Urban.ro a lansat prima carte despre un festival, “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati”, care poate fi descarcata gratuit de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” contine zeci de povesti emotionante de la cei care au creat festivalul, dar si de la actori si regizori pentru care prezenta in festival a insemnat un punct de cotitura in cariera, un proiect realizat cu sprijinul Banca Transilvania, cea de-a doua banca din România in functie de active, un sustinator constant al celui mai important eveniment dedicat filmului din România si unul din cele mai spectaculoase evenimente culturale anuale.

Iata amintirile Ancai Macoviciuc, care a facut parte pentru multi ani din echipa festivalului in zona de Guest, productie de continut dar si de promovare & PR.

Cum ai ajuns sa lucrezi la TIFF? Câte pozitii in schema festivalului ai schimbat in anii acestia?

Vestea primei editii TIFF m-a prins aproape de sesiunea de vara din anul II de facultate (Jurnalism, FSPAC, UBB, Cluj-Napoca). Fiind pasionata de film si hotarâta deja sa-mi fac lucrarea de licenta in filmologie, mi-am dorit sa cunosc organizatorii pentru un interviu in Carusel, revista noastra, sa reusesc sa ma acreditez si sa vad filme. Am ajuns in schimb, prin intermediul unor colegi de la o organizatie studenteasca, la YAP pentru un interviu de voluntariat. Si de-acolo, impreuna cu alte trei fete, am intrat in echipa de voluntari Guest, coordonata de Oana Bujgoi Giurgiu. Mi-a placut rolul dublu, dar cum timp de filme nu prea aveam, am preferat varianta de-a fi in mijlocul actiunii.
Nu ma gândeam ca voi reveni la TIFF dupa mutarea in Bucuresti, in 2004, dar am ramas coordonator al biroului de Acreditari pâna in 2010, apoi m-am ocupat inca vreo 6 ani de blogul festivalului si coordonarea video.
In 2017 si 2018 m-am bucurat de TIFF cap-coada ca invitat, iar in 2019, la putina vreme dupa ce m-am dedicat exclusiv freelancing-ului in comunicare, am pus umarul, alaturi de colega mea Simona Radoi, la promovarea platformei TIFF Unlimited.

Editia din 2020 ne-a adus bucuria de a promova in cadrul festivalului documentarele „Acasa” si „Lemn”, doua proiecte care ne sunt foarte dragi. Am trait la maxim emotiile galei de inchidere când s-a anuntat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru „Acasa” (regizat de Radu Ciorniciuc si produs de Monica Lazurean-Gorgan). Indiferent de job-urile, proiectele si experientele traversate in toti anii astia in digital, PR sau radio, n-a fost an fara TIFF. Chiar daca nu mai fac parte din echipa de patru ani, multi dintre cei pe care i-am cunoscut la TIFF ma intreaba deseori despre festival, iar eu ma bucur sa dau mai departe vesti si povesti frumoase.

(…)

Care a fost cel mai dificil moment de administrat in timpul festivalului?

Fiecare editie a venit cu provocarile ei in fiecare spatiu si cu mai multe momente dificile decât linistite. Vremea capricioasa, penele de curent sau accesul uneori precar la internet, schimbarile datelor de sosire sau al numarului invitatilor, resursele limitate, blocajele cauzate de defectiuni tehnice la unele instrumente de lucru si altele ne-au dat deseori peste cap. Nu cred ca exista departament care sa nu se fi confruntat cu probleme care pareau de nerezolvat. Dar in vocabularul TIFF nu exista „nu se poate”, fiecare cauta solutii si lucrurile se rezolva.

Cred ca cele mai mari provocari au fost ale echipei de productie, care, spre exemplu in anul in care s-a inundat Teatrul National in seara dinaintea Galei de inchidere a reusit sa gaseasca tot felul de solutii alternative pentru ca evenimentul sa se desfasoare in bune conditii. Retin mai degraba momentele haioase, prieteniile legate, discutiile faine, diminetile si serile cu colegele de camera si coechipierii la Hotel Meteor, graba si fluturii in stomac inaintea galei de inchidere, veselia de la petreceri, bucuria de-a vedea atâta lume la filme, lectura de la AperiTIFF la cafea, tot ce-am invatat si multe alte povesti mici dintr-un ocean mare de intâmplari.

• 

• 

• 

Care este proiectul/ intâmplarea/ evenimentul la care te gândesti si astazi cu bucurie ca “ti-a iesit” asa cum ti-ai propus desi parea greu sau imposibil?

La primele editii mi se parea totul foarte dificil si mimam siguranta, incercând sa gasesc cele mai bune solutii pentru momentele dificile: oameni la coada la acreditari, pachete lipsa, laminatoare blocate, camere web nefunctionale, glitch-uri in platforma de lucru si multe altele. Imi puneam speranta ca nu este problema pe care sa n-o pot rezolva, sa facem sa fie frumos ca la Cannes, Venetia, Berlin, Toronto pe unde se plimbasera majoritatea invitatilor straini.
In anul in care am coordonat acreditari, welcome packages si invitatiile pentru oaspetii români, volumul de munca a fost mult peste ce-mi imaginasem ca pot face. Pe lânga asta, ma simteam ca o centrala telefonica legata cu fire invizibile de o multime de destinatii si destinatari. Am iesit bine din toate incercarile, gratie tehnologiei si sprijinului voluntarilor.

