Skip to content

Se cauta povesti din adolescenta pentru un spectacol de teatru. Cabaretul adolescentei e un proiect al teatrului de Vest Resita, iar povestile pot fi de oriunde din tara

Asociatia TAIS impreuna cu Teatrul de Vest Resita anunta startul proiectului „Cabaretul Adolescentei” – cofinantat AFCN, printr-un apel care se adreseaza tuturor celor care au experiente bune de povestit, din perioada adolescentei, indiferent ca le-au trait ieri, acum 10 ani sau cand parintii nostri nici nu se nascusera.

Acest apel face parte dintr-o serie de actiuni de documentare pentru un spectacol care va avea premiera in Octombrie pe scena Teatrului de Vest, la care dramaturgia este semnata de Cosmin Stanila, iar regia de Mark Christopher Demeter.

Iata anuntul organizatorilor – „Vrei sa iti vezi povestea pe scena? Trimite-ne-o noua!

Daca te-ai gandit vreodata ca adolescenta ta e numai buna de povestit, atunci vrem si noi sa o auzim. Indiferent daca esti adolescent acum sau ai fost mai demult, suntem numai ochi si urechi. Cautam intamplari de toate felurile: povesti de dragoste, petreceri memorabile, certuri si impacari cu parintii, tabere la mare, prietenii speciale. Cu alte cuvinte, orice ti se pare important din aceasta perioada a vietii tale. Poti completa acest formular -> https://forms.gle/5ZNp5feuefRjCgUG6  ori ne poti trimite povestea scrisa/inregistrata si chiar te poti rezuma doar la o melodie sau o fotografie la adresa [email protected]. Ai optiunea de a ramane complet anonim sau ne poti lasa datele tale de contact, daca avem intrebari suplimentare. „

In cadrul proiectului vor mai avea loc ateliere gratuite de teatru pentru tineri, se va realiza un Podcast, in parteneriat cu Radio Romania Resita, in care se vor pune in lumina povesti de succes ale adolescentilor resiteni, si se vor organiza reprezentatii ale spectacolelor la Teatrul Dramatic I.D. Sirbu Petrosani, Teatrul de Arta Deva, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad si Teatrul pentru Copii si Tineret Merlin Timisoara.

„Scopul principal al proiectului este de a crea o punte intre generatia de adolescenti de azi si generatia de adolescenti de altadata si de a-i apropia si include pe tinerii resiteni in fenomenul teatral.” Denisse Moise – coordonator proiect.

Citește în continuare