Scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu revine în atenția cititorilor cu un nouă carte de ficțiune: Soarele negru, un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.
Noul roman, publicat de Editura Trei, încheie trilogia memoriei și a familiei începută cu romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (2017, 2021) și continuată cu Abraxas (2022), două cărți care s-au bucurat de o receptare excelentă atât din partea criticilor, cât și a cititorilor, traduse sau aflate în curs de apariție în ediții străine la edituri de prestigiu din Europa.
Prima întâlnire a publicului cititor cu noua carte a lui Bogdan-Alexandru Stănescu va avea loc la Târgul de carte Gaudeamus: sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 16.00, la spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu”, alături de scriitorul Radu Vancu și Magdalena Mărculescu, director editorial Trei.

*

Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialiști camerunezi, un Păpușar rus care colecționează trofee de care se îndrăgostește, un roman neterminat ce iradiază viețile celor care-l citesc: toate acestea se împletesc în biografia multigenerațională a unui personaj pasionat de criminali în serie și de reconstruirea imaginară a vieții tatălui dispărut.
Soarele negru este un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este prozator, poet, eseist, traducător, editor și doctor în literatură.

În prezent este director editorial al imprintului anansi. world fiction, din cadrul Grupului Editorial Trei. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu cartea Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul. Au urmat volumul de eseuri Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis, romanul Copilăria lui Kaspar Hauser; în 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută; în 2021, volumul de poeme Adorabilii etrusci, iar în 2022, romanul Abraxas. A tradus Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth, Louise Glück, Hannah Arendt, C.G. Jung, Anne Carson și Kaveh Akbar. La Editura Trei a mai apărut, în 2023, volumul de eseuri Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte (scris împreună cu Vasile Ernu).

Fragment carte Bogdan-Alexandru Stănescu. Soarele negru

Așa cum a cunoscut-o Smaranda pe Ileana devenită Dana, n-o puteai bănui nicidecum de vreo meschinărie sau că și-ar putea urmări interesul material călcând demnitatea altui om în picioare. Carnea îi era așezată pe un schelet moral metalic care-i dădea rigiditatea unui judecător incoruptibil: era rigidă în cele mai mici aspecte ale vieții. Așa că, ascultând povestea întâlnirii ei cu Lică, la câteva luni după ce sosise în casa din Strada Eforie, Smara a știut că ceea ce i se povestește e un roman realist, cu autor omniscient, dar a cărui omnisciență funcționează doar prin filtrul acelei intransigențe. S-ar putea spune că Ileana a pornit în viață ca un Julien Sorel feminin, dar afirmația nu ar acoperi toată complexitatea calculelor ei. Pe Ileana nu o indusese nicio clipă în eroare bonomia tovarășului Lică, știuse de la bun început că se culcă cu un securist și că o face ca să scape din propria viață, să scape de găzdoaia care o chinuia, să scape de familie și de ipocrizia religioasă care nu i se potrivea defel, să evadeze din sărăcie și să-și vadă împlinit visul de a lucra în lumea modei. În același timp, avea bănuiala că nu e destul de maleabilă pentru a ajunge un manechin de succes, că are o viziune prea critică asupra oamenilor — printre care se includea —, pe care nu o poate adormi pentru a se minți singură. Lică era un securist simpatic, trăia într-o vilă „englezească“ din zona Parcului 23 August, unde dădea petreceri care țineau toată noaptea și unde se găseau produse care ar fi făcut de râs protocolul unei ședințe de partid de județ ținute prin munți, unde de obicei se dezlănțuiau adevărate orgii culinare.
