Salonul Internațional de Carte Bookfest reunește anul acesta la București, în perioada 1-5 iunie, zeci de mii de titluri cu reduceri spectaculoase față de prețul de copertă, lansări de carte în prezența autorilor, evenimente pentru copii, dezbateri și mese rotunde dedicate problemelor actuale ale breslei, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Evenimentul, organizat de Asociația Editorilor din România, are loc în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo, iar intrarea este liberă. 

Urban.ro vă prezintă în aceste zile o serie de fragmente din cărțile care se vor lansa la târg pentru a va inspira la cumpărăturile din zilele viitoare.

Editura Nemira lansează Café gourmand, un volum care cuprinde articole scrise de-a lungul anilor de jurnalistul Marius Constantinescu despre parfumuri, muzică, cărți, mâncăruri rafinate, vestimentație, artă, călătorii, dar și eseuri personale scrise cu talent, erudiție și mult farmec.

O invitație într-un univers personal care adună laolaltă lumi întregi de mirosuri, arome, impresii, trăiri, simțiri, amintiri și reverii, acest volum original este completat, ca niște marginalia, de ilustrațiile delicate ale Yannei Zosmer.

„Café Gourmand funcționează ca un aide-memoire: îți iese ușor din buzunarul de la piept, ca o batistă bine pusă, pentru a-ți aminti că în structura noastră este inclusă și bucuria. Bucuria simplă, a unui desert, a unei culori, a unei întâlniri, bucuria complexă a locului pe care îl ai și ți-l recunoști între ceilalți. Între ele există o gamă nesfârșită de irizații: reverii, răsfățuri, rute, reflecții, recunoașteri, uneori regrete, alteori regrupări. Din ele iese, însă, același chip în perpetuă metamorfoză al bucuriei. Ce altceva este o cafea într-o după-amiază de vară, o stradă neștiută, zborul care deschide vacanța sau mâna care te strânge de noapte bună?” MariusConstantinescu

Cartea Café gourmand poate fi achiziționată în precomandă cu autograful autorului de pe site-ul nemira.ro și va putea fi găsită la Bookfest, în perioada 1-5 iunie.

Marius Constantinescu, prezentator și realizator radio-TV, a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în 2002.

În 2013 a publicat Cortez, un alt fel de biografie a celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez, reeditată în 2015. În același an i-a apărut și Press Pass. Interviuri și pagini de jurnal de la Festivalul Internațional George Enescu, edițiile 2011 și 2013, iar în 2017 a publicat antologia de publicistică Rosé la Editura Nemira.

În prezent, Marius Constantinescu prezintă și realizează magazinul de arte vizuale Vizual (TVR), semnează editoriale de art & lifestyle, este MC pentru evenimente culturale de anvergură și susține cursuri și ateliere de perfecționare pentru publicul matur.

Fragment Café Gourmand, Marius Constantinescu

PRIVEȘTE CERUL(În loc de introducere)

Scriu aceste rânduri într-o zi în care iunie se îngână cu octombrie și în care vara pare să ia locul anotimpului vrajbei noastre. Scriu singur, dintr-o cameră de hotel, cu ochii la un cer confuz, care își schimbă năravul de la sfert la sfert de oră. S-ar spune că e cadrul ideal pentru scris: liniște, nori afară, solitudine și puzderie de întrebări pe dinăuntru.

Îmi propusesem să prefațez această nouă colecție de texte cu unul care să expliciteze, cumva, titlul de mai sus. Aveți dreptate, nu e cel mai original dintre toate, dar am cedat ineditul pe sinceritate și pe constanța cu mine însumi. Câte în lună și în stele sunt particulele care formează viața fiecăruia, constelație unică și irepetabilă, ale cărei linii se văd mai apăsat sau mai difuz. Depinde, nu-i așa?, de cât de senin este cerul… Câte în lună și în stele sunt bucuriile, amărăciunile, zâmbetele, ofurile, capriciile și renunțările noastre, certitudinile și mirările, iubirile și retragerile. Mici sau periferice în ochii altuia, definitorii în ADN-ul nostru. Cu aceste noi rânduri strânse între noi coperte vă invit, așadar, să vă redimensionați propria constelație. Să îi lărgiți contururile, să adăugați strălucire suplimentară luceferilor ei și, de ce nu?, să trageți în umbră aștri care au apus. Să vă prezentați periodic în oglindă și să vedeți, prin filtrul atât de personal al preferințelor, adeziunilor și negărilor, dacă mai semănați cu cel care erați acum o lună, un an, un timp.

Încep eu. Am sărit de patruzeci de ani, am o soție frumoasă și cumplit de talentată într-ale scrisului, o fetiță de zece ani, o zvârlugă pișicheră cu zâmbet irezistibil, o mamă cu stofă de mare doamnă* și un tată croit după tiparul unui lord britanic*. Cu deja mulți (nici mie nu îmi vine să cred cât de mulți!) ani în urmă, am decis că vreau să fac jurnalism cultural. Am iubit și iubesc televiziunea, căreia îi dedic cea mai mare parte a resurselor mele de energie creativă, mi-am făcut mâna la radio, am învățat imens în publicitate (pe care nu am încetat să o cultiv) și, de câțiva ani, aștern litere negre pe suprafețe albe, în articole, capitole și, când îmi iau toată inima în dinți, cărți întregi.

