Skip to content

14 filme de la Cannes, Berlinale si Sarajevo, in premiera la Timisoara la prima editie a Festivalului de film si cultura balcanica TAIFAS. Experienta este completata de evenimente gastronomice, o petrecere balcanica si discutii la cafea.

Incepand de astazi se deschide prima editie a Festivalului de film si cultura balcanica TAIFAS. Cu tema „Noi inceputuri”, evenimentul are loc in perioada 5-12 noiembrie, la Timisoara – in anul in care orasul detine titlul de Capitala Culturala Europeana.

Festivalul este rezultatul colaborarii dintre doua organizatii pasionate de filmul de arta si, in special, de cel balcanic – Asociatia Culturala Contrasens si Bad Unicorn. TAIFAS este descris de organizatori ca “o poveste despre oameni, locuri si conexiuni, despre istorii comune, despre dureri si placeri. Festivalul aduce mai aproape de public filmul de arta, conecteaza diverse comunitati si sustine generatia noua de cineasti.”

Publicul va putea urmari, la Cinema Victoria Timisoara, 14 dintre cele mai recente productii balcanice ale anului.

In timp ce o parte din productii se vor proiecta in premiera absoluta in Romania, festivalul include pelicule premiate la festivaluri prestigioase precum: Cannes Film Festival, Berlinale, Göteborg Film Festival, Tallinn Black Nights, Pula Film Festival, Sarajevo International Film Festival si Thessaloniki International Film Festival. 

Pe langa proiectiile de filme, festivalul include o serie de evenimente culturale si gastronomice menite sa ofere tot ce are mai bun cultura balcanica. Printre acestea se numara o rezidenta de film pentru regizori emergenti, o rezidenta literara cu invitati si autori ecranizati, un simpozion de educatie prin film si 6 proiectii dedicate copiilor si tinerilor, un concert Simion Bogdan-Mihai & Lautarii de Matase, un Disco Party Balkanic si doua evenimente de craft food, de unde nu va lipsi zacusca.

Acestora li se adauga discutii si povesti la cafea cu publicul timisorean prin 6 intalniri de tip Q.A., artist-talk, public-talk si workshop.

In total, selectia festivalului a fost realizata din peste 80 de filme multi-premiate la nivel international, cinefilii beneficiaza de reducere la achizitionarea mai multor bilete.

Biletele pot fi achizitionate online de pe site-ul festivalului sau de pe site-ul Cinema Victoria Timisoara. De asemenea, cinefilii beneficiaza de o reducere: la 7 bilete adaugate in cos, vor achita doar 5. 

Catalin Olaru, directorul artistic al festivalului TAIFAS, critic si curator de cinema, povesteste despre filmele din program: “La Taifas, nu ne temem de concurenta din partea cinema-ului comercial: avem supereroi la noi acasa, in Balcani. In Safe Place, Pelikan si A Cup of Coffee and New Shoes On, intalnim 3 protagonisti tomnatici, care se bucura din plin de superputerea spleenului. Aripa rohmeritei, un fel de kriptonita cu plus, l-a atins din plin pe Umut Subaşı, regizorul lui Almost Entirely a Slight Disaster, cel mai parizian film care se petrece in Istanbul din toate timpurile. 

Daca alti supereroi lupta pentru a salva lumea, Ivan din A Good Driver vrea doar sa se salveze pe sine, in timp ce copiii din Carbide salveaza cu varf si indesat umorul, in ciuda imprejurarilor neprielnice. Unde mai pui ca supereroii Taifas se bucura de abilitatea de a calatori in timp. Desi s-ar zice ca directia cea mai la indemana e inapoi, privirea inainte nu lipseste din peisaj.

Lost Country si The Summer of 91 dezgroapa un timp pe care e usor sa-l uiti, daca nu l-ai trait pe pielea ta. Europa ne readuce intr-un prezent corporatist la fel de putin imbucurator, in timp ce Balada si Have You Seen This Woman? furnizeaza o binevenita infuzie de speranta: in 2023, feminismul nu doar se discuta, ci se si traieste. in sfarsit, Embryo Larva Butterfly, Once Upon a Time in The Future: 2121 si White Plastic Sky ne propulseaza intr-un viitor apocaliptic, dar in acelasi timp viu, o dovada in plus ca filmul balcanic, cu supereroi sau fara, traieste bine-mersi. “

Pe 10 noiembrie de la 20:00, la Reciproc Café – Bastion Timisoara are loc HRANA, un eveniment gastro-cultural balcanic gazduit de Alina Saftulescu.

Evenimentul presupune degustare de preparate din zona Balcanilor insotite de bauturi fine, dupa un concept culinar creat de Alina Saftulescu, pe muzica Radio Kibut.

Premiata de Gault&Millau, Alina Saftulescu l-a servit pe Regele Charles cu preparate locale intr-un eveniment organizat la Institutul Cultural Roman din Londra. 

Absolventa a Facultatii de Chimie Industriala si a Facultatii de Arte si Design din Timisoara, Alina Saftulescu a parasit definitiv Timisoara, orasul in care s-a nascut, pentru a trai in tihna la munte, la Garana, alaturi de sotul ei. A lasat оn orasul natal cateva proiecte (The Note, River Deck, La Capite, Musiu), evenimente si actiuni culturale (festivalul Joie de Vivre, expozitii, concerte, proiecte de curatoriat) pentru a deschide la Garana un hub gastronomico-cultural, Kibut, unde isi implineste si impleteste cele doua mari pasiuni: arta si gastronomia.

Pentru TAIFAS, Alina Saftulescu va cobori de la munte cu bunatati din propria camara sau adunate de la micii producatori si fermieri locali intr-un festin culinar menit sa celebreze  gastronomia balcanica ca patrimoniu cultural comun.

Deschiderea oficiala a avut loc duminica, 5 noiembrie la Filarmonica Banatul Timisoara, cu un concert Simion Bogdan-Mihai si Taraful „Lautarii de Matase”, completati de Taraful „Crescut pe Muzica”.

Mai multe informatii despre toate evenimentele din cadrul festivalului TAIFAS, se gasesc pe pagina de Facebook Taifas Festival sau pe site-ul www.taifasfestival.ro

Citește în continuare