Skip to content

In acest week end avem Summer Well. Programul pe zile, conditii de acces, transport pana la domeniul Stirbey din Buftea

Keane no

Cea de-a 13-a editie Summer Well va avea loc in acest week end la Domeniul Stirbey Voda din Buftea, locatia emblematica a festivalului. Evenimentul promite sa ne farmece si in acest an cu o serie de artisti atent curatoriati, scene unice si diferite zone de relaxare, entertainment sau food care vor avea grija de starea noastra de bine pe parcursul celor 3 zile.

Festivalul va avea la dispozitie 5 scene.

Orange Main Stage va gazdui numele mari de pe line-up precum Keane, Nothing But Thieves, Royal Blood sau Two Door Cinema Club.

In acelasi timp, pentru a pune in balanta aceasta explozie de ritm si energie, Sunset Stage by ING x Visa va cauta sa imbine artisti romani emergenti – +SHE+, Paulina, Rares – cu recunoscuti artisti internationali ce au o abordare alternativa a muzicii – Tommy Cash si Lucky Love.

Surpriza editiei este reprezentata de 2 scene noi, care sunt special create pentru a oferi publicului o experienta autentica Summer Well.

Hollow Idols Stage redefineste limitele unui festival, introducand un amestec de ultima generatie intre tehnologie si muzica. Cu un concept unic, aceasta scena prezinta DJ-i virtuali care vor debuta in cadrul Summer Well, marcand un moment revolutionar in evolutia festivalului. O premiera care promite sa fie o experienta de neuitat pentru public, fiind un proiect dezvoltat de Summer Well in colaborare cu studioul de animatie Wave Studio VFX.

Electro Punk Club Stage este cea mai noua scena de la Summer Well, reprezentand ethosul punk al festivalului. Combinatia dintre rebeliune si neconventional este imbinata cu muzica electronica, reflectandu-ne pasiunea pura pentru inovatie.

Scena se va prezenta sub forma unui club, unde fatadele neon impresionante si vizualurile uluitoare vor acapara privirile tuturor – intreg aspectul fiind proiectat de renumitul colectiv Space Objekt. Designul este inspirat de scena punk din Los Angeles a anilor 1970, in special din locatiile emblematice din Chinatown, Madam Wong’s si Hong Kong Cafe.

Dupa incheierea concertelor live, intreg festivalul se va transforma intr-un after party pana dimineata. Victoria, Dwells si The Brothers Macklovitch, sunt cei care se vor asigura de o atmosfera electrizanta.

Programul detaliat pe zile si ore poate fi gasit pe  www.summerwell.ro sau pagina de Instagram a festivalului (@summerwellfest).

Conor Mason – Nothing But Thieves

Accesul in festival se va face din str. Oltului, incepand cu ora 16:00 (vineri) si 12:00 (sambata si duminica).

Sunteti asteptati cat mai devreme pentru a evita aglomeratia, in mod special in ziua de vineri. Accesul in festival se va realiza pana in ora 23:00, pe intreaga durata a evenimentului.

Un alt aspect important este cel legat de acreditari. Programul pentru acreditari va fi in fiecare zi intre 08:00 – 20:00. Dupa ora 20:00, nu se mai pot face acreditari (presa, parteneri, guestlist).

Festivalul va fi deschis partial pana la ora 05:00 dimineata, in fiecare zi.

Patru moduri diferite in care puteti ajunge la festival

Domeniul Stirbey Voda este o zona destul de accesibila, unde se poate ajunge prin urmatoarele modalitati: autobuz, tren, bicicleta, masina.

1. Autobuz

Biletele se pot achizitiona direct de pe summerwell.ro si de la intrarea in autobuz, costul unei calatorii fiind de 25 lei. Plecarea se va realiza din Bucuresti, statia Clabucet (zona Piata Chibrit). Primul transport catre Domeniul Stirbey Voda va pleca la orele: 15:30 (vineri) si 11:30 (sambata si duminica). Autobuzele vor circula la intervale cuprinse intre 15 si 40 de minute, asigurand un flux continuu.

Vineri. Incepere program – 15:30 – plecarea primului autobuz de la Piata Chibrit.

Incheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Sambata. Incepere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piata Chibrit.

Incheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Duminica. Incepere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piata Chibrit.

Incheiere program – 04:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

Punctele de imbarcare vor fi: Bucuresti, Statia Clabucet (intersectia blvd. Ion Mihalache cu Calea Grivitei), Buftea – langa statia de imbarcare din proximitatea festivalului, amenajata special pentru a fi usor vizibila participantilor. In aceste locatii se vor vinde si bilete.

2. Tren

O alta modalitate de transport pe care o incurajam pentru a veni spre festival este trenul. Plecand din Gara de Nord, poti opta pentru un bilet pe ruta Bucuresti – Buftea. Mai departe, de la gara din Buftea vei putea merge 20 de minute pe jos.

Nu exista trenuri de intoarcere din Buftea catre Bucuresti dupa terminarea concertelor.

Pentru bilete si programul calatoriilor, viziteaza site-ul mersultrenurilor.infofer.ro

3. Bicicleta

Totodata incurajam sportul si miscarea, iar daca si tu te numeri printre cei curajosi cand vine vorba de transport si optezi pentru bicicleta, vom asigura o parcare dedicata acestora la intrarea in festival.

4. Masina personala

Nu exista parcare dedicata pentru public si va recomandam sa lasati masinile acasa pentru a evita aglomeratia. Verificati rutele alternative: Chitila – Buftea, Corbeanca – Buftea.

– IMPORTANT! Participantii minori trebuie sa poarte asupra lor o copie a certificatului de nastere sau orice alt act de identitate. Minorii peste 12 ani trebuie sa aiba si declaratia de angajament semnata si completata de parintele sau tutorele legal al minorului.

– Bratarile de festival nu pot fi date jos pe parcursul evenimentului, in momentul in care acest lucru se intampla, accesul la festival este restrictionat.

– Must-haves: act de identitate, declaratie de angajament (pentru minorii peste 12 ani), bilet valabil.

– Toti participantii sunt supusi unei perchezitii la intrare, fara exceptii permise. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului la festival pentru participant.

– Nu in ultimul rand, te invitam sa consulti lista obiectelor care nu pot fi aduse in cadrul festivalului. Credem cu tarie ca Summer Well este un eveniment care incurajeaza distractia in mod responsabil, astfel consumul substantelor psihotrope / stupefiante (droguri) este complet interzis.

Pentru a consulta regulamentul in detaliu, inclusiv listele cu obiecte care pot / nu pot fi aduse in cadrul festivalului, viziteaza link-ul urmator: https://summerwell.ro/p/regulament .

Citește în continuare