„Red, White & Royal Blue”, noua comedie lansata pe Prime Video, spune povestea unei relatii de iubire gay intre Printul Marii Britanii si fiul Presedintei SUA. Protagonistul este comparat cu Printul Harry, personajul fiind inspirat din viata familiei regale.
Zilele trecute, Amazon Prime Video a lansat „Red, White & Royal Blue”, o comedie romantica despre povestea de iubire dintre unul dintre printii Regatului Unit si fiul presedintei americane. Filmul regizat de Matthew López este bazat pe romanul cu acelasi nume care a devenit un bestseller la nivel mondial, avand o multime de fani care asteptau ecranizarea povestii.
Amazon a promovat filmul spunand ca va scrie istorie deoarece ridica o problema intriganta: ce s-ar intampla daca unul dintre printii coroanei regale britanice ar fi gay. Discutia s-a perpetuat pe retelele de socializare si in presa americana unde Printul Henry din film este comparat cu Printul Harry din realitate, pozitia printului fiind similara in scenariu (fratele printului mostenitor).
Realizat in stilul comediilor romantice de Hollywood, filmul reuneste doi actori cu experienta in astfel de productii. Este un lungmetraj menit sa fie vazute intr-o duminica dupa-amiaza, cu o punga de popcorn in mana.
Britanicul Nicholas Galitzine joaca rolul Printului Henry, anterior fiind cunoscut pentru rolul lui Fat Frumos din ecranizarea „Cenusareasa” produsa de Amazon Studios. Americanul Taylor Zakhar Perez joaca rolul lui Alex Claremont-Diaz, fiul presedintei americane Ellen Claremont, un personaj fictiv jucat de Uma Thurman. In film, Claremont este prima femeie care detine aceasta functie in istoria SUA si se afla in plina campanie de realegere.
Distributia este completata de Stephen Fry in rolul Regelui James al III-lea, bunicul Printului Henry, Ellie Bamber in rolul Printesei Beatrice, sora mai tanara a lui Henry, Thomas Flynn in rolul Printului Philip, fratele mai mare al lui Henry si mostenitor al tronului britanic si Rachel Hilson in rolul Nora Holleran, prietena cea mai buna a lui Alex si nepoata vicepresedintelui SUA.
Relatia dintre Alex si Henry porneste de la un incident desfasurat la nunta regala a Printului Philip in care cei doi distrug un tort urias care se prabuseste peste ei.
Desi la inceput nu se suporta, din cauza incidentului cu tortul, echipele de PR ale Casei Albe si ale Palatului Buckingham ii forteaza sa petreaca timp impreuna si sa pretinda ca sunt buni prieteni pentru a a detensiona situatia politica dintre Regatul Unit si SUA.
Ulterior, cei doi descopera ca au multe lucruri in comun, se indragostesc, traiesc o relatie in secret si ajung intr-o serie de situatii complicate deoarece familiile lor si restul lumii presupun ca amandoi sunt heterosexuali iar implicatiile unei astfel de relatii ar fi grave, in special in cazul monarhiei britanice. Nu va dezvaluim restul povestii, o puteti urmari pe Prime Video.
Publicatiile Variety si Tatler au scris recent despre similitudinile dintre Printul Henry si Printul Harry, dincolo de diferenta de orientare sexuala a acestora.
Printul Henry a pierdut un parinte, joaca polo si ii place foarte mult sa se distreze. In cazul Printului Harry, pe langa pierderea mamei sale, Printesa Diana, si pasiunea pentru polo, au devenit celebre imaginile cu el la petreceri in Las Vegas.
Desi exista similitudini intre personalitatile celor doi, regizorul Matthew López a declarat pentru Tatler ca autorul romanului, Casey McQuiston, a „imprumutat probabil ceva la fiecare dintre ei.”, referindu-se si la Printul William, fratele lui Harry.
