Silvester – Revelion 2012 in Kulturhaus din Bucuresti
Kulturhaus din Bucuresti ne asteapta la o petrecere de Revelion 2012 in stil german, mai exact berlinez, si mai exact, este vorba de petrecerea cunoscuta sub numele de Silvester. Practic nu vorbim aici doar de o petrecere ci de un adevarat concept, o modalitate inedita pentru noi, de a marca intrarea in Noul An!
Revelionul sau mai exact petrecerea de Revelion se cheama in limba germana Silvester. La Berlin, trecerea in anul cel nou se face putin mai diferit decat la Bucuresti. Ca si in celelalte capitale europene, lumea obisnuieste sa petreaca intr-o vanzoleala continua, un soi de clubbing generalizat.Partea simpatica este ca jumatate din seara si-o petrec pe drum, pe strada, prin taxiuri sau pe jos, incercand sa ajunga undeva. Unde rad cateva bauturi apoi pleaca mai departe. Grupurile de prieteni se formeaza spontan, unii raman priponiti in vreun club, dar se alipesc rapid altii care vor sa vada cam cum e aerul si in alta parte. Destinatiile se aleg tot spontan, pe baza de vot si de informatiile primite. intre cluburi (pe drum) se fac halte scurte la fast food-uri, saormarii, placintarii, magazine nonstop, cafenele, benzinarii, galerii de arta sau saloane de coafura. Ei bine, ati ghicit. in noaptea de revelion toate fast food-urile, gogoseriile, sandwich-ariile, sunt deschise. Inclusiv magazinele de biciclete, de ceaiuri, de cadouri, de carti, de hand made, alimentare, etc.Cluburile nu fac nici ele exceptie. Toate sunt deschise, bucuroase de oaspeti, dar nici unul nu organizeaza vreun spectacol anume. Ele functioneaza exact asa cum se intampla intr-o seara normala de weekend. Tocmai pentru a nu confuziona vizitatorii. Inclusiv DJ-ii rezidenti raman aceiasi. in mod suplimentar fata de o seara normala se percepe insa o taxa modica de intrare denumita in slang-ul local taxa de pisare (cu scuzele de rigoare). Denumirea vine de la faptul ca unii viziteaza respectivul club exclusiv din dorinta de a gasi o toaleta.
Restaurantele serioase se inchid fara exceptie la ora 23.30 pentru a putea permite consumatorilor sa fie la ora 00.00 pe strada sau in vreun club. in Berlin, majoritatea locuitorilor (inclusiv cei batrani, sau cei cu copiii dupa ei) merg la Brandenburger Tor, pe celebrul bulevard Unter den Linden. Acolo pocnesc sampania de ora 24.00. in ultimii ani la numaratoarea inversa erau prezenti intre 700 si 900 de mii de suflete. Si tot in ultimii ani, temperaturile nu au fost mai mari de -2 grade.Nici un berlinez nu concepe sa-si petreaca aceasta noapte intr-un restaurant, la aceeasi masa, cu un meniu complicat, platit cu varf si indesat cu o luna in avans. Doar la Balul Operei Nationale (ce are loc in aceeasi seara) se accepta ideea. Idem si la Balul Ministerului de Externe dat in cinstea ambasadorilor acreditati la Berlin.Kulturhaus Bukarest (adica noi) am pregatit in acest spirit pentru seara de revelion o seara normala de vineri. Cu DJ-ii rezidenti, cu muzica deja stiuta si fara nici un concert. in mod suplimentar, tot in acest spirit, va exista celebra deja taxa de intrare in valoare de 20 de lei (nu mai repetam slang-ul cu denumirea ei). in schimbul taxei veti primi la intrare un bilet inseriat, tiparit de Imprimeria Nationala (conform legii) si o bratara de hartie brand-uita. Aceasta are atat un rol tehnic (de a repermite accesul in club in cazul in care ati iesit la o gura de aer) cat si scopul de a semnaliza celorlalti starea de spirit pe care o aveti in aceasta seara si bineinteles gradul de socializare pe care il doriti.Exista doar doua feluri de bratari, albe si negre, desi de multe ori lucrurile pot fi gri. Treaba cu simbolistica bratarilor este importata tot de la Berlin. Acolo functioneaza ireprosabil. La Bucuresti nu exista nici o garantie in acest sens.
Mai multe detalii tehnice despre tot ce se va intampla in Kulturhaus puteti gasi pe site-ul organizatorilor sau pe pagina evenimentului. Mai sus puteti vedea cam ce se intampla la Berlin, ce muzica asculta oamenii la Brandenburger Tor si va puteti face o idee despre atmosfera. Videoclipul e alegerea mea nu a celor de la Kulturhaus.
Silvester, Revelionul 2012 organizat de Kulturhaus e una din cele mai inedite petreceri la care veti putea participa pe 31 decembrie 2011!