Urban.ro a lansat prima carte despre un festival, “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati”, care poate fi descarcata gratuit de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” contine zeci de povesti emotionante de la cei care au creat festivalul, dar si de la actori si regizori pentru care prezenta in festival a insemnat un punct de cotitura in cariera, un proiect realizat cu sprijinul Lidl Romania.

In multe dintre povestile celor din echipa festivalului apare numele Oanei Bujgoi Giurgiu, directorul executiv, care reuseste cumva sa fie prezenta in foarte multe proiecte ale festivalului, dar si sa-i aline la greu pe cei din echipa.

Iata cateva fragmente cu amintiri ale Oanei din acesti ani de TIFF, despre lucrurile care nu sunt la vedere, dar care au schimbat mult in mentalitati.

Dintre toate proiectele speciale create de-a lungul anilor de care esti cea mai mândra?

Sunt multe lucruri, unele mici si nevazute si nici nu conteaza la nivelul mare.

Cred ca bucuria mea cea mai mare este ca am reusit sa impun la nivelul festivalului aceasta aplecare catre diversitate. Pentru ca sunt din Bucuresti, pentru mine Ardealul este o mare bucurie a diversitatii etnice, in primul rând, mi se pare fabulos ca se impletesc atâtea culturi. La un moment dat am inventat Ziua Maghiara pentru ca mi-am dat seama ca sunt putin distribuite filmele din Ungaria in România si exista o comunitate numeroasa, mai ales in Cluj. Acum in fiecare an se vad la Cluj ultimele filme ale cinematografiei maghiare.

Diversitatea a fost un obiectiv al meu si pentru a face asta am operat cu cele mai nastrujnice mijloace, inclusiv prin a crea niste zile care sunt dedicate familiei, iar copiii vin si se joaca in diverse ateliere si, voles noles, acolo sunt egali si sunt de toate felurile.

Evenimentul care ti-a depasit asteptarile, care a evoluat mult mai frumos decât  te–ai gândit, care a fost?

Evenimentul care m-a impresionat foarte mult si mi-a ramas intiparit in suflet e legat de copiii din groapa de gunoi din Cluj. Am vrut sa iau toti copiii intre 6 si 14 ani din aceasta zona super defavorizata unde sunt patru comunitati de rromi si sa le creez o experienta frumoasa. Aveam o informatie ca sunt 150 de copii, m-am gândit ca luam 3 autocare, ii duc la film, apoi ii duc intr-o excursie la Bontida – unde faceam zilele pentru familie si pentru copii.

Numai ca in clipa in care m-am asezat la masa adevarului cu voluntarii care lucrau in comunitate, am descoperit ca erau 250 de copii. Nu era vorba ca asta insemna inca doua autocare, dar sa gestionezi 250 de copii nu e ceva foarte simplu. A trebuit sa gasim niste formule de lucru: la 10 copii aveam un adult din comunitate, i-am imbracat pe toti la fel – stiu ca un sponsor ne-a facut la cerere niste tricouri galbene, nici macar nu era culoarea lor corporate, dar voiam sa-i vedem pe toti. Mi-era frica sa nu-i pierd prin padure, vorbim de copii crescuti in libertate, nu care stau unde ii pui sa stea, copii liberi si frumosi.

Au venit la Casa TIFF, au luat micul dejun, erau frumos imbracati si imi aduc aminte ca aveam un coleg care era mai hip-hopper care mi-a zis “Sa stii ca azi am plâns. M-au impresionat copiii astia care au fost mega disciplinati”.

A venit un alt coleg care mi-a zis ca face cursuri de noduri cu tot felul de directori in team building-uri. “E un baietel aici care le-a facut pe absolut toate, sunt foarte putini manageri care reusesc asta”. Am realizat ca, si chiar daca ai toti banii din lume, nu poti sa faci lucrurile cu forta intr-o comunitate, dar poti sa faci evenimente care sa-i provoace.

 Asta incerc sa fac si cu copilul meu; nu o sa-i las nicio mare avere, n-o sa fac altceva decât sa-i las niste experiente de viata. Si asta incerc sa las oriunde ma duc, inclusiv copiilor astora.

• 

• 

• 

E un vreun film care ti-a ramas mai aproape de suflet in anii astia? Sau un film de-al tau, la care ai fost mândra ca se proiecteaza si te-ai dus pe scena…

E foarte misto si povestea asta. Din cauza faptului ca noi suntem in echipa festivalului, colegii nostri care se ocupa de invitati uita sa ne spuna si noua evenimentele zilei si multi dintre oamenii care lucreaza la festival ajung sa afle  ultimii sau spre deloc despre proiectiile propriilor filme.

Stiu ca am facut o proiectie cu “Legaturi primejdioase”, in 2016 la 10 ani de când am terminat filmul, si m-am intâlnit cu Tudor Chirila pe strada; “uite avem acum proiectie tu nu vii?”. Evident ca nu stiu pe dinafara programul, dar nici nu ma anuntase nimeni, si m-a luat el de pe strada si m-a bagat in cinematograf.

Dar povestea cea mai emblematica e cea a filmului “Katalin Varga” pentru care aveam o proiectie in afara competitiei. Un film cu o poveste a lui de viata fabuloasa: m-am intâlnit cu regizorul, a vrut sa-mi dea un scenariu, eu am vrut sa vad primul lui film – Katalin Varga –pe care nu-l terminase. Era filmat in România cu actori de limba maghiara. Mi s-a parut extraordinar si am investit o gramada de bani sa-l terminam pentru ca nu mai aveam cum sa atragem finantari.

La TIFF a fost prezentat in afara concursului si noi singuri, eu si colegii mei, l-am programat simultan cu filmele a doi regizori români foarte mari pentru care facusem multa campanie catre public, deci in sala la aceasta proiectie nu ajungeau oameni din industrie. Si, mai mult decât atât, colegii mi-au zis ca daca tot sunt eu acolo, sa fac si moderarea discutiilor de la final.

In sfârsit, m-am chinuit acolo cu discutia, aproape ca m-am facut si de râs ca nu eram in stare sa coordonez in engleza, maghiara si româna. Si in acea sala, in afara publicului, erau doi rataciti din industrie care cred ca din greseala ajunsesera la proiectie.

Se termina festivalul si. dupa câteva luni, primim un mesaj de la unul dintre cei mai importanti agenti de vânzari de film ca unul dintre indivizii din sala le recomandase Katalin Varga ca fiind cel mai bun film pe care l-a vazut la Tiff.  Distribuitorul a vrut sa-l vada, filmul a fost in anul acela la Berlin si a câstigat Ursul de argint…

Puteti citi intregul interviu in cartea “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati”, unde Oana marturiseste ca s–a aflat in fata deciziei de a mai face sau nu parte din echipa si de ce a ramas in managementul festivalului, dar si despre cum a introdus tabelele si rigoarea intr-o echipa de prieteni care faceau la  inceput lucrurile cu entuziasm dar fara structura. Mai povesteste si despre “vorbitor”, locul unde merge in festival cand vrea sa se linisteasca.

Puteti descarca gratuit cartea “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” este un proiect realizat cu sprijinul Lidl Romania care este partener TIFF de multi ani; regasiti LIDL in sectiunea TIFF Film Food – unde filme care au trimiteri la gastronomie sunt insotite de cine gandite si pregatite de chef-i premiati.