Special Premiile Gopo – Dana Rogoz: „Ma concentrez pe ce va urma in viata mea de familie, nu in cea profesionala”
Urban.ro continua seria de interviuri cu nominalizatii la premiile Gopo 2020. Din cauza pandemiei, gala premiilor Gopo care celebreaza cele mai importante filme din anul precedent, prin premii acordate de reprezentatii breslei, a fost amanata.
Votarea continua insa pentru juriul format din cei care lucreaza in industrie, iar actorii nominalizati merita – mai ales in asemenea vremuri – sa fie celebrati pentru efortul si talentul lor.
Astazi va prezentam un interviu cu Dana Rogoz nominalizata pentru cea mai buna actrita in rol principal pentru filmul „Mo”, unde ii are parteneri pe Razvan Vasilescu si Madalina Craiu.
Filmul „Mo” – care spune o poveste despre o studenta violata de profesorul ei – este pentru Dana Rogoz o investitie de familie: e regizat si scris de sotul ei, Radu Dragomir. Si pentru ca am mentionat familia, de ieri, Dana Rogoz este mama si a unei fetite, Lia Elena. Familia Dragomir, mai are un baiat, Vlad.
.
Felicitari pentru nominalizare; cariera ta isi are radacinile cu mult mai indepartate acestui rol, consideri rolul lui „Mo” ca fiind cel mai important moment al carierei tale de pana acum sau esti mai apropiata de teatru, „Proof” de exemplu?
Rar te intalnesti ca actor cu un personaj precum Mo. L-am asteptat foarte multi ani si mi l-am dorit atat de mult, incat ajunsese sa imi fie teama de el. Da, cred ca Mo reprezinta cel mai important moment in evolutia mea profesionala de pana acum. Si chiar daca am multi ani de activitate in spate, am simtit ca Mo a fost pentru mine ca un nou debut.
Filmul „Mo” a fost, intr-o oarecare masura, si un apogeu al maturitatii relatiei tale cu partenerul tau, Radu Dragomir, care l-a regizat. Ati mai lucrat inainte impreuna in productiile de televiziune. S-a schimbat ceva acum in abordarea muncii?
A fost complet alta abordare, fireste. Filmul „Mo” a reprezentat debutul lui Radu in lungmetraj, dar si primul meu rol principal intr-unul. Era asadar o miza foarte mare pentru amandoi. In televiziune eram invatati sa lucram pe repede-inainte, eram cumva obisnuiti sa sarim etape. Am avut amandoi nevoie de o pauza lunga de TV inainte de a incepe „Mo”, pentru a fi cu adevarat pregatiti pentru el. Tin minte ca imediat dupa ce a castigat concursul CNC, eu imi doream sa filmam, sa ne apucam de treaba. Din lipsa bugetului insa, au mai trecut cativa ani pana cand am auzit primul „motor”. Si acum pot sa spun ca anii aceia de asteptare au fost de fapt ani de pregatire, pas cu pas, pentru MO, care m-au ajutat enorm. Toate s-au intamplat la momentul potrivit, pana la urma.
V-a fost, pe alocuri, dificil sau din contra, v-a ajutat sa colaborati mai bine decat ar fi facut-o poate doi straini…? Discutati si acasa despre ce aveati de facut a doua zi, fiecare, pe set?
Ceea ce ne leaga este increderea pe care o avem unul pentru celalalt. Efectiv simteam pe set ca nu exista persoana care sa creada in mine mai tare ca actrita decat el. La fel cum si el simtea ca eu sunt cea care are cea mai mare incredere in el ca regizor. Eram plasa de siguranta unul pentru celalalt. Cat despre discutiile de acasa, da, au existat tot timpul. Nu, nu am fost genul care sa separam complet lucrurile. Dimpotriva, ani de zile Mo a fost prezenta in discutiile noastre. Iar discutiile acelea mi-au facut foarte mult bine, de fapt.
Am crezut atat de tare in rol si in poveste, incat m-am aruncat pur si simplu, fara sa trag frana, fara sa imi fie teama. Tot ce mi-am dorit a fost sa spun povestea acestei fete cat mai cinstit posibil.
Te-ai implicat in casting? Avand in vedere ca era important sa fie chimie si complicitate intre tine si prietena ta din film.
