De astazi, pe Disney+, “Tanara si marea”, un film care prezinta povestea reala a campioanei olimpice Trudy Ederle, prima femeie care a reusit sa traverseze inot Canalul Manecii.

La finalul lunii mai, filmul a rulat in anumite cinematografe la nivel international si a fost foarte bine primit de critici, fiind apreciata in mod deosebit interpretarea lui Daisy Ridley in rolul lui Trudy Ederle. 

Katie Walsh de la LOS ANGELES TIMES a declarat: „Acest film biografic antrenant despre sport este o intoarcere la genul de povesti inspirate de cei dezavantajati, pe care le iubim, precum „Rudy”, dar cu o tenta feminista si tematica femeii impotriva naturii.” 

Tomris Laffly de la VARIETY scrie: „Daisy Ridley uimeste si iti castiga lacrimile in acest film frumos clasic.”

Prin sprijinul ferm al surorii sale mai mari si al antrenorilor care o sustineau, Trudy Ederle a depasit obstacolele si ostilitatea unei societati patriarhale pentru a se alatura echipei olimpice de inot si pentru a realiza o performanta uluitore – un traseu de 21 de mile din Franta pana in Anglia. 

Din distributia „Tanara si marea” fac parte si Tilda Cobham-Hervey (Meg, sora lui Ederle), Stephen Graham, Kim Bodnia, Christopher Eccleston si Glenn Fleshler. 

Filmul este regizat de Joachim Rønning pe un scenariu de Jeff Nathanson ( cunoscut pentru „Piratii din Caraibe: Dead Men Tell No Tales”, „Catch Me if You Can”, „Regelui Leu”), bazat pe cartea „Young Woman and the Sea: How Trudy Ederle Conquered the English Channel and Inspired the World” scrisa de Glenn Stout. Este produs de celebrul Jerry Bruckheimer, unul dintre cei mai de succes producatori din istoria Hollywoodului, alaturi de Chad Oman si Jeff Nathanson, iar John G. Scotti, Daisy Ridley si Joachim Rønning sunt producatori executivi.

Povestea reala a lui Trudy Ederle a inceput in 1905, fiind nascuta la New York, intr-o familie de parinti imigranti. 

La ora 21:42, pe 6 august 1926, Gertrude „Trudy” Ederle a devenit prima femeie care a reusit sa inoate in Canalul Manecii. In ciuda magnitudinii acestei realizari, povestea lui Trudy ramane in mare parte necunoscuta, filmul de pe Disney+ prezinta o istorie exceptionala care ar putea inspira pe oricine, indiferent de varsta. 

Glenn Stout, autorul cartii din 2009 care a inspirat filmul a declarat ca „Ea a detinut practic toate recordurile mondiale pe care le puteai detine pentru inotul feminin in stil liber la vremea respectiva.”

Filmul se straduieste sa descrie cu fidelitate viata lui Ederle si sa para cat mai realist posibil. De exemplu, scenele de inot au fost filmate in largul oceanului, in Marea Neagra si in Canalul Manecii.

Pelicula incepe cu Ederle in copilarie, cand se afla la un pas de moarte din cauza rujeolei. Se recupereaza miraculos, cu usoare probleme de auz, si este hotarata sa invete sa inoate, la fel ca sora ei Meg si atletii care se antreneaza in Coney Island. Din cauza ca ar fi putut fi contagioasa (cu rujeola), nu este primita la piscinele din zona asa ca tatal ei o leaga cu o franghie si o duce in Oceanul Atlantic pentru a o invata sa inoate. 

In film, Trudy este prezentata cantand la ukulele in fiecare zi, pana cand tatal ei accepta sa o lase sa inoate, o scena fermecatoare, care, potrivit lui Stout, nu s-a intamplat in realitate.

In cele din urma, ea este antrenata de Charlotte Epstein, care a fondat Asociatia Femeilor Inotatoare. Organizatia a fost lansata pentru a invata femeile sa inoate dupa dezastrul General Slocum din 1904, in care peste 1.000 de oameni, majoritatea femei si copii, s-au inecat cand un vas de pasageri a luat foc pe East River din New York. 

Curand, Ederle a adunat toate medaliile de inot pe care le putea castiga o femeie in competitiile de amatori. La Jocurile Olimpice de la Paris din 1924 a castigat o medalie de aur la stafeta si doua medalii de bronz.

