Ryan Gosling “Mi-ar fi placut sa mi se spuna sa fac mai multe exercitii cardio; nu m-am asteptat sa alerg atat de mult prin Praga”. De azi pe Netflix, „The Gray Man” cu Ryan Gosling, un agent CIA in lupta cu un psihopat (Chris Evans) care vrea sa-i omoare fostii colegi. Urban.ro a participat la lansarea globala.
De astazi avem pe Netflix un nou film de actiune – The Gray Man – cu o distributie ca un cadou de vacanta: Ryan Gosling, Chris Evans, Ana de Armas, Regé-Jean Page.
Dincolo de alegerea actorilor atat de placuti la public, aceasta decizie de distributie arata ca industria cinematografica este in cautarea unor noi solutii pentru a atrage noi audiente.
The Gray Man este agentul CIA Court Gentry (Ryan Gosling), alias Sierra Six. Scos dintr-un penitenciar federal si recrutat de mentorul sau, Donald Fitzroy (Billy Bob Thornton), Gentry a fost candva un mercenar iscusit, dar sanctionat de Agentie. Acum insa situatia s-a schimbat, iar tinta este chiar Six, vanat pe tot globul de Lloyd Hansen (Chris Evans), parte dint-un fost grup CIA, caruia nu-i va sta nimic in cale pentru a-l elimina. Insa agentul Dani Miranda (Ana de Armas) ii vine in ajutor. Si va avea nevoie.
Filmul este regizat de Anthony si Joe Russo si are la baza un roman scris de Mark Greaney, iar in distributie mai sunt Billy Bob Thornton, Jessica Henwick, Dhanush, Wagner Moura si Alfre Woodard.
Urban.ro a participat la conferinta globala de lansare a acestui film, asa ca avem cateva detalii de culise chiar de la protagonisti.
Ryan Gosling despre primul sau film in care e erou de actiune, ucigas periculos: “Dupa cum va puteti imagina, au fost o multime de antrenamente pentru acest film. Dar am avut un ajutor incredibil de mare. A fost o echipa de cascadori extraordinara. La inceput, ei au trecut prin toate aceste stiluri diferite de arte martiale si au incercat sa le selecteze pentru mine si pentru personaj. Si apoi am avut un consilier extraordinar, Chili Palmer, care este un fost membru al Fortelor Delta. Am incercat sa ma apropii de el. Avea toate aceste sfaturi tactice uimitoare, dar si idei de supravietuire cu adevarat surprinzatoare. Cu ajutorul lui, in partea de repetitii, am aflat cateva dintre aceste mici detalii care sunt lucruri care nu erau in scenariu, dar pe care le-am adaugat din gesturi. Dar mi-ar fi placut sa mi se spuna sa fac mai multe exercitii cardio; nu m-am asteptat sa alerg atat de mult prin Praga”.
Chris Evans are mult mai multa experienta in categoria filmelor de actiune, cu super eroi – a fost Captain America, a jucat in toata seria Avengers, iar intreaga colaborare cu studiourile Marvel l–au facut unul dintre cei mai bine platiti actori in acest moment.
Despre rolul sau de psihopat din The Gray Man, Evans spune “Sa joci un personaj negativ este intotdeauna putin mai distractiv, ai mai multa libertate, ai parte de mai multe glume, dar lucrul cu familia Russo este ceea ce da acel sentiment de incredere si libertate. Cand ai incredere in regizori, esti mai dispus sa-ti asumi riscuri si, cu siguranta, un personaj ca acesta cere riscuri. Asadar, fara familia Russo si fara relatia si raportul pe care il avem, nu stiu daca as fi avut o experienta atat de placuta.
Cea mai recenta Bond Girl, Ana de Armas, are si ea in acest film un rol plin de adrenalina, dar diferit mult de ce a facut alaturi de Daniel Craig.
“Am fost foarte entuziasmata de faptul ca familia Russo s-a gandit la mine si imediat ce mi-au povestit la telefon despre acest personaj si povestea, am acceptat. Mi-a placut, pur si simlplu personajul. Iubesc cine este aceasta femeie si tot trecutul ei, antrenamentul si mentalitatea ei si cat de dura si de neinfricata este.
Si Ana a beneficiat de consultantul special Chili Palmer in partea de preproductie, cand a avut o serie de antrenamente intensive. “Am fost foarte norocoasa sa il am pe Chili care sa ma antreneze in ceea ce priveste partea militara a personajului si mentalitatea acestuia si sa am experienta fizica sa pot sa indur durerea. M-am antrenat inclusiv pentru a trage si a pune pe mine toata greutatea acestor arme si sa alerg cu ele in cadru. La inceput alergam ca un pui de gaina cu aceasta vesta, nu stiam cum sa ma misc sau sa ma ghemuiesc, dar partea de pre-productie, a fost foarte amuzanta pentru mine pentru ca ma puteam vedea imbunatatindu-mi coordonarea si miscarea. Apoi am avut nevoie si antrenamentele in partea psihologica. Pentru ca, la sfarsitul zilei, esti in misiune, iti risti viata acolo, iar ceilalti oameni nu sunt in jurul tau, sunt la birou, dar in cele din urma tu esti cel care ia deciziile. pentru a rezolva problema.”
Filmul il aduce in prim plan si pe britanicul Rege Jean Page pe care publicul l-a intalnit pentru prima data la Bridgerton. Desi fanii serialului insista ca actorul sa se reintoarca in productia sezonului 3, cand veti vedea acest fim veti intelege ca actorul a trecut la nivelul urmator al carierei sale.
Despre rolul din The Gray Man, Page spune “Chiar daca e foarte diferit de ce am facut pana acum, munca a fost foarte asemnatoare cu pregatirea pe care o fac pentru orice rol. Incerc sa abordez fiecare scenariu ca o persoana care nu a mai vazut un scenariu in viata ei. Intotdeauna ma asigur ca tipul asta are un trecut, ca are un motiv sa fie asa cum este. Am vrut sa-i dau putina profunzime, am vrut sa existe ceva interesant in trecutul lui. Ceva de pe coasta de est, ceva aspirational in ceea ce priveste motivul pentru care se forteaza atat de mult sa-si faca loc.”
The Gray Man este pe Netflix din 22 iulie.