Anul urmator, insa, când Cristi Hordila (pe atunci voluntarul care facea magie in Excel si factura acreditari platite, spre marele meu ajutor) m-a dus in penultima dimineata de festival la Urgente, unde m-am trezit spre seara in patul de spital, mi-am dat seama ca sunt de preferat momentele de pauza si solutiile fara un supraconsum nervos, cu incredere in creativitatea si responsabilitatea celorlalti si fara „perfectionisme”. Echipa se descurcase impecabil in lipsa mea, totul a fost bine.
Lucrurile s-au rezolvat, cumva, de fiecare data – si in urma cu 11 ani când se dezvoltase platforma TIFF TV, unde si-au facut ucenicia câteva editii studenti care au devenit intre timp producatori sau editori de film, si la blogul unde au muncit tineri care sunt critici, PR, jurnalisti, si la video unde energia si solutiile creative ale colegilor salvau deseori situatiile. S-au rezolvat multe din montaj.

Care este invitatul sau premiantul din festival care te-a facut sa te simti mândra ca faci parte din acest proiect?

De la Jason Priestley la Sophia Loren, de la Alain Delon la Catherine Deneuve, toti invitatii festivalului celebri peste hotare sau mai putin faimosi in afara cercurilor cinefile au fost importanti. Sunt recunoscatoare ca am avut ocazia sa stau de vorba cu Vanessa Redgrave, Geraldine Chaplin, Melissa Leo, Julie Delpy, sa cunosc o multime de actori, regizori, vedete, producatori, critici si jurnalisti români si straini, sa ascult live trupe super si sa stau la povesti cu artistii. M-am bucurat enorm urmarind carierele unor nume intâlnite prima data la TIFF precum Dagur Kari, Sebastian Lelio, Rodrigo Sorogoyen, incurajând de pe margine productiile favorite sau dansând alaturi de invitati si colegi la cele mai faine petreceri ale tineretii mele.
Sunt mândra de faptul ca am avut o contributie mica intr-o echipa care la Cluj devenea dintr-o data un furnicar si care a fost responsabila de realizarea celui mai important festival de film din România, devenit rapid celebru si super respectat intre marile festivaluri europene. Miza festivalului a fost misiunea tuturor.

Noi n-am fost acolo sa ne facem bucata de treaba dintr-un patrat si gata, am avut un scop care ne-a unit in eforturi si pentru care am muncit dincolo de puterile noastre. Sau cel putin eu asta am simtit, vazându-mi colegii la treaba. Au contat enorm aprecierile organizatorilor de festivaluri de top, ale criticii internationale si ale participantilor, impletite cu efuziunea publicului cinefil, care ne-a motivat deseori, pentru ca au contribuit la impactul TIFF in lantul trofic al culturii din zona asta in care vietuim.

Sunt mândra ca am fost un strop de ulei pe rotile care au miscat ceva in sufletele si mintile a zeci de mii de oameni, provocând spectatorii, autoritatile si legiuitorii deopotriva la deschidere si apropiere fata de cinema si cultura in general.

Este un film care ti-a ramas cel mai aproape de suflet in anii astia? Ai reusit in vreun an sa vezi vreun film?

Selectia de filme a fost mereu de top, la nivelul celor mai bune festivaluri din lume, un merit avându-l Mihai Chirilov & co. In timpul TIFF-ului am prins putine ocazii sa vad filme pe ecran mare. Am apucat sa vad câteva proiectii faine la Bontida, câteva documentare si filme horror, unele filme din competitie pe care le-am si votat incântata, scurtmetraje românesti si putine alte titluri alese cu grija din programul stufos.
Unul din filmele care mi-a ramas multa vreme pe retina, vazut cred ca acum vreo 15 ani, in ultima dimineata de TIFF la Cinema Victoria, este „En la cama” al lui Matías Bize. Era prima data când imi infruntam oboseala urmarind o discutie lunga pe ecran, in spaniola, intre doi oameni, intreaga actiune petrecându-se intr-o camera de motel din Santiago. Ulterior, mi-am disperat amicii cu favoritul meu la TIFF 2017, georgianul „Familia mea fericita” care a luat Trofeul Transilvania. O sa-mi aduc aminte toata viata de obsesia dezvoltata pentru filmul indian comercial „Om Shanti Om” la care s-a dansat in aer liber in curtea Universitatii, de crush-ul pe Mads Mikkelsen in „Flame si Citron” al danezului Ole Christian Madsen, de discutiile interminabile despre unele din filmele pe care le vedeam noaptea in fata laptopului si, iata, mi-e greu sa aleg un anume titlu.

Ai un loc preferat in Cluj unde te retragi când vrei putina liniste? Sau pe care abia astepti sa-l vizitezi când e festivalul?

Am pendulat atât de mult cu treaba in triunghiul Piata Unirii, Piata Mihai Viteazu, Piata Avram Iancu incât locurile cu pauze de respiro – Via sau Livada erau si cel mai greu de atins. Poate ajung acum.

Mi-am propus in fiecare an sa revad Gradina Botanica, dar n-am reusit. Abia astept, insa, sa vad o proiectie in aer liber la Bontida si, cel mai mult, sa-mi revad prietenii de la Cluj in ce loc s-o nimeri sa fim impreuna, sa vorbim câte-n luna si-n stele. As vrea o inghetata de lavanda, savurata pe treptele de la Universitate, revederi zâmbitoare cu oameni dragi si neaparat o vizita la un outlet.

Daca ar fi sa definesti TIFF printr-un singur cuvânt, ce ai alege?

Inspiratie.

Puteti descarca gratuit cartea “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” este un proiect realizat cu sprijinul Banca Transilvania