A doua zi după ce a dormit la el, adică în dimineața de după ziua ei de naștere, Lică a condus-o cu mașina „la babă“ și a așteptat-o la volan cât timp ea a urcat să-și adune lucrurile. Sub ochii beliți de indignare ai găzdoaiei și-a adunat cele câteva haine și cărțile și în jumătate de oră a coborât în urletele bătrânei care o înjura și o făcea parașută, amenințând că-i va spune „părintelui“ să vină și s-o adune de la curvăsăreală. În vila „englezească“ a primit o cameră la etaj, lângă baie, o odăiță, însă prima pe care o avusese vreodată, pentru că la găzdoaie dormea în bucătărie, așa că în relația ei cu binefăcătorul securist s-a ițit o complicitate a duioșiilor. El era în continuare fascinat de fata cu părul negru, lung, care se dovedise a fi virgină, o fascinație care aduna și destule elemente afective cât să-l facă pe cinicul securist să se simtă plăcut amenințat, iar în ea lucra deja o reală duioșie față de tânărul bogat care-i oferea cadrul unei potențiale dezvoltări. Era o relație win win, pentru că Ileana s-a dovedit a fi ca un burete, absorbind imediat datele exterioare ale noii sale poziții: deși timidă la început, s-a acomodat imediat la petrecerile date de Lică în fiecare sâmbătă seara, a devenit cu vremea o amfitrioană desăvârșită și, machiată corespunzător, părea cu câțiva ani mai matură. Lică era la început un bărbat tandru și cu adevărat mândru de noua lui parteneră, pe care le-a prezentat-o membrilor unui grup stabil în care se învârtea, grup a cărui coeziune era dată de prezența fizică și simbolică a lui Nicu Ceaușescu. Nicu era soarele grupului alcătuit din câțiva băieți de viață și multe, multe fete care apăreau și dispăreau, fără o ordine precisă a rotației cadrelor. Așa că adevăratul eveniment care a sfințit relația stabilă a Ilenei cu Lică a fost prezentarea ei în fața lui Nicușor la barul București, fostul Atlantic, unde mezinul familiei Ceaușescu mergea adesea, pentru că era în limbă după Janina Porcec, manechin care făcea atunci primii pași în lumea modei. La etajele superioare ale barului existau câteva apartamente, unde tovarășii puteau continua petrecerea începută jos, after hours, și unde Nicușor se putea retrage să se odihnească alături de preferata serii. Ileana a intrat într-o lume despre care știa doar din auzite și despre care se șoptea pe la cozile unde o trimitea baba să cumpere gheare și capete de pui: fotbaliști, actori, șmecheri, contrabandiști, securiști, nomenclaturiști, copii de nomenclaturiști, o faună care părea închisă în aburul și fumul cabaretului, animale de noapte ale căror gheare și colți erau ascunse de strălucirea paietelor, fără a ieși vreodată ca atare la lumina zilei. În mediul diurn purtau costumele gri sau de culoarea rahatului, regulamentare în epocă. Lică se simțea ca peștele-n apă printre ei și părea prieten bun cu majoritatea, glumeț și săritor, îmbrăcat la modă, dar nu țipător, ca bișnițarii care epatau cu valuta deținută, și nici ca fotbaliștii, care profitau de deplasări ca să se întoarcă cu bluze mulate, cu revere imense, colorate sau blugi evazați, tanganeji, cu modele brodate. El se situa undeva la mijloc, afecta o sobrietate tinerească ce-l ținea departe de reflector și după o vreme Ileana a priceput că acea sobrietate nu era decât reversul unei atenții disimulate, căreia părea să nu-i scape nimic. Lică făcea parte din notoria Direcție a V-a a Securității române, serviciul de pază demnitari, așa că rolul lui era să se disipeze în mediul înconjurător și să rămână vigilent în fața oricărei potențiale amenințări la adresa lui Nicușor, a lui Valentin și a Zoiei, dar și a celorlalți copii de nomenclaturiști care gravitau în jurul lor prin barurile de noapte ale Bucureștiului sau la Eforie ori Mamaia. La câteva luni după ce se mutase în vila englezească, Ileana i-a fost prezentată lui Nicușor drept „tovarășa Croitoru, partenera mea de necazuri și bucurii“, iar fiul președintelui a privit-o pieziș, parcă ascunzându-și ochii, ceea ce a înduioșat-o, pentru că nu se aștepta la un tip timid, ci la