Un minut si 35 de secunde trebuie sa astepte oamenii pana semaforul din Piata Romana – cel de pe bulevardul Magheru, aproape de rond – se face verde. In tot timpul acela, intr-o zi de miercuri, la inceputul lunii martie, trecatorii de pe o parte a bulevardului care asteptau sa se faca culoarea verde se dadeau un pas sau doi in spate pentru a auzi mai bine un sunet de vioara.

 Stefan Tajti canta la vioara, pe strada. Este muzician de profesie, a absolvit Conservatorul la Bucuresti si pe langa munca de compozitor si colaborarile pe care le are cu o serie de orchestre, iese pe strada, in Bucuresti pentru a canta.

Nu o face neaparat pentru bani, desi sunt bineveniti acum, in perioada pandemiei, cand artistii au mult de suferit. Ceea ce il motiveaza pe Domnul Tajti sa vina sa cante in strada este reactia publicului. Isi aminteste ca de curand, pe cand canta in Cismigiu, un cuplu s-a apropiat de el. Aveau ambii cate un handicap fizic. El i-a oferit o bancota de 10 lei, apoi s-au indepartat. “Au continuat sa ma asculte, el a imbratisat-o, iar felul in care o tinea in brate, tandretea dintre ei, m-a impresionat, m-a topit. Au ascultat imbratisati muzica vreme de mai bine de jumatate de ora”, isi aminteste el.

Domnul Tajti are mereu langa el o mica boxa conectata la telefonul mobil. Din ea se aude orchestratia muzicala care ii acompaniaza vioara. A cantat prima oara pe strada in urma cu multi ani, in Germania. Acolo a fost fascinat de reactia oamenilor, de felul in care apreciau arta din strada – pictorii, muzicienii sau actorii care aduceau pe trotuare bucuria spectacolelor. A continuat sa cante pe strada in tari precum Germania sau Brazilia.

Perioada in care am fost nevoiti sa stam in case pentru a limita raspandirea coronavirusului a fost si pentru Domnul Tajti o piatra de incercare.

“Perioada aceea a fost cea mai grea pentru mine pentru ca,  nefiind angajat nicaieri si neavand o sursa de venit stabila, ceea ce fac eu in strada, promovarea muzicii clasice este si o forma de subzistenta. Nu e mare lucru, dar e la limita bunului simt sa pot supravietui. Pe langa ce fac in strada, scriu muzica, compun si de acolo mai vin venituri. Din strada, au mai venit si alte colaborari. Am avut ocazia sa cant fie pentru aniversari, fie pentru primirea invitatilor la nunta. Am cantat si la cateva restaurante mai selecte care m-au chemat, fie aveau prezentari de vinuri sau ceva mai deosebit. De asemenea pentru vernisaje de expozitii de pictura am cantat. Cumva, strada este o forma de a ma promova, oamenii ma asculta, ma cunosc”, spune Domnul Tajti.

Totusi, oamenii care il asculta in strada nu l-au uitat in zilele in care n-a mai iesit din cauza restrictiilor. Isi aminteste ca intr-una din zilele din timpul lockdown-ului, a primit un mesaj de la un domn care il asculta in zona Aviatorilor, lucra in apropiere. “Mi-a spus ca ii pare rau ca din cauza situatiei, oamenii nu mai puteau sa beneficizie de muzica mea. Mi-a mai zis ca isi da seama cat de greu imi este si mi-a transferat 500 de lei folosind Revolutul. Nu ma asteptam, a fost ca o gura de oxigen. A fost o surpriza neasteptata”. A inceput sa foloseasca Revolutul dupa ce mai multi oameni ii spusesera, ca nu au bani cash la ei si ca ar fi util un astfel de cont asociat numarului de telefon mobil.

