Maestrul Stefan Caltia a scos la vanzare tabloul „Toamna Zburatorului” si 8000 de postere. Banii vor fi donati Spitalului de Pediatrie din Bucuresti.
Maestrul opereaza prin Fundatia Stefan Caltia pentru a sustine campania de strangere de fonduri pentru renovarea si utilarea Compartimentului de Pediatrie al Institutului National pentru Sanatatea Mamei si a Copilului „Alessandrescu – Rusescu din Bucuresti.”
Lucrarea aleasa pentru a reprezenta aceasta campanie se numeste „Toamna Zburatorului” si nu a fost aleasa intamplator. Tema lucrarilor artistului revine deseori la grija, la plutire si sensul acesteia, dar si la copilarie.
Alaturi de lucrare, au fost tiparite 8000 de postere care pot fi achizitionate din Librariile Carturesti.
Anuntul a fost postat pe contul de Instagram al maestrului Stefan Caltia alaturi de mesajul „Achizitia posterului reprezinta modul tau de participare, de recompensa dar si un martor al faptelor bune”.
Artistul a completat: „Si atunci, cand ma intreaba oamenii cum am gandit zborul dintr-un tablou, le spun ca, in primul rand, oamenii mei nu zboara, ci calatoresc pe cer si, in al doilea rand, le explic ca mi-a fost foarte simplu sa ajung la un asemenea subiect, atata timp cat strabunicul meu a avut aripi din sita facute de el, atata timp cat am crezut la un moment dat ca zbor si atata timp cat am stat pe dealurile astea. Atunci, plutirea, umblatul pe cer, iti apare ca un lucru firesc.”
Posterele pot fi cumparate de aici, costa 100 de RON fiecare, fiind ambalat intr-o cutie de carton. Poate fi un cadou minunat de Craciun.
Incasarile provenite din vanzarea picturii „Toamna Zburatorului”, estimata la 25.000 de euro, si cele din vanzarea posterelor vor fi donate catre INMSC.
Recent, maestrul a aparut intr-un mini-serial online in care a povestit despre „Bradul Copilariei” pe care l-a creat pentru Gala Brazilor de Craciun organizata anual de Salvati Copiii!
Maestrul Caltia a pregatit o lucrare speciala pentru Festivalul Brazilor de Craciun, gala anuala, organizata sub forma unei licitatii de Salvati Copiii Romania. Evenimentul provoaca artisti din diferite colturi ale lumii artei sa reinterpretze conceptul de brad de Craciun, fondurile stranse in urma licitatiei sunt directionate catre educatia scoala a 5000 de copii, beneficiari ai programelor „Scoala dupa Scoala”.
Pentru a promova decoratiile de brad create, maestrul i-a luat pe urmaritorii de pe Facebook si Instagram intr-o calatorie prin atelierul sau in care a povestit despre universul copilariei de altadata si cum se pregateau de sarbatoare in vremurile vechi.
Serialul incepe printr-o istorisire in care cuburile de zahar invelite in hartie creponata tineau locul bomboanelor din pomul de Craciun.
Episodul a fost reamintit intr-o conversatie telefonica cu fratele maestrului. Continua cu idei pentru a crea „una dintre cele mai frumoase ghirlande” si povesti despre cum a invatat mestesugul florilor artificiale din anii copilariei, de la mama sa.
Lucrarea conceptuala a fost vanduta intr-o licitatie la Artmark. A avut ca pret de pornire 1000 de euro si a fost adjudecata pentru 16.000 de euro.
Opera vanduta nu a constat intr-un brad impodopit ci intr-o colectie de cutii cu decoratiuni pentru pomul de Craciun si desene de Stefan Caltia si o fotografie realizata de Florin Ghenade cu un brad impodobit cu decoratiunile din cutii. Dimensiunea fotografiei a fost de 1,25 m cu 1 metru.
Stefan Caltia este unul dintre cei mai importanti si valorosi artisti contemporani.
Fiind preocupat de pastrarea lumii traditionale, artistul descrie in lucrarile sale frumusetea locului romanesc reimaginat in nuante reci si fundaluri gri si bucuria prezentului, plasandu-si personajele inspirate din universul imaginatiei si al copilariei intr-o continua calatorie si intr-o serie de salturi, sarituri si zboruri.
O mare parte din patrimoniul artistului a fost inspirata de satul Sona din Tara Fagarasului in care a copilarit, a crescut, unde continua sa traiasca. Mai jos puteti urmari un documentar in care maestrul Caltia spune povestea pasiunii pentru albastru.