Desi era planificata pentru primavara, Gala premiilor Gopo din acest an a fost amanata pana in iunie si se va desfasura astazi, 29 iunie, in aer liber in conditii speciale in conformitate cu pandemia pe care o traversam.

O editie istorica la care favoritul principal cu 13 nominalizari este filmul lui Corneliu Porumboiu, “La Gomera”, o comedie construita pe structura filmelor polististe noire, cu o distributie internationala care ii include pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia Marlon, Istvan Teglas, Rodica Lazar, Julieta Szonyi, Sabin Tambrea, dar si pe spaniolii Agusti Villaronga, Antonio Buil.

Filmul urmareste unul dintre personajele din “Politist, Adjectiv”, Cristi, care, intre timp, nu mai e atat de integru si rigid in argumentatiile despre dreptate si libertatea de decizie, si e angajat de mafioti sa invete un limbaj fluierat pentru a-i ajuta la eliberarea unui mafiot care stie unde sunt ascunsi foarte multi bani din tranzactiile lor anterioare.

Interviul de mai jos a fost realizat la debutul pandemiei.

De unde este aceasta obsesie a ta pentru structura limbajului, aproape matematica. Te-ai gandit vreodata de la ce lucru personal vine?

Eram pasionat de geometrie cand eram mic, limbajul m-a interesat intotdeauna. Pentru ca vorbim, ne intelegem dar – de fapt- nu ne intelegem; suntem adesea in situatia ”ce vreau eu sa zic nu seamana cu ce intelegi tu”.

Dar e ceva inconstient pentru ca nu m-am gandit niciodata sa continui structural analiza de limbaj in filmele mele. Dar da, e adevarat, la “A fost sau n-a fost?”, personajele fictionalizau in povestiri sau isi fictionalizau trecutul – ceea ce mi se pare ca facem cam toti- , de nu-l mai credeau pe profesor care chiar fusese acolo, la “Polistist, adjectiv” era limbajul din nou. Iar la “La Gomera” e un limbaj codat care iti foloseste ca sa eviti lucruri.

E adevarat ca am plecat in “La Gomera” cu gandul la politistul, personajul secundar, din “Politist, adjectiv”. Mi-am zis ca politistul asta cu aceasta psihologie nu poate sa reziste si o sa ajunga rau…

Pe de o parte toata argumentatia lui din “Politist, adjectiv” era foarte fragila si, pe de alta parte, arata asa ca o canava, o broderie, fara nimic…

Si am pornit de la asta, ma preocupa asta si-n cinematografie pentru ca si cinema-ul e tot un limbaj.

 Dar nu e primul meu gand limbajul cand tematizez un film, mai degraba merg la individ- sistem si raportarea lui la sistem, tensiunea care se poate crea, libertatea individuala pana unde merge ea… Cam astea sunt directiile.  Si, intr-adevar, abia apoi limbajul.

La Gomera, care acum e vedeta la premiile Gopo cu 13 nominalizari si care a avut un parcurs foarte frumos in festivaluri dar si in cinematografele din toata lumea, spune o poveste in care niciun personaj nu e ceea ce pare, toti sunt negativi. Apoi, in paralel cu firul narativ, e o directie coloristica si una care construieste muzical pentru ca si prin coloana sonora spui foarte multe…

Le-am legat cumva. Ideea coloristica a fost a sotiei mele, Arantxa, pentru ca filmul era impartit in capitole. Mi-a zis de ce sa nu fac ca fiecare capitol sa aiba o culoare, pentru ca e un drum al personajului si pentru ca finalul va fi in Singapore, intr-o gradina in care ai toate culorile din curcubeu, si le regasesti pe toate din fiecare capitol.  In varianta initiala de scenariu as fi vrut sa am in secventa respectiva muzica din “In a gadda da vida” , ma gandeam sa fie un soi de paradis psihedelic…

Apoi Arantxa s-a ocupat de implementare, cu detalii in costume sau decoruri, dar nu folosite ca o dominanta, ci ca o structura muzicala. In capitolul galben, peretii sunt galbeni, plasa e galbena, pana si in fabrica sunt saltelele acelea galbene care formeaza un anume spatiu…

Cu muzica am pornit dramaturgic. A plecat de la o problema simpla din scenariu:  sunt doi care ascund niste bani intr-un hotel, nu afli foarte mult despre relatia lor, trebuie sa o anticipezi si s-o creezi din muzica, si m-am gandit astia ce-ar pune sa asculte? Pentru ca si Zsolt e intr-un fel si Istvan e in alt fel, ei voiau ca oamenii sa nu intre in hotel, si-atunci am zis ce-ar fi sa fie opera, si fac astfel partea dramatica din muzica.

