Simona Popescu este actrita a teatrului Odeon, absolventa a UNATC dar si a liceului de muzica, cu specializare in Harpa.

Dincolo de rolurile sale in teatru la Odeon, la Teatrul Tony Bulandra din Targoviste unde a fost angajata, La Nationalul bucurestean (unde a fost Anca in Napasta regizata de Radu Afrim), la Teatrul Mic ( in Cum gandeste Amy in regia Catalinei Buzoianu) sau in teatrul independent, precum si aparitii in filmele romanesti (regizate de Cristi Puiu, Andrei Gruzsniczky, Vali Hotea), dincolo de toate acestea – pentru o generatie – Simona a fost chipul uneia dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste muzicale, “Cea mai frumoasa zi” – Alexandru Andries.

 O vedeti in aceste zile la Odeon, in Gardenia, regia Zoltán Balázs (Ungaria) .

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Sigur, am emotii. Niste emotii contradictorii. Pe de o parte simt deja un freamat interior care te cuprinde doar inaintea premierei. De fiecare data am emotii la spectacolele mele, dar freamatul dinaintea premierei e unic. Nu prea am cuvinte sa explic. E ca si când esti mereu in fata primei iubiri. Pe urma incepi sa ai o relatie cu spectacolul. Dar premiera este o singura data. Pe de alta parte, insa, simt ca as vrea sa fug. Sa nu mai joc. Mi-e teama de timpul care a trecut fara sa jucam. Mai ales ca joc in niste spectacole foarte solicitante, si tehnic, si ca traire. Am insa o intuitie ca atunci când voi simti lumina de pe scena si muzica, atât de draga mie, din spectacolele mele, sunetele difuze ale publicului, de dinainte de a incepe spectacolul, o sa fie magic.

 Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Dorul de teatru a venit si a plecat in valuri. La inceput am simtit cu furie aproape ca am nevoie sa joc. Ma simteam pusa la colt pe nedrept. Incet, incet, insa, am invatat sa ma reimprietenesc cu mine, cu casa mea, cu cartile, cu teatrul online. Si am inceput sa-mi recreez magia in casa. Si am acceptat. Nu mi-a mai fost dor. Am descoperit, ca noi toti de altfel, o alta realitate. Dar mai trecea o luna si iar mi se facea dor. La un moment dat m-am resemnat. Si chiar credeam ca imi este mai bine asa. Pâna la un nou val de dor…. Si tot asa. Cel mai mult mi-a lipsit un moment, de la inceputul spectacolului „Gardenia”, in care eu si colegele mele suntem in scena deja pe intrarea publicului. Stam pe o scara, una lânga alta si asteptam ca publicul sa se linisteasca si sa auzim primele acorduri din muzica spectacolului. E ceva tainic in momentul acela. Numai de noi stiut. De câte ori ma gândeam la scena, imi venea in minte momentul acela. Si imi doream sa-l traiesc din nou.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

  Apropos de resemnare…  Mi se pare foarte riscanta. Uneori, cu cât stai mai mult, cu atât iti doresti si mai mult sa stai. Sigur ca am descoperit o groaza de lucruri de facut. Dar eu nu sunt o fire foarte activa. Doar când fac vreun puseu sau când lucrez ceva care imi place. Insa am ajuns de multe ori in acest an sa constat ca am deformat canapeaua de cât am folosit-o ca sa ma uit la filme si seriale. Sunt atât de multe seriale bune. Insa când le vizionezi in exces, te alegi cu mintile incetosate. Si atunci am facut si eu ce a facut tot mapamondul. Sport online, am vorbit mult cu prietenii mei, m-am jucat online cu nepotul meu si am mai exersat la pian… Nu prea stiu sa cânt bine. Dar gamele pe pian sunt ca o meditatie. Ca si când ai face yoga.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

  M-am confruntat cu spaima, bineinteles, am continuat cu spalarea fructelor si legumelor cu detergent, cu mâncatul in exces, in lipsa de alte activitati, au urmat letargia, nervozitatea… Daca vorbim de probleme, am trecut prin toate. Si inca nu stiu daca s-a terminat. Pandemia nu s-a incheiat. Am iesit din impas cu ajutorul familiei si al prietenilor. Fie ca eu am avut nevoie de ei sau invers. Si cu ajutorul peticului de natura pe care il am in curte. M-a incarcat cu speranta ca totul va reveni la normal.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

    Din fericire, am aflat de curând ca vom beneficia de teste. Toti actorii care vor juca vor fi testati inainte de spectacol. Ceea ce mi se pare extrem de util. Iar la repetitii vom purta masca, bineinteles. Stiu ca nu este suficient purtatul mastii si ce cred ca ar fi cu adevarat util, ar fi mai multe teste si vaccinul. Eu asta cred. Dar se pare ca nu exista aceasta posibilitate pentru noi, deocamdata. Si e pacat. Pentru mine, teatrul este un exercitiu de adevar. Nu poti sa fii adevarat cu o masca pe fata.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

    Eu simt ca avem nevoie de mai multe repetitii, da.  Adevarul este si ca joc in niste spectacole minunate, dar care sunt foarte solicitante, unele dintre ele, mai ales din punct de vedere tehnic. In „Gardenia” si in „Pentru binele tau”, de exemplu, toate gesturile din spectacol sunt strâns coordonate intre ele. Nimic nu este intâmplator acolo. Nu se improvizeaza. Ori aceasta coordonare nu se poate obtine decât la repetitii. Nu poti exersa de unul singur acasa. Depinzi de colegii tai.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

    Cred ca toti ne-am schimbat. Si noi si publicul. Sunt curioasa. Nu stiu in ce fel. Ma gândesc cu teama la momentul de la aplauze, când voi vedea in fata mea o mare de masti. Insa, pe masura ce raspund la aceste intrebari, creste in mine convingerea ca o sa-mi stapânesc cu greu emotia din timpul primului spectacol. Acolo, pe scena, noi avem o viata fara de care suntem incompleti. Fara viata mea de pe scena, eu sunt mult mai saraca. Sper ca reintâlnirea cu aceasta parte a fiintei mele sa nu ma copleseasca. Si sa nu plâng de la un capat la altul al spectacolului.

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel pe care iti doresti sa il joci din nou si de ce?

Mi-e dor de toate. Tot la dor am ajuns… Am sa raspund spontan. De spectacolul meu de poezie, „Puseu de iubire” si de „Gardenia”. De „Puseu” pentru ca n-a apucat sa aiba viata. Si pentru ca este cel mai personal spectacol al meu. Si pentru ca ador poezia. Iar de „Gardenia” pentru ca este… Gardenia. Plina de mister, parfum si magica.