Russell Crowe, Rami Malek si Michael Shannon vor fi protagonistii filmului “Nuremberg”, in regia lui James Vanderbilt. Este o drama bazata pe fapte reale despre mana dreapta a lui Hitler si psihiatrul care s-a ocupat de prizonierii nazisti care urmau sa fie judecati la Nürnberg.
Russell Crowe, Rami Malek si Michael Shannon vor fi protagonistii filmului Nuremberg, o drama istorica a carei actiune se petrece in Germania postbelica. Va fi regizat de James Vanderbilt cunoscut pentru ca a scris si produs „Zodiac” inainte de debutul sau regizoral cu “Truth”.
Scenariul este bazat pe cartea „The Nazi and the Psychiatrist” de Jack El-Hai, fiind scris de Vanderbilt. Drepturile asupra cartii au fost achizitionate de Bluestone Entertainment, Walden Media si Széchenyi Fund care finanteaza, de asemenea, pelicula.
Filmul il va urmari pe Rami Malek in rolul unui psihiatru american insarcinat sa stabileasca daca prizonierii nazisti sunt apti sa fie judecati pentru crimele lor de razboi.
Personajul lui Malek se numeste Douglas Kelley si se afla intr-o lupta complexa de informatii secrete cu Hermann Göring — jucat de Russell Crowe —, mana dreapta a lui Hitler. Michael Shannon il va interpreta pe Robert H. Jackson, judecatorul Curtii Supreme de Justitie din SUA si procuror-sef al proceselor de la Nürnberg.
Perioada de pre-productie pentru “Nuremberg” a inceput deja, filmarile vor avea loc in luna februarie in Ungaria. James Vanderbilt, in calitate de coproducator al peliculei, a declarat ca este “o onoare absoluta este sa lucrez cu un grup de actori atat de talentati… Abia astept sa aduc pe ecran aceasta uimitoare poveste bazata pe fapte reale.”
Din echipa filmului vor face parte directorul de imagine Dariusz Wolski, nominalizat la Oscar pentru News of the world in 2021, scenografa Eve Stewart, nominalizata la Oscar de patru ori pentru The King’s Speech, Les Misérables, The Danish Girl si Topsy-Turvy si directorul de casting John Papsidera, castigator a doua premii Emmy (recent a lucrat la Oppenheimer).
Tinand cont de subiectul peliculei si de echipa din fata si spatele camerei, Nuremberg are potential sa fie un film cu sanse la Oscar in viitor.
Russell Crowe a castigat un Oscar pentru Gladiatorul, avand alte doua nominalizari in palmares, Rami Malek a obtinut mult-ravnitul trofeu in 2019 pentru rolul lui Freddie Mercury din filmul biografic Bohemian Rhapsody iar Michael Shannon este dublu nominalizat la Oscar pentru Nocturnal Animals si Revolutionary Road.
In ceea ce priveste potentialul extraordinar al povestii, in cartea The Nazi and the Psychiatrist lansata in 2014, Jack El-Hai urmareste relatia complexa dintre psihiatrul Douglas Kelley si cei 22 de pacienti nazisti ai sai care asteapta sa afle daca vor fi judecati de Tribunalul Militar International de la Nurnberg din 1945-1946. Pe masura de Kelley dezvolta o relatie apropiata cu Reichsmarshal Hermann Göring, incepe o investigatie amanuntita pentru a intelege care este esenta raului din oameni si din lume.
Jack El-Hai si-a bazat scrierile pe colectia de documente personale si profesionale ale lui Kelley dar si a unor artefacte de la Nurnberg — inclusiv dosarele medicale ale nazistilor in cauza — care au fost secretizate pana recent. Cartea nu a fost tradusa momentan in limba romana dar versiunea in engleza poate fi comandata aici.
De-a lungul carierei sale, Russell Crowe a aparut in peste 50 de filme si trei seriale de televiziune. In prezent are 9 proiecte in lucru.
A fost nominalizat la acelasi trofeu de doua ori pentru productiile „The Insider” (1999) si „A Beautiful Mind” (2001), devenind cel de-al noualea actor care a primit trei nominalizari consecutive la Premiile Academiei Americane de Film. De asemenea, a obtinut doua premii Globul de Aur si un premiu BAFTA.
Este cunoscut si pentru rolurile sale din „LA Confidential” (1997), „Master and Commander: The Far Side of the World” (2003), „American Gangster” (2007), „Robin Hood” (2010), „Les Misérables” (2012), „Man of Steel” (2013) si „The Nice Guys” (2016).
In 2015 a debutat ca regizor cu drama „The Water Diviner”, in care a si jucat. Productia a castigat trei premii AACTA.
Anul viitor il veti vedea pe marele ecran ca protagonist in „Sleeping Dogs”, adaptarea cinematografica a romanului „The Book of Mirrors” / „Cartea Oglinzilor” a scriitorului roman Eugen Ovidiu Chirovici.
Pe Rami Malek l-ati vazut recent in „Amsterdam”, un blockbuster in regia lui David O. Russell care i-a avut in distributie pe Robert De Niro, Christian Bale, Chris Rock, Margot Robbie, Anya Taylor-Joy, Taylor Swift, Zoe Saldaña, Mike Myers si John David Washington. Iar anul acesta s-a remarcat in „Oppenheimer” al lui Christopher Nolan cu o distributie exceptionala din care au facut parte Cillian Murphy, Robert Downey Jr., Emily Blunt, Matt Damon, Kenneth Branagh si Florence Pugh.