Asa cum arata filmul, Ederle a inotat intr-adevar mai mult de 16 mile din Lower Manhattan pana la Sandy Hook, New Jersey. In film, Ridley inoata pentru a obtine finantare pentru incercarea sa de a traversa Canalul Manecii, iesind din apa pentru a surprinde un potential sponsor in timp ce acesta lua masa in zona. Desi nu asa a obtinut sponsorizarea in viata reala, scena arata pana unde era dispusa sa mearga pentru a-si duce la capat visul.

Prima sa incercare de traversare a Canalului Manecii, in 1925, s-a incheiat cand i s-a facut rau si a trebuit sa fie salvata. 

Ederle a crezut intotdeauna ca a fost otravita si l-a suspectat pe antrenorul ei de atunci, Jabez Wolffe, deoarece existau alte femei pe care acesta le prefera pentru a se antrena pentru aceasta performanta istorica. In film, Ederle se reuneste cu tatal si sora ei si apoi pleaca inapoi in Franta. In realitate, ea a asteptat inca un an pentru a incerca din nou.

Pentru a doua incercare si-a schimbat antrenorul, angajandu-l pe Bill Burgess, al doilea om care a inotat in Canalul Manecii, unul din marii rivali ai lui Wolffe. 

Meg, sora lui Ederle, a ajutat-o si ea in aspecte importante, de exemplu folosind ceara de lumanare pentru a repara gaurile din ochelarii surorii sale si taind costumul lui Ederle in doua bucati pentru a-l face mai strans, astfel incat sa nu mai creeze rezistenta si sa nu o mai irite. Dar nu o puteau proteja impotriva nenumaratelor meduze, rechini si mine marine ramase in apa din Primul Razboi Mondial.

Ederle a incheiat cu succes inotul la 6 august 1926, in 14 ore si 31 de minute, reusind sa intreaca recordul masculin cu 2 ore. Realizarea „a aruncat in aer argumentul ca femeile nu au capacitatea fizica de a concura in sport”, spune Stout. „La Jocurile Olimpice din 1928, mult mai multe probe au fost deschise pentru femei datorita succesului lui Trudy din 1926.”

Filmul recreeaza secvente de la parada organizata in onoarea lui Ederle din 27 august 1926, din New York City. 

Dupa parada, Ederle a evitat, in general, lumina reflectoarelor. De-a lungul anilor i s-a parut dificil sa isi asume faime si sa apara in public, mai ales ca a suferit un accident la spate, in urma unei cazaturi in 1933, iar auzul i s-a inrautatit treptat din cauza inotului.

Cu toate acestea, timp de multi ani s-a bucurat sa predea inotul copiilor cu deficient de auz. A murit in 2003 intr-un azil de batrani din New Jersey, la varsta de 98 de ani. In necrologul sau din New York Times se mentioneaza ca nu s-a casatorit niciodata, dar in urma ei au supravietuit 10 nepoti.

”Toata lumea spunea ca nu se poate face. Ei bine, de fiecare data cand cineva spunea asta, am vrut sa demonstrez ca se poate face. A fost nevoie de un yankeu pentru a le arata cum’’., a declarat Ederle intr-unul din ultimele sale interviuri acordate New York Times in 2001.

Potrivit scenaristului Jeff Nathanson, „Jerry Bruckheimer este cel mai de succes producator de filme din toate timpurile, iar ceea ce il face atat de bun este dragostea sa pentru a spune povesti. Are un respect enorm pentru public si de aceea oamenii se ataseaza de filmele sale.” 

In lista colosala de credite ale lui Bruckheimer sunt incluse „Remember the Titans”, „Top Gun” (inclusiv “Maverick” din 2022), “Piratii din Caraibe” si „Flashdance”. 

„Lui Jeff ii place sa iasa si sa descopere lucruri. S-a dus la o librarie de carti second-hand si a inceput sa rasfoiasca. A gasit cartea lui Glenn Stout, de care s-a indragostit si pe care ne-a trimis-o imediat. si noua ni s-a parut fantastica si am devenit la fel de pasionati de ea.”, spune Bruckheimer.

