Skip to content

5 rezolutii simple pentru noul an care va fac un om mai bun. Si nu costa niciun ban.

E vremea rezolutiilor si ne grabim fiecare sa punem multe lucruri complicate pe liste lungi, pe care le vom respecta sau nu. Ne da un confort mental ca avem setat un drum pentru noul an. Ca ne-am pregatit sa o luam de la capat cu munca, cu provocarile personale ca “sa fim in randul lumii”.

Sigur ati vazut/citit reportajele acelea cu oameni care au trecut de 100 de ani care spun ce regreta in viata; nimeni nu spune ca regreta n-a muncit mai mult. Majoritatea spune ca regreta ca nu s-a bucurat mai mult, n-a iubit mai mult, n-a fost un om mai bun.

Urban.ro va recomanda 5 lucruri foarte foarte simple care va pot transforma intr-un om mai bun, poate vreti sa le puneti pe lista rezolutiilor dvs pentru anul acesta.

Rasplatiti-va, fiti recunoscatori fata de propria persoana pentru efortul mental sau fizic pe care-l faceti. Pe termen lung e o investitie in ncrederea de sine.

Foarte putini dintre noi isi iau un ragaz la sfarsitul fiecarei zile sa se gandeasca prin ce provocari au trecut mintea si corpul lor, ba chiar si sufletul, in cele 24 de ore care au trecut. Consumam cantitati uriase de energie ca sa rezolvam lucruri, sa respectam deadline-uri, sa invatam lucruri noi, si ni se pare ca “se cuvine” ca mintea noastra sa faca asta, ca trupul nostru sa poata duce tot efortul.  

Inainte de culcare, pe sistemul micilor rugaciuni invatate cand eram mici (care era, de fapt, un ritual care ne invata sa coboram ritmul interior gandindu-ne la ceva bun cu recunostinta), ganditi-va pentru ce va multumiti voua. Pentru ce sunteti mandri de voi.

Bine, poate merge si un rasfat suplimentar cand va e foarte foarte greu (sub forma unui dulce, sau a unui obiect achizitionat pe care ni-l doream de mult timp), dar simplu gand de a ne multumi zilnic, onest, pentru ceva ce am facut bine, cu efort si perseverenta, echilibreaza o multime de hormoni din creierul nostru si ne ajuta la un echilibru care se va vedea intr-o mai buna concentrare, intr-o liniste interioara si in increderea de sine.

Inconjurati-va de oameni buni: inteligeti educati, care nu sunt preocupati de vietile altora spre barfa, de la care aveti de invatat. Impreuna va veti ajuta sa fiti oameni mai buni.

Se spune ca suntem media aritmetica a celor mai apropiati 5 oameni din viata noastra. Ei ne dau un ritm in viata, ne ajuta sa progresam, ne invata lucruri noi, sau ne indruma pe un drum nou. Sunt inspiratia noastra si ne modelam unii pe ceilalti.

E usor sa-i identificati pe oamenii acestia, nu vor barfi, nu vor avea rautati, vor fi concentrati pe ce au de facut si pe a ajuta pe altii. Faceti echipa cu ei, si nu va temeti daca simtiti ca sunt mai “destepti”, sau “mai bine pregatiti profesional” decat voi. Daca sunt oameni de calitate, nu va vor pune nicodata in umbra, ci va vor ajuta sa va dezvoltati si mai frumos.

Aveti grija de sanatatea dv concentrandu-va pe ce mancati si cat dormiti

Mancati sanatos, urmariti numarul de calorii fara sa va puneti restrictii, dar veti invata treptat cam cat “valoreaza” fiecare aliment si va veti ordona alimentatia. Faceti sport, oricat de putin si 10 minute in fiecare dimineata acasa, ajuta la intretinerea muschior si articulatiilor, iar perseverenta se va simti pe termen lung, nu doar in buna dispozitie de fiecare zi, ci si in sanatatea dv,

Alegeti sa fiti optimisti si sa vedeti in fiecare zi si fiecare intamplare si o parte buna a lucrurilor.

Mintea umana nu e conceputa sa fie pozitiva. Ca sa supravietum ca specie, a trebuit sa fim in alerta tot timpul, sa anticipam lucrurile care ne-ar fi facut rau, asa ca avem o parte importanta din creier care gandeste in zona pericolelor, pe negativ. Optimismul e o alegere, oamenii fericiti aleg ei sa vada aspectele pozitive ale lucrurilor din jurul lor si nu pe cele negative. Sunt oamenii care cauta in fiecare intamplare motive pentru care sa fie recunoscatori pentru ceea ce li se intampla. Asa nu acumuleaza frustrari, si sunt concentrati pe a invata oricat de putin din fiecare intamplare din viata lor.

Faceti o fapta buna in fiecare zi.

Nu e nevoie neaparat sa donati bani pentru o cauza complicata (desi si asta ajuta in foarte multe cazuri, multa lume), dar uneori o vorba buna, un telefon, sa te oferi sa faci ceva in locul unui prieten, vecin sau o ruda inseamna foarte mult.

Sunt studii care spun ca in cazul parintilor foarte solicitati si aglomerati cu problemele cpiilor cu nevoi speciale nu e bine sa pui intrebarea “cu ce te ajut?”. Creierul lor e oricum obosit si nu vor avea resurse sa caute in minte cu ce ii puteti ajuta. E mult mai eficient sa va oferiti sa faceti ceva concret, sa mergeti direct pe o solutie: iau eu hainele de la curatatorie, fac eu cumparaturile, duc eu copilul in parc etc … oricare anticipati ca ar fi o nevoie care trebuie acoperita.

La fel se intampla cu oricine altcineva pentru care vreti sa acordati un ajutor concret: nu-l intrebati cu ce sa-l ajutati, oferiti-va direct cu o solutie pentru ceva punctual. Si veti face o fapta buna nepretuita.

Va dorim un an bun, frumos cu multe intamplari care sa se transforme in amintiri de neuitat.  

Citește în continuare