Taxi, concert aniversar la Sala Palatului
In acest an, trupa Taxi marcheaza 20 de ani de prezenta in lumea muzicala romaneasca. Au fost 20 de ani plini de succes, albume, concerte si cantece care au cucerit publicul roman prin franchetea cu care membrii formatiei si-au exprimat parerile prin muzica.
La ceas aniversar, Taxi a pregatit si un concert pe masura, eveniment care va avea loc vineri, 8 noiembrie 2019, la Sala Palatului, incepand cu orele 19:00.
Trupa Taxi va fi acompaniata de Orchestra Simfonica Bucuresti, sub conducerea dirijorului Mariano Castro, cel nominalizat in 2009 si 2010 la Premiile Latin Grammy. De altfel, acesta este si cel care a pregatit aranjamentele orchestrale pentru piesele incluse in concertul aniversar.
Pe scena Salii Palatului, alaturi de Taxi, vor urca si alti invitati al caror nume sau numar nu a fost inca dezvaluit. Cert este ca showul va fi unul amuzant si original, in nota originala cu care ne-a obisnuit trupa Taxi, cu hituri mai vechi, dar si cu compozitii noi.
Cum evenimentul se anunta unul nonconformist, plin de umor si franchete, accesul este restrictionat publicului sub 16 ani. Tinerii care nu au implinit inca aceasta varsta la data desfasurarii evenimentului pot participa la concert doar cu acordul parental completat si semnat de catre un parinte. Mai multe detalii aici.
Concertul aniversar aduce inca o alta surpriza, si anume lansarea unui nou abum, TAXI #20, un material care va contine 20 de piese.
Biletele se gasesc in reteaua Entertix, pe entertix.ro si myticket.ro si au urmatoarele preturi:
VIP – 200 lei
Categoria 1 – 150 lei
Categoria 2 – 100 lei
Categoria 3 – 75 lei
Fondata in 1999 de catre Dan Teodorescu, Taxi a bifat de-a lungul timpului o multime de concerte, albume, premii, videoclipuri, dar si o prezenta la Eurovision, in anul 2000. Cu o abordare originala si inedita, formatia a avut din ce in ce mai multa popularitate datorita cantecelor avand ca tema dragostea (“Nu mai esti”, Jumatatea mea, Luna, Mi-e dor si doare”, “Cineva, inaintea ta”, Cele doua cuvinte,, “Ai inchis marea in ochi”, “Te vad in toate femeile”, “Stelele care cad”,) sau chiar viata sociala si politica din Romania (“Criogenia salveaza Romania”, “Aici sunt banii dvs., “Oamenii politici”, Ba, treci la coada!, Strada mea c-un singur bec, E criza, Despre smerenie).
In prezent, Taxi inseamna Vicky Avanu (voce), Daria Corbu (voce), Kerezsi Csongor (chitara bas), Bogdan Tanase (chitara), Mugurel Coman (clape) si Dan Teodorescu (voce, chitara acustica).