Regele Charles a intrerupt ajutorul financiar anual si asigurarea securitatii personale a fratelui sau, Printul Andrew, conform unei noi carti.
In actualizarea cartii Charles III: New King. New Court. The Inside Story, autorul Robert Hardman dezvaluie ca Regele i-a cerut Directorului Financiar al Coroanei sa sisteze alocatia anuala a lui Andrew, in valoare de 1 milion de lire sterline si sa nu mai finanteze securitatea acestuia.
Aceasta schimbare vine dupa ce Andrew a refuzat sa se mute din Royal Lodge, Windsor, intr-o locuinta mai mica – Frogmore Cottage, fosta resedinta a Printului Harry si a lui Meghan Markle. Andrew detine un contract de inchiriere pentru Royal Lodge din 2003, unde a investit peste 9 milioane de lire in renovari. El achita o chirie anuala de aproximativ 300.000 de lire.
Conform fragmentelor din carte, Regele Charles si-a pierdut rabdarea in vara acestui an, iar Andrew a fost informat ca, daca refuza relocarea la Frogmore, va trebui sa suporte singur costurile de securitate si trai. Potrivit autorului, acest rezultat a fost „o binecuvantare mixta”, desi a agravat relatiile de familie.
In 2022, Printul Andrew a pierdut protectia politiei dupa renuntarea la indatoririle publice, in urma unui interviu controversat din 2019 si a unui proces de agresiune sexuala, care a fost solutionat ulterior.
Actualizarea cartii Charles III: New King. New Court. The Inside Stor de Robert Hardman va aparea pe 7 noiembrie cu 3 capitole noi, cateva fragmente din noile completari au fost publicte de Daily Mail.
Alocatia echivala cu 1,3 milioane de dolari, iar securitatea personala a printului Andrew era, de asemenea, de sapte cifre, potrivit publicatiei. O sursa a declarat, potrivit The Daily Mail, ca printul Andrew „nu mai este o povara financiara pentru rege”.
In cartea actualizata, Hardman scrie ca Printul Andrew trebuie sa plateasca acum pentru protectia obiectelor de arta vechi de sute de ani, a mobilierului din Colectia Regala si a mai multor antichitati, dupa ce, se pare, nu a acceptat propunerea de a se muta de la Royal Lodge din Windsor la „proprietatea considerabil mai mica” Frogmore Cottage.
„Costul contractului de securitate privata pentru paza proprietatii, care se afla in afara cordonului Windsor, se ridica la ceea ce un insider a numit „o suma substantiala de sapte cifre pe an”. In august, s-a raportat pe scara larga (si nu a fost contestat) ca regele nu mai era pregatit sa reinnoiasca acest contract dupa toamna anului 2024”, este mentionat in fraagmentul publicat din carte.
„La sfarsitul verii acestui an, rabdarea si tolerantaa Regelui au luat sfarsit”, a scris Hardman. „Ducele l-a informat pe monarh ca, indiferent de orice ultimatum, el va ramane oricum la Royal Lodge”, a adaugat el. „In acel moment, Keeper of the Privy Purse (directorul financiar al monarhiei) a fost instruit sa ii taie alocatia de trai”.