Maine, 1 iunie, la Teatrelli puteti vedea productia americana de teatru Zebra 2.0 de Saviana Stanescu. La sfarsitul spectacolului puteti discuta cu echipa de realizatori
Zebra 2.0 de Saviana Stanescu, in regia lui Jeremy Goren, se joaca sambata, 1 iunie, de la ora 19:00, la Teatrelli in Piata Lahovari nr. 7. Spectacolul va avea loc in limba engleza.
Spectacolul multimedia creat pe un text scris de Saviana Stanescu ridica intrebari despre inteligenta artificiala, umanitate, imigrare, apartenenta si constiinta. Urmarim o poveste amuzanta a prieteniei ciudate dintre o inteligenta artificiala si Zina – o femeie imigranta care face curatenie intr-un laborator informatic.
Spectacolul urmareste cursul relatiei dintre AI si Zina pe parcursul a 50 de nopti, timp in care intre cei doi se leaga un dialog sincer despre limbaj, iubire, natura existentei si modul in care oamenii se trateaza unii pe ceilalti.
Prin aceasta relatie imposibila, dar plina de simbolism, textul aduce in prim-plan teme actuale, precum impactul revolutiilor tehnologice si biologice asupra identitatii umane, viata la granita dintre real si virtual, imigratia, sentimentul de apartenenta si natura constiintei, ridicand, totodata, intrebari esentiale despre intelegerea umanitatii si a dilemelor sale contemporane.
Zebra 2.0 este o colaborare intre doua companii independente din SUA: AnomalousCo si Wistaria Project.
Anomalous Co este un colectiv de performance transdisciplinar, preponderent feminin, care creeaza in colaborare lucrari originale la intersectia dintre teatru, new media, artele circului, instalatii si performance-uri imersive si teatru muzical.
Wistaria Project este initiativa regizorului Jeremy Goren alaturi de o serie de artisti americani independenti si se axeaza pe crearea unor experiente disruptive, care incurajeaza dezbaterea.
Saviana Stanescu este o apreciata scriitoare romano-americana, cu premii obtinute la New York, care a fost inclusa in Indie Theatre Hall of Fame. In prezent, Saviana Stanescu preda scriere dramatica si teatru contemporan la Ithaca College.
Piesele sale au fost montate la Teatrul Odeon si Teatrul National I. L. Caragiale din Bucuresti, iar in 2000, piesa “Apocalipsa Gonflabila” a castigat premiul UNITER pentru Cea mai buna piesa a anului.
Spectacolul Zebra 2.0 este regizat de Jeremy Goren, performer si producator din zona teatrului devised (creatii colective) cu accent pe spectacole experimentale, cu tematica sociala. Designul media este semnat de John Jannone, compozitor, producator de film, regizor de animatie si artist video.
Anul trecut, spectacolul Zebra 2.0 a fost prezentat la New York in cadrul Festivalului Ice Factory 2023, unul dintre cele mai importante festivaluri Off-Brodway, desfasurat la New Ohio Theatre.
La finalul reprezentatiei publicul este invitat la o discutie cu echipa artistica pe teme legate de impactul inteligentei artificiale in viata de zi cu zi. Discutia va fi moderata de criticul de teatru Oana Cristea Grigorescu.
Biletele sunt disponibile pe eventbook.ro la pretul de 40 de lei + taxe.