Teatrul Apropo incepe o micro-stagiune cu prima oprire la Galati. Spectacolul „Dincolo de oglinda” vorbeste despre spatiile virtuale in care am ajuns sa traim.
Teatrul Apropo, un spatiu cultural deschis tinerilor artisti, organizeaza un micro-turneu in teatrele din tara cu spectacolul „Dincolo de oglinda”, o creatie colectiva in regia lui Radu Popescu. Primul spectacol va avea loc duminica, 1 noiembrie 2020, ora 19:00, la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galati, urmand ca, in functie de evolutia starii de urgenta in celelalte orase din tara, sa decida restul reprezentatiilor.
Spectacolul “Dincolo de oglinda” a fost pus in scena si filmat la Teatrul Apropo din Bucuresti si difuzat online, in premiera, in cadrul celei de-a 10-a editii a festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, care a avut loc in perioada 9-18 octombrie 2020.
Pentru spectacolul care va avea loc duminica, 1 noiembrie, la Galati, biletele se pot achizitiona doar online de pe Galati City App sau Evensi.
Inspirat din micro-eseurile din volumul “Oglinzile” de Petru Cretia, spectacolul exploreaza prin miscare, sunet si poezie experientele personale ale corpului in societatea contemporana.
“De la idee la scrierea proiectului pentru finantare si la obtinerea acesteia a aparut pandemia. Problemele ridicate de imagine, de imaginea exterioara, cea a corpului prin care ne exprimam, acelea de comunicare sau de absenta acesteia datorita mijloacelor la distanta (”oglinda neagra” a telefoanelor si a altor ecrane care ne aduc impreuna dar ne accentueaza intr-un alt sens separarea si distantele fizice), amplificate de distantarea sociala impusa astazi, au dat dimensiuni noi, extrem de actuale, ideilor initiale”, spune Raddu Popescu, directorul si creatorul Teatrului Apropo.
Spectacolul a fost precedat de o serie de ateliere gratuite de terapie prin teatru in urma carora au fost colectate, prin metoda Viewpoints si metode de lucru inrudite, experientele personale legate de corp ale participantilor.
“Poate ca ”terapie prin teatru” suna putin pretentios si depaseste cadrele punctuale pe care atelierele de teatru le-au propus in acest proiect. Desi, daca privim retroactiv si din perspectiva perioadei pe care o traversam, orice neinitiat in mijloacele de expresie teatrale sau conexe va putea resimti beneficiile majore ale unor experiente, ale unor cursuri in care are ocazia sa se ”joace” cu corpul sau, cu expresiile corporale, intr-un cadru sigur, prietenesc si relaxat,” au adaugat initiatorii proiectului.
Teatrul Apropo este unul dintre cele doua proiecte esentiale ale Asociatiei TEATRUL.RO, organizatie culturala infiintata in 2006, la initiativa catorva tineri creatori din zona artelor spectacolului, alaturi de Festivalul Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, unul dintre marile festivaluri de teatru independent din Romania.
Povestea Teatrului Apropo a inceput cu Radu Popescu, care dupa noua ani de medicina a schimbat profesia, urmandu-si visul de a deveni dramaturg si regizor de teatru.
Din 2010 pana acum Radu Popescu a ajuns unul dintre cei mai premiati dramaturgi contemporani romani, avand in palmares peste 13 texte premiate, publicate sau produse si 8 premii nationale si internationale pentru dramaturgie, textele sale fiind montate la Teatrul National Radiofonic, in teatre din Bucuresti, Timisoara, Constanta, Targu Mures, Oradea, dar si peste hotare la Torino, Milano, Viena, Forli, Granada si Wolverhampton.
Teatrul Apropo reprezinta un spatiu cultural si o formula de teatru independent care ofera libertatea de a experimenta si spatiu de creatie pentru generatiile emergente de artisti tineri. Acest ”teatru de cartier” din Pipera ofera prin noutatea subiectelor abordate sau in formule nedite ca teatru senzorial, site-specific si performance-uri care pun in centrul spectacolului experienta directa a spectatorului.
De la inceputul starii de urgenta si pana in acest moment, sectorul cultural independent nu a primit nicio forma de finantare din partea guvernului sau a Ministerului Culturii, fiind in dezbatere mai multe programe care sa mentina proiectele culturale.
“Am invatat ca on-line nu e o solutie ”de viata” sau ”pe viata” dar poate reprezenta o alternativa viabila pentru publicuri noi, aflate la distanta;si ca mijloacele video si de social media pot fi motor de dezvoltare, chiar daca ne intoarcem mereu la sala noastra draga de teatru,” defineste Radu Popescu situatia actuala prin care trece sectorul cultural independent.
Mai multe initiative au incercat sustinerea financiara a acestui sector, ca proiectul #platestechiria, initiat de actorii Oana Pellea, Chris Simion, Marius Manole, Serban Pavlu, Mihai Calin, Istvan Teglas si Vlad Zamfirescu.
Pentru Teatrul Apropo, “independentii sunt in fruntea miscarii, punandu-si intrebari, cautand solutii, incercand sa pastreze contactul cu publicul, pentru ca nimic nu poate inlocui motivatia si bucuria pe care publicul o ofera la final de spectacol prin aplauze, prin dialog si zambete calde.”
Desi situatia pandemica a dat peste cap lumea tuturor, Teatrul Apropo a gasit cateva oportunitati pentru a supravietui acestei perioade. “Astfel, am organizat pentru prima data exclusiv online Editia a 10-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent. Stim ca spectacolele inregistrate si difuzate online nu vor putea inlocui niciodata emotia dintr-o sala de teatru, insa nu putem sa nu sesizam oportunitatea ca teatrul independent si arta create de tinerii artisti sa ajunga dincolo de sala de spectacol la inimile cat mai multor spectatori. A fost o editie aniversara speciala care ne-a readus impreuna pe toti cei iubitori de frumos, in conditii depline de siguranta. Functionam pe avarie si la limita supravietuirii dar, din ce am inteles, mai bine decat alti colegi din sector. Ne ducem mai departe proiectele incepute, adaptandu-ne contextului”, a explicat pentru urban.ro Radu Popescu.