Oamenii sunt mai generosi acum, in pandemie

“Se vede ca oamenii sunt dornici de a asculta muzica, avand in vedere ca si concertele s-au sistat. Multi mi-au spus ca le e dor de concertele din sali sau de cele din aer liber. Intr-un fel, ma simt privilegiat ca eu am parte de asa scena, de strada, unde pot canta in continuare”, spune Domnul Tajti.

Se astepta sa ii scada veniturile obtinute cantand pe strada, insa, dimpotriva, a observat  o crestere a acestora.

Anul trecut, in preajma Craciunului a avut parte de un concert iesit din comun. Un domn care il asculta des pe strada a indraznit sa vina la el. L-a intrebat daca ar putea sa cante la aniversarea lui.

“ Era din Ploiesti si venea des in Bucuresti, cu treburi. Am acceptat si a venit din Ploiesti impreuna cu sotia in Cismigiu, ne-am adapostit intr-un foisor. Era o zi ploioasa, era in perioada Craciunului. I-am cantat impreuna cu partenera mea de cantat si si-a sarbatorit ziua in felul asta. Ce m-a impresionat atunci au fost trecatorii care se opreau sa ne asculte. Ne-au aplaudat ca la un concert. Un domn a venit si mi-a oferit 100 de lei, desi nu venisem atunci pregatit cu cutia in care oamenii imi lasa bani. Am cantat si colinde. A fost un spectacol deosebit”.

Un violonist care a gasit in strada o scena perfecta si un fost IT-ist construiesc impreuna viori intr-un apartament din Bucuresti

De cativa ani, Domnul Tajti a inceput sa construiasca viori. A invatat de la un fost IT-ist, Sorin Zaharia, care s-a lasat de meseria lui de baza pentru a invata cum se fac viorile. A invatat pe cont propriu, vrand sa ii ofere prima vioara fiicei lui care studiaza la acest instrument. De altfel, familia IT-istului s-a mutat de la Turnu Severin la Bucuresti pentru ca fiica lor sa studieze vioara, la Liceul Lipatti.

Prima data,  Zaharia s-a documentat de pe internet cum se fabrica viorile; intai a restaurat una, apoi a reusit sa construiasca o vioara.

Domnii Tajti si Zaharia s-au intalnit intamplator, in anul 2019.

“Ar fi avut nevoie de un violonist care sa ii dea idei despre cum sa sune o vioara. Cunoscandu-ne la o orchestra la care cantam si participa si fiica dansului, a indraznit sa ma intrebe despre viori. Atunci am aflat ca el le construieste. Mi-a facut cadou o vioara facuta de dansul, ne-am imprietenit. Prin aportul meu, a imbunatatit foarte mult calitatea sonora a viorilor, iar eu in schimb am inceput sa invat de la el tainele viorilor si am inceput sa construiesc si eu viori. Acum lucram impreuna, aproape zilnic merg la dansul, sunt in lucru cu a doua vioara, mereu discutam pe tema sunetului. Vioara aceasta am facut-o dupa gustul meu, am vrut sa favorizez sunetele grave, sa aiba o sonoritate mai profunda, spre viola. Prietenul meu face viorile acasa, lucreaza in sufragerie, in bucatarie, are sustinerea sotiei, este profesoara de romana, preda la un liceu. Le si vinde celor care solicita. Deja e cunoscut la liceul de muzica unde e fata sa si profesorii au cerut viori pentru elevi. Incepe sa fie cunoscut ca un lutier bun”, povesteste Domnul Tajti.

Cat despre lemnul folosit pentru constructia viorilor, acesta provine dintr-o serie de kituri cumparate de la fabrica Hora, din Reghin. “Avem si materiale brute, lemn pentru viori, e un lemn special care creste in Romania, dar in anumite zone, pe langa Reghin. Molid pentru fata si paltin cret pentru spate. Lemnul trebuie sa fie taiat iarna sa fie uscat ani de zile. Avem si lemn cu care sa facem viori de la 0. Am cumparat, insa, de la fabrica Hora din Reghin kituri pentru viori, fata, spate, eclise, nu este nimic finisat. Am luat asemenea kituri si am inceput sa le prelucram dupa standardele noastre”.

Cum i-ati gasit pe oameni, dupa ce am iesit din lockdown? Cum arata strada, care a fost reactia trecatorilor?

Cred ca prima oara cand am putut iesi din casa am venit aici, la Romana. Strada arata total altfel, parca era oarecum dupa razboi, mult mai putina lume, senzatia era de pustiu. Era prin luna mai, anul trecut.

Chiar si pana atunci atunci stiam ca ceea ce ofer eu in strada intr-un spatiu total neconventional era un lucru bun, imi aduceam aportul la binele comunitatii, atat cultural, cat si psihologic, emotional. Cu atat mai mult am simtit asta dupa acea perioada in care am stat in case, oamenii aveau nevoie de muzica. Chiar si turisti sau oameni straini care lucreaza in Romania mi-au spus ca sunt foarte incantati de ceea ce fac. Unii imi spun ca ceea ce fac eu ar trebui sa fie finantat de primarii pentru ca intr-adevar aduc ceva ce ar trebui sa existe pe strada, schimb atmosfera strazii, dau un suflu bun. Autoritatile nu stiu daca au timp sa se gandeasca si la asa ceva. Dimpotriva, am fost oprit si mi s-a spus ca nu am voie sa cant. Am primit o singura data amenda intr-un parc, in IOR, cu cativa ani in urma. Atunci tin minte ca oamenii din zona le-au spus politistilor ca incantati de muzica, dar nu a contat, am primit o amenda.

Aici, la Romana, cant muzica clasica, dar si muzica de film, incerc sa abordez un repertoriu accesibil, nu ceva greu. Insa, e o piesa care imi place foarte mult care se numeste “Apres une reve”, de Gabriel Faure, un francez din perioada impresioinismului. Nu am primit feedback atat de bun pe piesa asta. In general nu cant lucrurile care nu prind la public, iar piesa asta e putin mai greu de inteles. Intr-una din zile, cantand-o, am primit o bancnota de 50 de lei de la un domn. Era francez, mi-a spus si numele piesei si a fredonat cu mine. Am fost atat de incantat!

Alta data am introdus in repertoriu ceva piese din Verdi, uverturi, introduceri ale operelor, iar o doamna mi-a zis atunci ca e an aniversar Verdi si am vorbit putin despre muzica.

Ce muzica prefera oamenii care va asculta pe strada?

In general, foarte multi vor sa auda coloane sonore din filme, mai ales din “Nasul” si “Titanic”. Dar am parte si de surprize din partea oamenilor. La Obor am cantat odata, iar o doamna mi-a cerut Serenata de Toselli. Aici omul te poate intrerupe sa iti spuna ce ar vrea sa asculte sau te intreaba ce piesa se aude. Pe mine nu ma deranjeaza, raspund cu bucurie. Si incerc sa ma apropii de gusturile oamenilor. Recunosc, am primit si multe cereri de a canta manele, dar nu pot. Apreciez si astfel de muzica, daca este de calitate, dar eu nu o pot canta.

Imi plac compozitori de baroc – Bach, Handel, Vivaldi, din clasici imi plac Mozart, Beethoven, dintre romantici imi plac Mendelssohn, Bartoli, Brahms, Tchaikovsky, Debussy, Faure.

Pe ce scene ati cantat pana acum? Ati cantat si in cadru formal?

In Bucuresti, impreuna cu Orchestra Inginerilor am avut foarte multe concerte, chiar la Ateneu. Am cantat impreuna cu orchestra la Biserica Luterana.

In momentul asta pentru ca eu cant pe strada ma simt privilegiat, inca am o scena. Altii nu au nici posibilitatea asta, nici nu sunt pregatiti si nu stiu daca ar face-o. E un act de mare curaj, indrazneala, trebuie sa iti invingi multe inhibitii, sa stai cu fruntea sus si sa fii mandru de ceea ce faci.