un prădător sexual, care lua balerinele pe sus și le viola în apartamentul de la etajul clubului. Nu era așa, ci un tânăr palid, cu ochi blânzi și zâmbet cald, care se deschidea însă la băutură și devenea exuberant, mai ales când era îndrăgostit, ceea ce se întâmpla destul de des. Era îndeobște însoțit de Zoia, care în vremea aceea locuia într-un apartament superb de pe Strada George Enescu colț cu Crețulescu, unde Ileana a ajuns destul de repede să se simtă ca acasă. S-a atașat de cei doi frați, pe care îi percepea ca pe niște victime ale propriei mame tiranice, căreia poporul îi spunea deja Leanța sau Codoi (după felul în care chipurile pronunța formula CO2 academiciana chimistă de renume mondial) și care-și urmărea progeniturile ca o harpie geloasă și criminală. Toți iubiții și iubitele fraților cădeau pradă acestei persecuții, așa că devenise destul de greu pentru Nicușor și Zoia să mai găsească vreo potențială partidă, iar atunci când se întâmpla, trebuia consumată repede, ilicit și căpăta plusvaloare. Lică avea, pe lângă rolul de pază și protecție, în fruntea unei echipe bine disimulate printre petrecăreți și a alteia poziționate în stradă, în Dacii negre deloc discrete, și rolul informal de mediator cu eventualii parteneri, dar și pe acela de generator al perdelelor de fum aruncate în ochii tovarășei. Era, adică, un dezinformator. Pășea așadar pe gheață foarte subțire, a înțeles Ileana, iar în spatele bonomiei lui se ascundea o angoasă teribilă pe care uneori o lăsa să scape la suprafață, în accese de furie explozivă sau de jale alcoolică.
Ileana avea o prestanță naturală, așa că prezența ei a fost însoțită întotdeauna de un respect neobișnuit al bărbaților din acel mediu, lucru care o umplea de mândrie și i-a dat o siguranță de sine pe care n-o mai trăise până atunci. Nu a simțit nicio clipă că e doar amanta securistului sau că e vreo învârtită în acel grup, pentru că foarte repede începuse să ajusteze haine, să copieze șabloane și să brodeze cu un talent neobișnuit, deși rezultatul muncii ei se transforma doar în cadouri pentru prieteni, nu vindea nimic. Primea acum reviste de modă la care cu greu ajungea înainte și seara, după școală, când termina temele, le studia cu pasiune. Avea acces și la materiale și nu i-a luat mult să priceapă că, dacă ceea ce face ea se numește creație, atunci aceasta are nevoie de libertate, iar libertatea are o bază materială, ceea ce a făcut-o să ducă mai departe meditația, să pună idealismul kantian sub semnul întrebării cu tăria cu care era înfierat și la orele de materialism dialectic. Cu alte cuvinte, Ileana a aderat la comunism prin intermediul artei croitoriei. La care avut acces prin sex.
La una dintre agapele mai dezmățate ale acelor ani, când trecuse deja în clasa a XII-a și se pregătea să dea la o facultate, probabil la engleză-franceză, a cunoscut-o pe Mina Pavelescu, regina modei comuniste, o femeie în care și-a găsit propria propensiune spre independență. Mina era deja o instituție pe atunci, forma manechine și manechini pe bandă rulantă și se povestea că avusese tupeul s-o refuze pe Elena Ceaușescu atunci când Mama Poporului îi ceruse să-i devină stilistă personală. „Băi nene“, îi spusese securistului care venise cu propunerea, „tu nu știi că-s nebună? Ai familie, ai copii? Vrei să sapi la Canal? Cum vrei să pun eu haine pe una care nu știe să-și țină picioarele cum trebuie? Pe una pe care stă părul ca pe mătură?“ Securistului îi intrase frica-n suflet și-i spusese Mamei Poporului că Mina nu e văzută prea bine în străinătate, că e depășită și țărancă cu gura mare, așa că tovarășa ar trebui să-și caute o stilistă mai stilată.
Ileana îi fusese prezentată Minei într-o noapte în care venise să vadă costumațiile pe care chiar ea le crease pentru o „feerie“ de-a lui Cornel Patrichi, „regele dansului“. Costumație e mult spus, pentru că „balerinele“ lui Patrichi erau mai mult goale, dar, avea să-i spună Mina Ilenei, e nevoie de multă artă să poți acoperi ceva ce trebuie să fie totuși în mare parte descoperit.