Dupa aia aveam finalul in Singapore cu muzica pe care o alesesem, iar restul s-a construit in timp. In mintea mea muzica echivala cu fluieratul, pentru ca faceau parte amandoua din coloana sonora…

Filmul a avut un parcurs foarte frumos international la public si critici. In Franta a avut cronici foarte bune, in America a mers iar bine… Si ai o campanie de marketing foarte buna, ai afise schimbate pentru fiecare tara…

Asta a venit de la fiecare distribuitor, noi am facut un afis pentru Romania, primul…  Dar fiecare distribuitor isi stie mai bine piata, eu doar le aprob. In Franta au mers intr-o zona mai glam, mai de banda desenata, in America au mers pe alta directie… Echipele au lucrat in paralel, dar nu stiau ce fac ceilalti si cumva au ales aceleasi lucruri, dar le-au folosit diferit.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

“Lucian Pintilie era la curent cu tot ce se intampla, o curiozitate care era intimidanta; este un mare regizor si daca stam sa ne gandim, noul val de cinema romanesc cam din “Reconstituirea” a iesit. Imi lipseste foarte mult”

Pe tine te-a legat o prietenie foarte frumoasa cu domnul Lucian Pintilie, cand ai terminat filmul acesta cred ca dansul nu mai era in viata…

Nu, nu mai era.

Dar ai apucat sa vorbesti cu dansul despre el?

Dar cum sa nu, stia de proiect. Am avut sansa ca la toate filmele sa discutam, sa povestim despre ele.

Avea un stil special, discutam de lucrurile esentiale din scenariu, nu detalii de genul “personajul x  sa faca nu stiu ce”, vorbeam de directii. Mi-a zis ceva foarte misto la “Metabolism”:  “Corneliu, cu asta o sa te duci direct la cinemateca” (rade) (nota mea: este vorba despre filmul “Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” care a avut premiera in 2013).

Avea un fel de a vedea lucrurile si ce-mi placea era cat de mult tinea la personaje, cat contau pentru el. La toate filmele, nu doar la proiectele sale. Discutam foarte mult despre personaje. Iti dai seama ca imi lipseste foarte mult. Era la curent cu ce se intampla, o curiozitate care era intimidanta; era un mare regizor si daca stam sa ne gandim, noul val de cinema romanesc cam din “Reconstituirea” a iesit.

E important ca ai 13 nominalizari la Premiile Gopo?

E important pentru echipa si, ca orice premiu, important e sa determine oamenii sa vada filmul dupa premii. E important si pentru colegi – scenografie, costume, imagine. Sunt premii care se dau oriunde in lume asta.

M-am bucurat a fost nominalizat Istvan Teglas  pentru ca au vazut multi ca e un actor bun si fin, il stiau cei care il vazusera in teatru, dar in Romania validarea vine de la film…

Istvan e un actor foare bun, mai devreme sau mai tarziu se intampla sa fie descoperit. Eu l-am vazut prima data la un spectacol la care m-a invitat Boogie la care jucau impreuna ( nota mea. “Plastic”, cu Bogdan Dumitrache, Nicoleta Lefter, Cristina Toma si Ciprian Nicula),  l-am vazut acolo si mi-a placut foarte mult, dupa aia am vazut “Psycho”.

Cand ai vazut Psycho stiai ca ai un personaj in film care e in aceeasi zona?

Da, pentru asta m-am dus sa-l vad. Daca ma intereseaza pentru un rol un anume actor pe care l-am vazut la casting, ma duc sa-l vad si pe scena. Uneori e bine sa-i vezi si in ceva la care tu nu te-ai gandit, o situatie cu totul diferita pe care o joaca.

Data fiind pasiunea ta pentru matematica si structura, o ajuti pe fiica ta la matematica?

Eram pasionat de geometrie, petreceam ore intregi, dar dupa aia la algebra si prin liceu am pierdut legatura, usor m-am interesat de altele…

Fetelor nu le spun decat daca ma intreaba, daca vine cea mare si zice am o problema si nu stiu sa o rezolv, altfel nu. Nu sunt genul care sa zic “hai sa facem in plus”. E foarte creativa, vreau sa o las pe drumul ei, cred ca uneori le impunem prea multe lucruri copiilor.

Dar se uita la filmele tale?

Nu, n-au vazut niciunul, sunt prea mici. Cea mare are 13 ani. Nu stiu cine ce le-a spus lor, dar a venit intr-o zi si-a spus “am inteles ca faci filme plictisitoare” (rade).

E greu sa fii tata de fata?

Nu, imi place enorm. Sunt mai inteligente, mai calde. Am doua fete si ma simt super bine. Acum am o perioada in care incerc sa stau cat mai mult cu ele, pentru ca am fost plecat foarte multa vreme cu filmul, acum imi revin oleaca.

Dar ele stiu ca tata e celebru? Sau e doar tata pentru ele.

Cand am fost la Cannes au vazut si ele imagini, le-am mai luat cu mine la Q&A la niste proiectii, prin festivaluri. Am fost la un festival in Grecia si cea mare mergea cu mine la q&a si mi-a zis “la engleza mai ai probleme”. (rade).  Nu incerc sa le impun nimic; e bine sa vada, sa iasa…

Isi face filme pe instagram, pentru net?

Da, are toate canalele pe net. E mai buna decat mine la softurile astea, face chestii foarte interesante, nu ma bag in ce face.

„Ma gandesc ca regizor, decat sa-mi dea mie statul 200.000 de euro sa ma duc la Oscar, poate sa faca  altcineva un film de debut.„

Pe de alta parte, generatia Youtube intra in cinematografie, anul trecut au fost filme cu mult succes la public care vin din zona online… Simti ca se schimba ceva?