„Cred ca rebeliunea inerenta a lui Harry si simtul inerent al datoriei al lui William. Ceea ce este de asemenea interesant’, continua el, ‘este ca a treia piesa care lipseste din printii din viata reala este faptul ca Henry este homosexual. Asa ca lui Harry ii este usor sa fie rebel pentru ca este heterosexual. Iar lui William ii este usor sa fie supus… nu trebuie sa spuna o minciuna pentru a fi supus. Dar Henry trebuie sa spuna o minciuna pentru a fi ascultator. Din cauza acestei minciuni, nu poate fi prea rebel. Asta il diferentiaza pe Henry de cei doi.”, a povestit López.
In plus, in film, Printul Henry are o replica aproape tipica pentru discursul Printului Harry din interviurile acordate dupa despartirea de familia regala: „Bunicul meu este un realist cu sange rece. Cand am facut 18 ani, a stat de vorba cu mine si mi-a spus sa nu las cumva dorintele mele egoiste sa reflecte in mod negativ asupra coroanei. Printul Henry apartine Marii Britanii.”
Merita adaugat ca desi filmarile pentru „Red, White & Royal Blue” s-au incheiat cu o luna inaintea mortii Reginei Elisabeta a II-a, monarhul britanic din film este un barbat – Regele James al III-lea. Un aspect interesant este distribuirea lui Stephen Fry in rolul regelui, in realitate el fiind unul dintre cei mai buni prieteni ai Regelui Charles. In film nu exista nicio femeie care sa joace rolul reginei, desi in romanul lui Casey McQuiston apare personajul respectiv.
Momentul scrierii cartii „Red, White & Royal Blue” a coincis cu un moment cheie din istoria familiei regale: primul membru al monarhiei care si-a asumat o relatie gay si care s-a casatorie cu partenerul lui de viata.
Ideea romanului i-a venit lui McQuinton la inceputul anului 2016 cand familia regala britanica nu avea membrii gay recunoscuti la nivel public. Ulterior, in acelasi an, Lord Ivar Mountbatten, verisorul regretatei Regine Elisabeta si stra-stra-stranepotul Reginei Victoria, si-a anuntat public relatia cu partenerul lui de viata, James Coyle. In 2018, cei doi s-au casatorit, devenind prima nunta gay din cadrul familiei regale britanice.
Un an mai tarziu, Printul William a declarat reporterilor ca „mi-as sprijini copilul daca ar fi gay. Mi-as dori sa traim intr-o lume in care este normal si cool, dar in special pentru familia mea si pozitia in care ne aflam, este partea care imi creeaza emotii.”
In trecutul familiei regale britanice, au existat cel putin alti doi monarhi gay: Regele James I si Regina Anne.
Exista multi istorici care au scris despre viata Regelui James I si relatia pe care a avut-o cu George Villiers, pe care l-a facut ulterior Duce de Buckingham. In cartea „King James and Letters of Homoerotic Desire”, autorul David M. Bergeron citeaza zeci de pagi de scrisori dintre cei doi barbati, multe dintre ele utilizand un limbaj explicit. Exista cronici care detaliaza modul in care acestia erau afectuosi la nivel fizic unul fata de altul, chiar si de fata cu restul lumii si a fost descoperit un tunel care lega dormitoarele lor la Apelthorope Palace.
Dintr-o scrisoare trimisa de James catre George: „Imi doresc sa traiesc numai pentru tine in aceasta lume, si as prefera sa traiesc in exil cu tine, in orice parte a lumii, decat sa duc o viata de vaduvie fara tine.”
Intr-o coincidenta neobisnuita, Nicholas Galitzine, care joaca rolul Printului Henry in „Red, White & Royal Blue”, a incheiat recent filmarile pentru serialul „George & Mary”. Galitzine joaca rolul lui George Villiers, amantului Regelui James I, devenind unul dintre cei mai puternici barbati din Marea Britanie la vremea respectiva. Rolul mamei lui este jucat de Julianne Moore. Mai multe despre aceasta productie puteti citi mai jos.