Ador viața și ador să scriu despre ea. E declarația unui hedonist pe dinăuntru, unul care ar vrea să apuce cu amândouă mâinile tot ce îi aduce bucurie zi de zi, dar care nu își neagă nici experiențele mohorâte, de pe urma cărora încearcă să vadă mai departe. Pe-afară, însă, de cele mai multe ori, iese portretul unui personaj scindat, adesea reținut, timid și stângace, care, în loc de majuscule, interjecții și semne de exclamare, alege calea cuvintelor mici și a frazelor precaute. Așa sunt eu. La capitolul congruență între interior și exterior, pe afară-i vopsit gardul…

Îmi place la nebunie să călătoresc. Pe măsură ce înaintez în vârstă, ajung să apreciez orice fel de călătorie, ca pe o formă binevenită de a ieși din rutină, din previzibil. Tren, avion sau autocar, New York, Cluj-Napoca sau Mogoșoaia, două luni sau douăsprezece ore, cinci stele sau doar stelele de pe cer, singur sau în companie – călătoria e, după mintea mea, cea mai bună formă de a investi în creșterea proprie, fără examene, bibliografie și restanțe. Am un quelque chose cu Parisul, aș pleca mâine la Londra și (semn de bătrânețe, probabil!), aș da din ce în ce mai mult metropola pe o plajă bătută de vânt sau pe un colț de pădure mișunând de viață. Dacă sunteți de acord, am să vă povestesc în continuare din călătoriile mele.

Sunt și astăzi extrem de atașat de meseria mea. Mă simt norocos să o fac și, deocamdată, am reușit să mă conving că ea e pentru mine și eu pentru ea chiar și atunci când credeam că mi s-a tăiat. Freamăt la gândul unui interviu sau al unei emisiuni cu miză, am emoții, mă pregătesc, trepidez, alcătuiesc planuri în care port o idee de la câteva cuvinte în agendă până la montajul final. Televiziunea, pentru mine, încă mai are mirajul unui parc de distracții în care i s-a dat drumul unui copil fără stare. Da, încă mi se mai usucă gura când aud 5 secunde! în cască sau când dau clachetă la o filmare cu cine știe ce scriitor, dirijor sau regizor uriaș, dar e una dintre neliniștile la care aș renunța cel mai greu. Dacă vreți, am să vă mai zic în cele ce urmează, când și când, din partea mai puțin văzută a televiziunii.

Nu sunt eu însumi fără cărți, muzici și tablouri. Citesc blamabil, fără metodă, constant eclectic în alegeri, alternez romane fluviu cu reviste glossy și volume de istorie cu ghiduri de voiaj sau tratate culinare. Manifest rezistență la recomandări, dar, când cedez uneia, îmi place să cred că recunosc valoarea și bunăvoința indicației. Citesc mereu. Poate fi o pagină sau o carte, dar nu las să treacă o zi fără. Privesc avid. Mă amuză sau chiar mă intrigă arta contemporană, caracte- rul ei coroziv și călcătura socială, dar locul meu e în marile și micile muzee ale lumii, printre tripticuri gotice, portrete renascentiste, folii baroce și reveniri neoclasice. Între o expoziție Jeff Koons și una Delacroix, voi merge la a doua, pe care aș împărți-o doar cu o colecție de artă islamică. Cât despre muzici, ar trebui să iau tot acest text de la început. Cu permisiunea dumneavoastră, în paginile care urmează voi mai scrie despre ce aud, ce văd, ce mă atinge.

Nu de multă vreme, mă recunosc în sport. Pun pe fugă sedentarismul la propriu, tai din orele dulci de somn matinal și mă duc să alerg. Merg imens pe jos, desfid ascensorul și… nu mă opresc aici. Mai vorbim.

Frecventez cu măsură plăcerile frivole. O cămașă albă de bumbac egiptean cu fir dublu răsucit, o cravată de mătase, un parfum cu reminiscențe lemnoase și balsamice, un vin culcușit în căuș de cristal, un dulce fie couture, fie simplu ca o seară de vară, toate mă bucură, mă inspiră, mă hrănesc la propriu și la figurat. Mă veți mai auzi pe tema asta.

Nu mă satur de oameni. Fac colecție de chipuri și însușiri, tezaurizez valori pe care le împrumut pe termen nelimitat de la alții și mă las impregnat de personalități pe care le simt puternice și sănătoase. În mijlocul lor, învăț să fiu eu, un eu modelat (și de ceilalți) ca dunele deșertului sub soare și nopți. Cred că doar cineva nesigur pe el rezistă schimbării și refuză să fie (și) suma întâlnirilor – episodice și definitive – pe care le are. Eu am cunoscut mulți oameni extraordinari. Nu am de- venit și eu unul, dar am crescut cu fiecare. Voi nu?

Acesta ar fi cerul meu, cel pe care adun câte-n lună și în stele. E cerul pe care mi-l vedeți în această culegere de texte apărute on și offline de prin 2011 încoace. Bucureștiul (dar și Parisul, à propos) e împânzit cu mesaje care spun, în aceeași caligrafie: Privește cerul. Poate că pe cel dincolo de fereastră e mai greu să îl vezi peste blocuri, copaci și antene. Cel dinăuntru, însă, nu are hotare. Pentru a avea un punct comun de plecare, asta e și invitația mea: Privește-ți cerul.