Nu, nu m-am implicat nici in casting, nici in scenariu, in nimic ce nu tinea strict de rolul meu. Ar fi fost oricum o responsabilitate prea mare, pe care nu mi-o doream. Pe de alta parte, chimia dintre mine si Madalina Craiu – pe care am cunoscut-o pentru prima oara la casting – a fost evidenta de la bun inceput pentru toata lumea. Si pe noi doua ne-a surprins si ne-a bucurat aceasta intalnire.
Nu de putine ori ai spus ca oamenii care te-au vazut jucand in acest film ti-au marturisit ca esti de nerecunoscut. Dar tu? Te-ai regasi pe tine catusi de putin in tipologia personajului sau a fost un efort sa intri in pielea lui Mo?
Nu mi-a fost usor, tocmai pentru ca acceseaza zone foarte sensibile ale interiorului meu. Cele pe care te-ai invatat de-a lungul anilor sa le ascunzi foarte bine. Mi se intampla deseori cand citesc un text sa aud in mintea mea vocea acelui personaj. Imi suna din primul moment intr-un anumit fel, mi-e cumva familiar. Culmea e ca atunci cand am citit pentru prima oara „Mo”, desi stiam ca Radu scrisese pentru mine acest rol, nu l-am auzit, nu am stiut de unde sa il apuc. Nu voiam sa ramana doar stereotipul fetei punk rebele, nici al celei naive, care pica din prima clipa in plasa profesorului cu experienta. De altfel, cred ca tot filmul „Mo” sta in aceste nuante si ca tot procesul din spatele personajelor si din spatele relatiilor dintre acestea e foarte sensibil. Am lucrat cu mare atentie pentru detalii, sa nu existe un gest in plus care sa spuna prea mult ori prea devreme. Si cred ca Mo se descopera treptat, pe parcursul filmului, pe masura ce profesorul Ursu ii sparge toate mastile, toate armurile, toate mecanismele de protectie.
O generatie anume are tendinta sa te asocieze, poate involuntar, cu copilaria, prin rolul pe care l-ai avut atunci pentru copilul din fiecare dintre aceia care te stiu drept… „Abramburica”. Crezi ca si acest aspect face poate ca prestatia ta din „Mo” sa socheze? Ce te-au intrebat spectatorii in sesiunile de Q&A la proiectiile din tara?
E posibil. Pentru mine trecerea a venit firesc, de-a lungul anilor. Dar pentru multi spectatori pare ca s-a intamplat peste noapte. Si cred ca nu se asteptau la un anumit tip de disponibilitate pe care l-am avut pentru acest rol ca actrita. Aveau probabil senzatia ca, dat fiind trecutul meu, dar si tipul de personaj pe care il afisez eu – Dana Rogoz – in viata publica acum, nu voi merge pana la capat. Dar am crezut atat de tare in el si in poveste, incat m-am aruncat pur si simplu, fara sa trag frana, fara sa imi fie teama. Tot ce mi-am dorit a fost sa spun povestea acestei fete cat mai cinstit posibil.
In munca ta ai avut oportunitatea sa lucrezi cu actori ca Marian Ralea (la „Proof” si in copilarie) sau Razvan Vasilescu (acum la „Mo”). Cum te-au schimbat aceste intalniri? Ce ai invatat de la ei?
Cea mai mare recompensa a acestei profesii sunt intalnirile. Intalnirile pe care le am cu diversi actori, regizori, operatori… sunt cele care ma ajuta sa cresc, sa ma descopar. Datorita lui Marian, pe care l-am intalnit cand eram copil, am ales acest drum. Si desi ne cunoastem de o viata si imi e ca un tata, fiecare noua intalnire cu el e o lectie.
Razvan Vasilescu mi-a fost mai intai profesor la UNATC si abia odata cu „Mo” am avut curajul sa ii marturisesc cat de mult a insemnat pentru mine intalnirea cu el in acea etapa a studentiei. A fost un mare sprijin pentru mine si in timpul filmarilor pentru lungmetraj, venind intotdeauna cu cele mai bune sfaturi, in cele mai dificile momente.