O alta relatie gay documentata prin scrisori este cea dintre Regina Anne si Sarah, Ducesa de Marlborough. Relatia lor din secolul al XVIII-lea a fost ecranizata in lungmetrajul „The Favourite” al lui Yorgos Lanthimos care i-a adus Oliviei Colman un trofeu Oscar pentru interpretarea Reginei Anne. Filmul a explorat in mod strict relatiile amoroase si sexuale pe care Regina le-a avut cu Ducesa de Marlborough (Rachel Weisz) si Baroneasa Masham (Emma Stone).
Povestea din „Red, White & Royal Blue” se inscrie intr-o serie de alte productii lansate in ultimii trei ani care abordeaza acelasi subiect: ce s-ar intampla daca unul dintre mostenitorii coroanei ar fi homosexual si care ar fi protocolul oficial pentru o astfel de situatie, neexistand un precedent in acest caz.
Desi se stie ca in istorie au existat monarhi, printi si printese gay sau bisexuale, niciunul dintre ei nu si-a asumat acest lucru in public si nu a pretins ca ar vrea sa se casatoreasca sau sa traiasca cu un partener de acelasi sex pentru ca nu exista un precedent legal pentru acest lucru.
Nu exista o lege care sa interzica monarhului sa urce pe tron daca este gay, indiferent daca este femeie sau barbat. Insa problema ar interveni in cazul progeniturilor deoarece copiii adoptati sau ilegitimi nu pot mosteni tronul, nici macar cei nascuti prin mama surogat.
In 2013, dupa ce Regina Elisabeta a promulgat legea care permitea cuplurilor gay dreptul la casatorie in Marea Britanie, a existat un amendament in legatura cu permiterea urmasilor sa mosteneasca tronul, indiferent de orientarea sexuala. Legea ar fi urmat sa permita unui copil nascut printr-o mama surogat sau prin inseminare artificiala sa mosteneasca tronul insa ar fi continuat sa interzica copiilor adoptati acest drept deoarece monarhia este legata de continuitatea prin sange. Ulterior nu au mai existat informatii despre acest amendament, nu se stie daca a fost votat desi era pus pe lista Parlamentului britanic.
Productiile cinematografice lansate recent pregatesc, constient sau nu, terenul pentru a permite in viitor unora dintre membrii familiilor regale europene sa traiasca mai liberi decat predecesorii lor.
In 2021, HBO Max a lansat „The Prince” un serial animat creat de Gary Janetti care il are ca protagonist pe Printul George al Regatului Unit, personaj inspirat de fiul cel mare al Printului William si al Printesei Catherine, viitorul mostenitor al tronului britanic. Fiind vorba de un copil, personajul respectiv nu-si exprima sexualitatea insa este efeminat, cu o personalitate flamboaianta si se poarta ca o diva, cu multe atribute imprumutate de la Stewie din „Family Guy” si personalitati LGBT+ din cultura pop.
Tot in 2021 pe Netflix a fost lansat „Young Royals”, un serial suedez in care Printul Wilhelm al Suediei (Edving Ryding) se indragosteste de unul dintre colegii lui de la internatul Hillerska, Simon (Omar Rudberg). Serialul a avut un succes urias la nivel global, a fost lansat deja un al doilea sezon iar in curand va aparea si al treilea. Actorii din rolurile principale au devenit cunoscuti in intreaga lume si au fost invitati inclusiv in emisiunea lui Jimmy Fallon din SUA. Conflictul principal al seriei este orientarea sexuala si amoroasa a printului mostenitor al Suediei (personaj fictiv) despre care se afla la nivel public si pe care familia lui il obliga sa o nege. Intr-un mod mult mai convingator decat serialul „The Crown”, „Young Royals” prezinta anxietatile si tumultul interior pe care le resimte un adolescent al carui destin a fost scris dinainte sa se nasca.