Comediile Dragoste pe muchie de cutit si Inca 2.0 lozuri, show-ul Sunt un orb al lui Horatiu Malaele sunt la Sunscreen Film & Arts. Festivalul se desfasoara la Constanta si Mamaia intre 17 si 20 august si ii mai aduce pe litoral pe Carmen Tanase, Irina Margareta Nistor, Sarmalele reci, Nicu Alifantis
Cea de-a doua editie a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanta si Mamaia, in perioada 17 – 20 august 2023.
Programul include comediile Dragoste pe muchie de cutit si Inca 2.0 lozuri, show-ul Sunt un orb al lui Horatiu Malaele, concerte sustinute de Sarmalele Reci, Nicu Alifantis si Mirabela Dauer, iar la festival sunt asteptati actorii Dorian Boguta, Carmen Tanase, Ada Gales, Ilona Brezoianu si criticul de film Irina Margareta Nistor. Intrarea este libera pentru majoritatea evenimentelor. Programul complet este disponibil online, pe sunscreenfestival.ro.
In prima seara de festival, in Piata Ovidiu, spectatorii sunt asteptati la un concert Sarmalele Reci, care sarbatoresc anul acesta 30 de ani de cariera. Concertul va fi urmat de proiectia comediei moldovenesti Carbon (r. Ion Bors), care a strans peste 100.000 de spectatori peste Prut si a castigat Premiul Publicului in iunie la TIFF. Regizorul filmului vine special de la Chisinau pentru acest eveniment.
Nicu Alifantis deschide a doua seara Sunscreen din Piata Ovidiu, intr-un concert Alifantis & Zan urmat de proiectia comediei Inca 2.0 lozuri, cu Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol. Comedia scrisa si regizata de Paul Negoescu surprinde ideea imbogatirii peste noapte in era digitala si pretul scump platit de unii dintre cei care au pariat pe criptomonede. La Constanta vor veni Dorian Boguta, Ilona Brezoianu si regizorul Paul Negoescu.
Programul zilei de sambata din Piata Ovidiu include un concert Mirabela Dauer si filmul California Dreamin’ regizat de regretatul Cristian Nemescu. Castigator al premiului Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2008, California Dreamin’ spune povestea unui tren NATO care este blocat intr-o gara de provincie din Romania din cauza unui sef de gara zelos. In rolurile principale joaca magistral Armand Assante si Razvan Vasilescu.
Duminica, pe marele ecran se vede Dragoste pe muchie de cutit (r. Germain Kanda), o comedie romantico-culinara cuCarmen Tanase, Razvan Banica, Ada Gales, Alin Panc sau Marian Ralea, intr-o avanpremiera, in varianta de lucru. O parte dintre actorii din film vor veni si ei la Constanta – Carmen Tanase, Ada Gales, Razvan Banica, Sandu Pop, Alin Panc si Rares Dima.
In paralel, in toate cele patru zile de festival, sunt programate filme si evenimente in Piata Cazino din Mamaia, pe Plaja Reyna si la Centrul MEPT „Jean Constantin”.
Astfel, turistii din Mamaia vor putea urmari povestea de viata a unuia dintre cei mai mari jucatori de fotbal din toate timpurile – Diego Maradona (r. Asif Kapadia), un film clasic de dragoste – Casablanca (r. Michael Curtis), si in premiera, un nou film romanesc regizat de Catalin Saizescu – Visul – la proiectia caruia vor fi prezenti regizorul si actorii Vlad Logigan si Silviu Mircescu. Duminica, pe scena de la Cazino Mamaia va avea loc cine-concertul Genuine – povestea unui vampir, narat live de Irina Margareta Nistor alaturi de actorul Daniel Popa acompaniati de formatia Foley’ala. Dupa cine-concert, in Piata Cazino va fi proiectat filmul La Huella, povestea unui bar pe plaja (r. Alessio Rigo de Righi).
In fiecare seara, la Plaja Reyna, Sunscreen propune filme precum comedia islandezo-britanica Confort Nordic (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson), filmele biografice Rheingold (r. Fatih Akin) si Tina (r. Daniel Lindsay, T.J. Martin) si comedia romantica spaniola Povesti indiscrete (r. Cesc Gay).
La Centrul MEPT „Jean Constantin” e programata o proiectie speciala pentru cei mici, cu noul film regizat de Radu Muntean – David – in care protagonist este ultramaratonistul Tibi Useriu. Tot aici, spectatorii vor putea urmari in premiera cel mai nou documentar semnat de Oliver Stone – Nuclear Now si filmul Tigru, regizat de Andrei Tanase. La „Jean Constantin”, Horatiu Malaele va sustine show-ul Sunt un orb.