Din pacate nu le-am vazut, nu pot sa fiu aplicat in raspuns, dar in general da, daca stam sa ne gandim la streaming care are un impact din ce in ce mai mare, tipul de consum s-a schimbat. Evident ca sunt niste mutatii si ca tipul acesta de continut youtube va influenta publicul. Acum nu stiu productiile lor, din trailere mi s-au parut niste sketch-uri care pot fi destul de clasice in sine, pe intervale mai scurte ca sa fie structurate ca sa tina. Nu vorbesc mai mult pentru ca nu le-am vazut.

Pana la urma e foarte greu sa prezici ce se va intampla; fac parte dintr-un anumit timp de generatie, evident ca si eu incerc sa fiu cat mai deschis sa vad, sa fiu influentat; citesc sa vad ce e nou, ce se intampla.

Ce citesti?

Destul de mult in zona nonfiction, mult in engleza in ultima vreme. Incerc sa citesc si zona asta americana din reviste The Atlantic, New Yorker – profilele longform. Tot timpul am sansa cu meseria asta sa vad lucruri noi, sa fac lucruri noi. De exemplu, daca vad un lucru care imi atrage atentia, fac documentare, imi place sa ma documentez foarte mult. Evident ca ele sunt legate tot timpul de un film in mintea mea, poate s-ar putea lega intr-un loc de ceva..

In cat timp vom avea un film nou de la tine?

Depinde, acum am doua proiecte la care ma tot gandesc, tot citesc, ma documentez in jurul lor, dar nu am atacat niciunul, sa scriu. Dupa aceea va depinde de finantare. Pentru ca orice ar fi, noi in Romania avem niste limitari de costuri.

Anul trecut cu filmul de scurt metraj al lui Bogdan Muresanu, Romania a fost iar foarte aproape de o nominalizare la Oscar. Ce crezi ca lipseste pana cand un roman va castiga un Oscar? Satul va sustine?

Statul te sustine cat poate, eu nu am de ce sa ma plang. Pe de alta parte sunt lucruri corelate. Poate ca o campanie la Oscar costa spre sute de mii, dar noi avem un buget la CNC, anual, pentru toate filmele care nu e mare. Si ma gandesc ca regizor, dacat sa-mi dea mie statul 200k de euro,  sa ma duc la Oscar poate sa faca altcineva un film de debut.

Pe de alta parte, depinzi foarte mult de distribuitorul american, pentru ca ala, daca crede, investeste pentru ca si el e interesat, el face banii.

Statul roman, cel putin in cazul meu, a ajutat cat a putut. Pe de alta parte,  mie mi-ar fi rusine sa cer, mai da-mi si mie nu stiu cate sute de mii ca sa ma duc. Bugetul CNC e 15 milioane pe an din care sustin filme, festivaluri. Si am auzit ca au fost campanii la filme europene si de 1 milion. Nu pot sa cer da-mi un milion ca ma duc la Oscar. Pe de alta parte nu-ti permiti in fiecare an sa dai o suma pentru campanie. Mie mi se pare ca “4, 3, 2” ar fi avut sanse foarte mari. Un film care a avut succes la sala, a fost la Globuri…

Asta e natura meseriei; n-o sa ai niciodata banii pe care-i vrei, va trebui sa te adaptezi la anumite lucruri si dupa aia trebuie sa fii foarte deschis la ce se intampla. La filmari, poate sa-ti cada o locatie, un actor, sunt mii de chestii si prin natura meseriei trebuie sa te adaptezi.

Mie imi place foarte mult pe set, cu toate schimbarile. E foarte importanta pregatirea inainte si, revenind la scoala, in zona asta de pregatire cand n-ai foarte multe mijloace, accentul cade pe pregatire.

Uneori risti sa repeti prea mult in pregatire, si am facut si eu greseala asta, dar pe de alta parte fiind o pregatire solida, stii in detaliu ce obtii cu fiecare varianta.

Te-ai gandit sa predai?

Am avut perioade in care am si predat, imediat dupa “A fost sau n-a fost”, din cand in cand ma mai duc si in strainatate si aici, nu cursuri, workshopuri. Mai fac cand am timp.

Corneliu Porumboiu are 44 de ani si “La Gomera” este la al saptelea lung metraj al sau (doua dintre ele sunt documentare). Cu filmul “La Gomera” a fost nominalizat pentru Palme D’or la Festivalul de Film de la Cannes  din 2019,  unde de altfel de-a lungul timpului a avut mai multe filme premiate: “Comoara” – castigator al premiului A Certain Talent in sectiunea Un certain regard 2015;  in 2009 castigator al premiului juriului in aceeasi sectiune cu filmul “Politist, adjectiv”; in 2006 castigator Golden Camera cu “A fost sau n-a fost?”.

La Gala Premiilor Gopo de-a lungul celor 14 editii, Porumboiu a castigat statuete pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun film – atat pentru “Politist, Adjectiv” cat si pentru “A fost sau n-a fost?”