Personajul Mo se afla cumva in cautarea propriei identitati, nu stie foarte exact nici cine este, nici ce vrea. Este un sentiment pe care mai toti il traim pe la sfarsitul liceului, in facultate.. Banuiesc ca te-ai intersectat si tu cu astfel de trairi. Asadar, ce le-ai spune acum celor care nu stiu, pentru moment, cine sunt?
Ca e firesc ce simt. Ba mai mult, e chiar sanatos sa iti pui aceste intrebari si sa cauti mai adanc raspunsurile.
Urmeaza sa nasc cel de-al doilea copil si, evident, toata perioada izolarii am avut cumva alte prioritati decat cei din jurul meu. Am luat izolarea ca pe o etapa de pregatire, ca pe un moment puternic de reconectare cu Radu si Vlad.
Cum erai ca studenta si cum reuseai sa imparti timpul intre facultate si filmarile pentru serialul „La bloc”?
Am dat la UNATC, desi jucam deja in seriale, tocmai pentru ca nu am vrut sa sar anumite etape. Aveam nevoie sa iau un text de 3 pagini si sa il despic luni de zile cu colegii mei, la fel de pasionati ca mine, noptile, prin 306B. In televiziune nu iti da nimeni timpul asta. In plus, voiam sa apartin unei generatii de actori, asa cum numai facultatea o poate oferi.
Filmul Mo porneste de la un fapt real si a venit pe fondul miscarii #metoo. Cand a inceput de fapt munca la el?
Scenariul pentru MO s-a nascut cu mult timp inaintea miscarii #metoo. De altfel, prima oara am auzit de #metoo abia dupa ce am terminat filmarile pentru el. Tin minte cand i-am spus lui Radu ca „hey, se pare ca am atins un subiect mai mare”. Am mers foarte mult pe intuitie amandoi si am fost realmente suprinsi in timpul Q&A-urilor sa descoperim cat de mare este nevoia oamenilor sa vorbeasca deschis despre acest subiect tabu. Miscarea #metoo nu a avut un mare impact in Romania, s-a consumat doar in cateva bule, iar mai apoi a cazut in mistouri de Facebook. Asadar, din pacate, subiectul nu e inca pe deplin asumat in tara noastra. Noi inca nu stim sa punem limite, noua inca ne e rusine sa vorbim despre astfel de relatii. Ca si cand daca nu vorbim despre ele, nu ar exista… nimic mai fals.
In activitatea ta, ai simtit vreodata aluzii pe care le-ai fi incadrat la #metoo? Cum ai procedat?
Incepand de mica lucrul in aceasta industrie, am avut norocul ca m-au ferit altii – adulti cu experienta – de astfel de pericole. M-am simtit protejata de multe ori, exista un „parinte” mereu care sa imi deschida ochii.
Ce i-ai spune in prezent Abramburicai de acum 25 de ani, careia poate ii era frica de nereusita sau care poate lupta mereu sa fie si mai ambitioasa?
Pe Abramburica de acum 25 de ani as intreba-o doar de unde are atat de mult curaj? Sa ma invete si pe mine. 🙂
Dincolo de maternitatea pe care o traiesti in aceasta perioada, te-a schimbat in vreun fel timpul aceasta de izolare? Crezi ca i-a schimbat in vreun fel pe cei din jurul tau? Ce crezi ca au invatat oamenii din aceasta perioada?
Urmeaza sa nasc cel de-al doilea copil si, evident, toata perioada izolarii am avut cumva alte prioritati decat cei din jurul meu. Am luat izolarea ca pe o etapa de pregatire, ca pe un moment puternic de reconectare cu Radu si Vlad. Chiar si in acest moment, ma concentrez pe ce va urma in viata mea de familie, nu in cea profesionala. Caci acolo sunt foarte mari semne de intrebare, domeniul nostru fiind printre cele mai afectate, cum bine stii.
Mi-e greu sa vorbesc in numele altor oameni. Am trait cu senzatia ca in sfarsit noi, romanii, am inteles ceva si dam dovada de responsabilitate, apoi am trait dezamagire vazand ca lipsa amenzilor a condus direct la lipsa respectarii recomandarilor. Cred ca pe multi aceasta perioada i-a schimbat semnificativ, pe altii – deloc.
Ce ai vrea sa faci diferit atunci cand vom fi, din nou, asa cum eram?
Stiu ce as vrea sa fac in momentul revenirii la normal: sa imi strang prietenii in brate.