Ileana era în faza brodării cu perle false, așa că purta o bluză hippy foarte colorată și punctată de o asemenea broderie, iar în partea de jos o pereche de tanganeji reiați cu două triunghiuri brodate cu paiete care acopereau exteriorul fiecărei coapse. Ochiul intransigent al Reginei Modei a măsurat-o fără jenă, apoi s-a auzit vocea deja îngroșată de tutun:
— Cine ți-a făcut ție hainele astea, măi fato?
Dat fiind că era un vacarm infernal, vocea răstită i-a sunat și mai aspru, așa că Ileana a devenit agresivă, cum i se întâmpla când era atacată:
— Da’ de ce să-mi facă cineva haine? Io n-am cap, n-am mâini?
Și a privit-o în ochi. A jucat la risc, dar știa că nu avea altă șansă cu Mama Mina. Cumințenia era calea mediocrității, iar ea simțea că în apa călâie a prezentului nu mai poate trăi.
— Vino să mă vezi mâine la Casa de Modă, da? După 14, că noaptea asta o să fie lungă, a spus și a arătat disprețuitor spre scenă, unde se desfășurau câteva balerine în chiloți aurii, cu steluțe la fel de aurii lipite pe sfârcuri, sub privirile fascinate ale faunei de fiecare seară.
În cabaret erau un fum să-l tai cu cuțitul și un zgomot asurzitor, dar Ileana putea să se decupleze de mediul înconjurător și să se înfășoare într-un fuior izolator, de unde citea pe buze și urmărea mimica fiecărui individ luat în colimator. Dedublarea asta o descoperise de când Lică începuse s-o lovească în mod regulat, în special seara, când se întorceau de la petrecerile lui Nicușor și se putea lăsa în voia propriului temperament: îi reproșa că a fost prea prietenoasă cu un anumit membru al Biroului Politic sau, din contră, că se arătase prea rece și disprețuitoare cu o anumită consoartă de nomenclaturist. Dar, în general, motivul bătăilor îl constituia gelozia, și-a spus la început, pentru a ajunge în final la concluzia că devenise un fel de sac de box pentru tânărul și carismaticul securist care nu mai făcea față angoasei de a se afla în permanență sub tensiune. Ceea ce-l măcina cu adevărat era incertitudinea propriilor opțiuni, pentru că, aflat la mijloc între Nicușor și ilustra lui mamă, îi trăda aproape zilnic pe amândoi. Iar faptul că bilele lui de Loto Prono nu erau puse niciodată în același bol îi măcinase nervii. Se îmbăta din ce în ce mai des, mai ales că la petreceri se abținea, pentru a-și păstra vigilența, așa că, odată ajuns acasă, se năpustea asupra sticlelor de Johnnie Walker și reușea să se transforme aproape instantaneu într-un monstru cu ochii injectați, cu gura strâmbă și cu părul vâlvoi, care năvălea asupra fetei înalte și brunete care se dovedea a fi prea arogantă și îl ignora, concentrându-se asupra temelor de a doua zi sau a examenului de admitere la facultate, care începuse s-o îngrijoreze. Spre deosebire de Lică, Ileana chiar își pusese toate ouăle în același coș, iar coșul ăla era chiar el, așa că deocamdată nu putea fi vorba să-l părăsească, mai ales că importanța lui se dublase în ultimele câteva luni.
Bietul securist cu nervii la pământ nu bănuia că tovarășa Elena își lua informațiile despre propriile progenituri și din altă parte și că fata pe care o proteja el îi devenise recent colegă în serviciul de informații al statului, că datele furnizate de ea săptămânal la cofetăria Dunărea unui bărbat între două vârste, care se prezentase Petrescu, ajungeau într-un dosar prezentat sâmbătă de sâmbătă tovarășei Mame, care, în urma unui îndelungat exercițiu academic, putea să execute o colaționare profesionistă a celor două dosare, variațiuni pe aceeași temă. Prin urmare, dat fiind că Lică îi era și obiectiv de urmărire, și încă iubit oficial, Ileana a trebuit să-i îndure pumnii și picioarele până când în viața ei a intervenit elementul neașteptat numit Mama Mina.