Sambata, 29 aprilie, la Odeon are loc o noua editie a Galei Extraordinare a Dansului. Curatoriata de Razvan Mazilu, gala aduce in fata dansatori din multe zone – de la clasic la street dance
In acest an, pe 29 aprilie, de Ziua Internationala a Dansului, sarbatorita in lume de peste 40 de ani, Teatrul Odeon va invita incepand cu ora 19.00, in Sala Majestic, sa fiti alaturi de coregraful, dansatorul si regizorul Razvan Mazilu si invitatii sai, la cea de-a XIX-a editie a Galei Extraordinare a Dansului @ODEON.
„Tocmai pentru ca suntem marcati de o pandemie necrutatoare, tocmai pentru ca suntem vecini cu un razboi oribil, cred ca e momentul sa continuam sa dansam. Sarbatorim, deci, dansul pe scena Teatrului ODEON, conform traditiei, intr-o Gala Extraordinara in care veti trece printr-un pas de dans de la balet clasic la street-dance, de la dans contemporan la tango. Sarbatorind dansul noi sarbatorim, de fapt, viata”, spune Razvan Mazilu initiatorul galei.
Invitatii din acest an ai Galei Extraordinare a Dansului sunt: Emanuel Neagu * Julia Baro/ Rachel Gil/ Alexandre Plesis (Opera Nationala Bucuresti) * Castigatorii Galei Tanarului Actor 2022: Laura Gabriela Oana/ Cristina Danu/ Maria Grosu/ Andrei Dutu * Ciprian Chiujdea (fragment din spectacolul Cosmic Latte) * Clubul de tango Tangotangent * elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”.
Gazdele serii vor fi actrita Rodica Mandache si coregraful, dansatorul si regizorul Razvan Mazilu.
Incepand cu anul 2001, Teatrul ODEON e singurul teatru din Romania care produce si gazduieste spectacole de dans printr-un program longeviv si coerent dedicat dansului, „Dans la Odeon”.
Prin productii proprii, Gale Extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans, cu sali intotdeauna pline, Odeonul a deschis larg usile catre marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului in Romania.
Initiatorul si coordonatorul proiectului, Razvan Mazilu, a propus o alternativa la spectacolele de teatru, in contextul in care scena Teatrului Odeon si-a dezvoltat o traditie inca din anii ’90, gazduind Centrul de Expresie Artistica, care a functionat in acest teatru.
„Ideea de dans a aparut la Odeon exclusiv din pasiunea declarata a directorului de atunci al Teatrului pentru dans si gandul – o, cat de utopic! – alcatuirii unei trupe de dans performanta.” Alexandru Dabija, „Secolul 21. Dans – Dans – Dans”
„Cand a aparut Mazilu, ni s-a parut asa, ca o pasare care nu trebuie scapata din mana. […], iar eu nu pot sa imi imaginez traiectoria Teatrului Odeon fara dans.”, marturisea Dorina Lazar, „Secolul 21. Dans – Dans – Dans”
La finalul evenimentului va avea loc lansarea cartii „Traiesc pentru dans” de Ileana Iliescu, aparuta la Editura Vremea, iar ulterior, cartea va putea fi achizitionata din foaierul Salii Majestic.
Gala va dura 2 ore, biletele sunt 80 de lei (Cat. I) si 50 de lei (Cat. a II-a)