Urmeaza sa nasti al doilea copil, o fetita. Cum a fost aceasta perioada pentru tine?
E o experienta sa fii gravida si sa nasti in pandemie! Am multe sa ii povestesc micutei mele despre aceasta perioada, pe care am petrecut-o doar cu tatal si cu fratele ei.
Multi dintre cei care te urmaresc in social media cred ca ai o viata plina de relaxare si poezie, cam cum sunt fotografiile tale. Cum arata de fapt o zi din viata ta? Ce ai facut astazi de exemplu.
Viata mea este una foarte agitata. Sincer, cred ca pana si din fotografiile mele din social media poti sa iti dai seama de asta. Astazi am fost la spital de dimineata, pentru control sarcina, acum m-am intors acasa, raspund la acest interviu, urmeaza sa fac lectii cu Vlad, sa intru intr-un live cu o emisiune TV, sa trimit niste mailuri unor colaboratori, un colet Moon pana in Franta, sa imi pregatesc bagajul pentru maternitate, sa fac curat in casa, sa calc hainele de bebe… lista e lunga si nu e tocmai cea clasica, avand in vedere contextul.
Este foarte probabil ca Gala Gopo sa fie o ceremonie online in care doar vor fi anuntati castigatorii, pe care sa o urmaresti de acasa. Cu ce ramai in amintirile tale despre aceasta nominalizare si acest rol?
M-am bucurat sincer de aceasta nominalizare, care reprezinta o confirmare, o validare, din partea unor oameni pe care ii respect in aceasta industrie. Faptul ca gala nu va mai avea fastul de altadata conteaza mai putin, sincer, in acest moment. Voi ramane in suflet cu increderea pe care mi-au aratat-o oamenii prin aceasta nominalizare.
Sa ne imaginam ca ai castigat (iti dorim succes) si sa ne gandim la:
• Pentru ce ti-ai multumi tie, in discurs
Mie? Oooo… Avand in vedere ca multi nu credeau ca pot face acest rol inainte de inceperea filmarilor, am avut momente in care ma gandeam sa renunt. Imi ziceam ca poate i-ar fi mai simplu lui Radu sa ia o actrita cu mai multa experienta. Ma felicit ca nu am cedat si ca am dat dovada de curaj in momente importante ale filmarilor.
• Cui altcuiva ai multumi pentru premiu si ce ai facut pana acum?
Ii multumesc in primul rand lui Radu, care a scris acest rol pentru mine si care a avut incredere in mine ca actrita. Le multumesc lui Razvan Vasilescu si Madalinei Craiu, care au fost niste parteneri minunati. Ii multumesc lui Liviu Marghidan, producatorul si directorul de imagine al filmului, ca a salvat acest proiect si ca l-a dus la bun sfarsit, cu un buget extrem de mic.
Dana Rogoz si-a facut debutul in televiziune la 9 ani, cand a interpretat personajul Abramburicai in emisiunea pentru copii „Abracadabra”, alaturi de actorul Marian Ralea.
Nascuta pe 26 septembrie 1985 la Bucuresti, Dana si-a inceput cariera de la varsta de 3 ani, cand a intrat in corul de copii Minisong, condus de Ioan Luchian Mihalea, din care au facut parte si Gianina Corondan si Alina Sorescu.
A devenit cunoscuta si pentru rolurile interpretate in perioada 2002 – 2007 in serialele „La bloc” si „Fete cu lipici”, difuzate pe Pro TV. Un an mai tarziu a inceput sa joace personajul Ingrid in serialul „Ingerasii”, difuzat pe canalul Acasa TV.
Dupa multi ani, a ajuns din nou pe scena impreuna cu Magicianul (Marian Ralea) jucand in spectacolul „Proof” de la unteatru si in piesele „Mecanica inimii” si „Cel mai mic sarut pomenit vreodata”, ambele regizate de Chris Simion-Mercurian.
De-a lungul carierei, Dana Rogoz a mai jucat in cateva filme printre care „Octav” (2017), „La bloc: dupa 10 ani” (2013) si „Teoria suprema” (2013) si spectacolele de teatru „Jurnalul lui Adam si al Evei”, „Treizeci+”, „Hamlet” si „Leonce și Lena”.