Nathanson si-a propus sa adapteze cartea si, in decurs de un an, a finalizat scenariul pe care i l-a trimis regizorului Joachim Rønning („Kon-Tiki”, „Maleficent: Mistress of Evil”), care mai lucrase cu el si Bruckheimer la„Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”.

Filmarile au avut loc in Bulgaria din aprilie pana in iunie 2022. Interioarele au fost filmate pe platourile de la Nu Boyana Studios din Sofia, iar cele mai multe exterioare si secventele in apa au fost filmate pe plaja Pasha Dere din Varna. 

Potrivit lui Bruckheimer, Bulgaria a fost aleasa din mai multe motive. Exista o forta de munca extraordinara din care se poate extrage o echipa de productie talentata, iar studioul avea si rezervorul de apa perfect pentru filmare: „Bulgaria are acel fel de atmosfera de lume veche. Este o tara frumoasa, iar mesterii lor sunt excelenti. Echipele au fost grozave, iar decorurile pe care le-au construit, in special decorul stradal din New York pe care l-am folosit, au fost pur si simplu incredibile.” 

Cel mai provocator aspect al filmarii a fost inotul, Daisy Ridley (Ederle) si Tilda Cobham-Hervey (sora ei, Meg), au petrecut foarte mult timp in apa, avand enorm de lucru pentru a se pregati in acest sens.

Ridley s-a antrenat cu Siobhan O’Connor, campioana olimpica medaliata cu argint la Rio de Janeiro in 2016, pentru a o ghida. „La prima sedinta cu ea, am inotat aproximativ 25 de metri si am ramas fara suflare, asa ca am stiut ca am mult de lucru. M-am antrenat timp de trei luni inainte de a incepe filmarile, apoi am continuat antrenamentul in timpul filmarilor. Tehnica mea de inot s-a imbunatatit foarte mult. La ultima filmare pe care am facut-o, am inotat probabil 150 de metri in mare, luptandu-ma cu curentii, tinand pasul cu barca cu camera.”, spune Ridley.

Tilda Cobham-Hervey recunoaste ca, desi este australiana, era o novice in ceea ce priveste inotul, asa ca era nerabdatoare sa inceapa procesul de antrenament. „Am fost copilul care citea la umbra in loc sa intre in apa, dar a fost minunat sa invat”, spune ea. „Este intr-adevar un sport frumos si ceva ce am ajuns sa apreciez intr-un mod diferit. Se bazeaza atat de mult pe tehnica: o mica ajustare poate schimba semnificativ o cursa.” 

Pentru Rønning, din punct de vedere tehnic, posibilitatea de a le filma pe Ridley si Cobham-Hervey in apa a adaugat un element complex, dar necesar filmarilor.

„A fost esential pentru mine sa arat frumusetea, realitatea si imprevizibilitatea marii”, spune el. „Apoi adaugi un personaj in mijlocul ei. Orice regizor va fi de acord ca este mult mai greu sa filmezi pe apa decat pe uscat, deoarece ai atat de multe elemente in miscare si esti expus constant la intemperii. Merita pentru ca poti arata lumii cat de frumos poate fi.” 

In acest sens, Rønning are multa experienta in filmarea unor productii in care actiunea se desfasoara pe apa, precum „Piratii din Caraibe: Dead Men Tell No Tales” si „Kon-Tiki”:. „Oceanul este un loc atat de frumos pentru a spune povesti. Am o fascinatie pentru el inca de cand eram copil – am crescut langa ocean. Asa ca asta a fost o parte din atractia pentru mine cu acest film – sa pot spune povestea acestei tinere care invinge aceasta sarcina aproape imposibila.” 

In calitate de actrita si co-producatoare Ridley a declarat ca „Nu am avut un buget urias pentru ceea ce incercam sa facem, dar aveam nevoie de cineva care sa cunoasca apa, efectele speciale si practice necesare si care sa poata gestiona toate aceste aspecte intr-o poveste foarte intima. Iar Joachim s-a potrivit perfect”. 

„Joachim este un povestitor excelent. Este un artist vizual. Tot ceea ce face este frumos. Iar acesta nu a fost un film scump, dar el l-a facut sa arate ca un film mare. Ii da anvergura si dimensiune, iar el intelege interpretarile si a lucrat din greu cu actorii si cu Jeff la scenariu.”, adauga Bruckheimer.