Skip to content

Regele Charles a inceput filmarile pentru un documentar pentru Amazon Prime. In 1969, familia regala a aparut intr-un film de televiziune care a fost atat de criticat incat a fost interzis.

Regele Charles al III-lea va fi protagonistul unui documentar de lung metraj produs de Amazon Prime, un proiect care marcheaza o schimbare radicala fata de strategiile media traditionale ale Casei Regale Britanice. 

Filmul, care se concentreaza pe activitatea caritabila si viziunea ecologica ale monarhului, este inspirat de cartea sa din 2010, „Harmony: A New Way of Looking at Our World”. Potrivit publicatiei The Times, promite sa fie cel mai personal si revelator documentar al lui Charles de pana acum, oferind o perspectiva detaliata asupra convingerilor sale despre echilibrul dintre oameni, natura si mediul inconjurator. 

Filmarile au inceput deja la Dumfries House, in Scotia, iar lansarea este asteptata la sfarsitul acestui an sau la inceputul lui 2026.

Decizia de a colabora cu Amazon Prime in loc de BBC sau ITV reprezinta o ruptura semnificativa fata de abordarile anterioare ale familiei regale, care, in mod traditional, a ales sa colaboreze cu institutii media britanice pentru proiecte de amploare. 

Alegerea acestui parteneriat ridica intrebari despre intentia monarhului de a-si extinde influenta catre o audienta globala, profitand de influenta si raspandirea platformelor de streaming americane. 

Totodata, distantarea de BBC este semnificativa dar nu este o noutate. In mod traditional, televiziunea nationala a britanicilor avea exclusivitate la evenimentele din viata familiei regale. Acest lucru s-a schimbat la finalul anului 2021 cand BBC a lansat un documentar scandalos despre relatia tumultuoasa dintre Printii William si Harry. Intr-o iesire publica in premiera, reprezentantii Palatului Buckingham (la vremea respectiva Regina Elisabeta era in viata) au declarat ca sunt dezamagiti de atitudinea BBC si ca vor boicota productiile viitoare ale televiziunii britanice. Declaratiile s-au concretizat imediat dupa aceea: concertul anual pe care Printesa de Wales planuia sa il produca si difuzeze cu BBC a fost mutat la ITV. 

Anterior, Regele Charles a aparut oficial in alte trei documentare. 

De-a lungul timpului, Regele Charles a fost subiectul a sute de productii de televiziune, majoritatea fiind documentare care utilizau declaratii rupte din alte contexte. 

In perioada in care era Print de Wales, Charles a lucrat oficial la doua documentare. In 1994, a aparut in „Charles: The Private Man, the Public Role”, un lung metraj realizat pe parcursul a 18 luni, care a inclus interviuri ample cu Charles si a abordat subiecte sensibile, precum casatoria sa esuata cu Printesa Diana. Mai recent, in 2023, a narat „Charles R: The Making of a Monarch”, un film care prezenta imagini de arhiva si momente din viata sa personala si publica.

Totusi, cel mai controversat documentar in care a aparut a fost „Royal Family” din 1969, produs de BBC. Acesta a oferit o privire fara precedent in viata privata a familiei regale, urmarindu-i timp de un an in activitatile lor de zi cu zi. Cu toate ca a avut succes de audienta ─ a atras peste 30 de milioane de telespectatori ─, documentarul a fost ulterior retras din difuzare din cauza criticilor care descriau membrii familiei regale ca fiind complet rupti de realitate si lipsiti de orice magie.

Criticii au sustinut ca prezentarea monarhiei intr-un mod prea banal a diminuat respectul public fata de institutie. Drept urmare, filmul a fost interzis de la retransmisie, iar orice incercare de a-l republica a fost blocata. 

In 2021, a aparut temporar pe YouTube, dar a fost rapid sters din cauza revendicarilor de copyright, consolidandu-si statutul de material interzis si misterios. Ulterior, a reaparut si poate fi vizionat mai YouTube (linkul este mai jos, este posibil sa fie sters din nou).

La randul lor, Printul Harry si sotia Meghan pregatesc documentare pentru alta platforma de streaming, Netflix.

Citește în continuare