost cea mai buna zi a lui.
La miezul noptii Snatt & Vix au preluat controlul asupra platanelor si au tinut ritmul bine timp de 2 ore. Mi-a placut foarte mult cum au mixat Show me love a lui Robin S. cu One de la Swedish House Mafia. Chiar dau foarte bine piesele astea impreuna daca sunt mixate cum trebuie. N-a lipsit nici piesa Cold Shower, care s-a bucurat de succes in randul publicului. Multi chiar stiau versurile, ceea ce m-a bucurat. Alexandra Badoi a savurat momentul din public. 🙂 In august, insa, o vom auzi live cantand piesa si sunt tare curioasa cum va suna.
Desigur, vedeta serii a fost Dash Berlin! Intrarea lui pe scena a facut ca publicul sa explodeze de bucurie! DJ-ul si-a facut intrarea pe Zero 76 a lui Tiesto si Hardwell, care a facut ravagii. Dash si-a inceput setul in forta si nu a slabit ritmul nici o secunda pana la final. Timp de 2 ore am ascultat ce mai bun set pe care l-am auzit vreodata! De la Sun & moon de la Above & Beyond la Not giving up on love a lui Armin, la Look at me, la Wired, Janeiro, Feel U here, Disarm yourself, Surround me sau The night time, toate piesele au fost la creme de la creme a muzicii trance. La Man on the run si Till the sky falls down lumea a cantat piesele vers cu vers, iar Dash ne-a lasat bucuria sa completam refrenurile.
Dash a dansat, a sarit, a zambit, a impartit tricouri publicului, a lasat pupitrul si a venit in fata scenei, ca sa-si simta fanii mai aproape. Ne-a scris mesaje pe tableta lui si nu a incetat nicio secunda sa ia pulsul publicului, care era extaziat cu fiecare piesa care intra. Finalul a fost monumental, cu piesa Waiting, pe care s-a cantat si strigat cu atata bucurie incat am ramas fara voce. Extraordinara atmosfera, exceptional DJ si un talent autentic au facut ca seara trecuta sa fie un succes pentru Dash! Deja asteptam sa ne notam in calendare noul lui concert.
Dash Berlin live a fost tot ceea ce ma asteptam si chiar mai mult! Am fost insa surprinsa sa vad ca nu a venit asa de multa lume cum ma asteptam la concert. Pentru a doua oara de ani de cand ma duc la concerte la Arene am avut loc sa dansam. Cei care nu au venit nu stiu ce au pierdut. Macar codul vestimentar alb si negru a fost respectat, ceea ce a dat o unitate faina publicului.
Desi ma asteptam la ceva mai mult din punct de vedere al atmosferei legata de tema festivalului, pana la urma tot ce a contat a fost muzica. Impresionant a fost insa cortul montat deasupra Arenelor, care ne-ar fi putut adaposti de o eventuala ploaie, care, din fericire pentru noi, a venit mai devreme si ne-a scutit de neplaceri.
Eu m-am simtit extraordinar aseara si abia astept urmatorul eveniment! Voi ati fost? Cum vi s-a parut?
Va las cu o galerie foto generoasa de la eveniment. 🙂