Teaser trailer – The Human Centipede II
Nu stiu daca ati vazut The Human Centipede, filmul despre care regizorul si scenaristul Tom Six pretinde ca este cel mai bolnav film facut vreodata. Eu l-am vazut, si va pot enumera cel putin 10 filme mult mai dure si mai socante. Totusi, The human Centipede are ceva in plus: o poveste originala. Sinistra, inumana, dezgustatoare cum numai o minte bolnava ar putea inventa (no offense Mr Six 🙂 ), dar totusi nemaispusa pana acum.
The Human Centipede (First Sequence) ne prezinta povestea unul medic german care pregateste un experiment nemaiintalnit – miriapodul uman. Adica rapeste 3 oameni nevinovati, ii taie si ii coase facand din ei o singura persoana cu… 12 picioare. Subiectul i-a fost inspirat de doctorii nazisti care faceau tot felul de experiente care sfidau orice morala. Mai inspaimantator insa e ca se pare ca procedurile sunt corecte din punct de vedere medical si ca teoretic o asemenea fiinta chiar ar putea fi creata. Actorii care au avut nevoie de ceva curaj sa apara in acest film sunt: Dieter Laser, Ashley C. Williams, Ashlynn Yennie si Akihiro Kitamura.
Un film pe care nu-l vom vedea niciodata in cinematografe si care, in ciuda bugetului redus, a avut parte de incasari destul de mari. Asa ca regizorul a hotarat ca e timpul sa faca si o continuare. Va invit sa urmariti teaserul celui de-al doilea film, The Human Centipede II (Full Sequence), in care apare chiar Tom Six (regizor/scenarist) si ne promite ca filmul acesta va fi si mai bolnav decat primul.
The Human Centipede este un film pe care NU vi-l recomand. Doar daca sunteti fascinati de morbid, grotesc si daca aveti stomacul foarte tare.
Sa vedem asadar teaserul/trailerul partii a doua, The Human Centipede (Full Sequence), despre subiectul caruia nu se stiu inca prea multe detalii.
Si sa vedem si trailerul primei parti: