Cand am vazut prima data trailerul de la Hanna, am zis ca este un film pe care nu trebuie sa-l ratez. Si nu numai ca nu l-am ratat, dar chiar l-am vizonat de doua ori.

 

Iar daca la prima vizionare nu m-a impresionat prea tare, la ce de-a doua am descoperit tot felul de elemente noi care dau farmec povestii.
Hanna promite multe, si in mare parte se tine de cuvant.
Iti satisface nevoie de adrenalina prin intermediul unor scene de actiune bine orchestrate, te introduce in lumea speciala a unui personaj care d-abia descopera lumea si iti dezvaluie o fata nevazuta a unei actrite careia ii prevad un viitor glorios.

Sa incepem cu regizorul, Joe Wright care defileaza cu un portofoliu destul de firav din punct de vedere cantitativ, dar impresionant calitativ: mai exact are 3 filme, toate ecranizari ale unor romane de succes: Pride & Prejudice (Mandrie si prejudecata), Atonement (Remuscare) si The Soloist.
Dupa 3 drame romantice face o schimbare radicala si, ajutat de 2 scenaristi debutanti, se prezinta in fata marelui public cu un film de actiune care aduce o noutate in peisaj: un ucigas minor:).

Pe scurt, subiectul suna cam asa: Hanna este o adolescenta de 16 crescuta in padure si antrenata de tatal ei ca sa devina un ucigas desavarsit. Ea nu a vazut niciodata lumea si singurul ei contact de pana acum a fost cu tatal ei. Acum insa, a venit timpul sa paraseasca cuibul si sa faca ceea ce a fost invatata: sa ucida.
Principala ei misiune este sa o gaseasca si sa o elimine pe Marissa Wiegler (Cate Blanchett), un agentul CIA, care a lucrat cu tatal ei. Hanna omoara tot ce-i iese in cale fara nicio ezitare, si trece printr-o multime de tari, pentru a se reintalni cu tatal ei.

Pe langa povestea de actiune, cu fata-soldat care nu stie altceva decat sa ucida, avem si povestea adolescentei naive, care d-abia acum descopera lumea.  Poate sa ucida un om cu mana goala, dar nu stie sa se poarte cu oamenii, stie o multime de limbi straine, dar nu stie ce inseamana cuvantul muzica. Hanna este o enciclopedie vie, care a inmagazinat multe informatii cu care nu stie ce sa faca.
A ajuns la momentul in care vrea sa cunoasca viata, si sa se cunoasca pe sine. Pe cat de neinfricata e in lupta cu cei mai periculosi asasini, pe atat de speriata e de lucrurile noi pe care nu le cunoaste. Hanna parcurge un drum lung si plin de pericole, in care se descopera pe sine, si secretul teribil care ii marcheaza viata. Un drum in care descopera prietenia si valorile familiei.

Povestea incepe bine, dar pe masura ce intri in actiune, trebuie sa lasi foarte mult de la tine ca intriga sa functioneze.
Imaginea e foarte plastica si te trece prin palete de culori care iti trezesc diverse emotii: de la albul imaculat al zapezii din padurile Finlandei, la galbenul prafuit al desertului din Maroc, trecand prin Spania (unde are experienta primului flirt), pana in  tara colorata povestilor direct in casuta de turta dulce a fratilor Grimm. Povestea e presarata de elemente din lumea basmului, iar decorurile sunt absolut fantastice. Ultima locatie, unde are loc confruntarea finala, este un parc de distractii parasit, in mijlocul caruia se afla casuta de turta dulce, din care nimeresti direct in gura lupului.
Dar frumusetea imaginilor nu justifica lipsa de logica a povestii: Hanna trece fara probleme dintr-o tara in alta, a trait toata viata in padure dar stie sa foloseasca internetul, plus multe alte scapari inexplicabile. La care mai adauga si niste explicatii stiintifice pe care nici daca am vrea, nu le-am putea intelege.

Punctul forte al filmului este distributia, dar si constructia personajelor, care luate pe rand, au o aura destul de stranie.
Saoirse Ronan (Atonement, The lovely bones, The way back)  o interpreteaza pe Hanna osciland intre inocenta si duritate, intre salbaticiune si curiozitate, intre uman si neomenesc.
In rolul agentei CIA, aka Vrajitoarea cea rea apare Cate Blanchett, care este o femeie dura si fara scrupule, care ar face orice pentru a-si duce misiunea pana la capat,dar care in ciudat firii calculate, pare a avea niste accese de nebunie.
Tatal lui Saorsie, este interpretat de Eric Bana, iar Tom Hollander face un rol de exceptie interpretand un ucigas platit sadic si cam dus cu pluta, care datorita accentului german si a privirii demente  m-a dus cu gandul la vocalul din Rammstein 🙂

In alte roluri mai apar Olivia Williams, Paris Arrowsmith, si Jason Flemyng.
Coloana sonora, (semnata de The Chemical Brothers) intregeste foarte bine atmosfera, si da un ritm aparte scenelor de lupta.

Voua ce impresie v-a lasat filmul? L-ati vazut, v-a placut? Cele alte premiere ale verii vreti sa mai vedeti?