Tehnologia de captare a miscarilor utilizata de James Cameron in filmele „Avatar” ar putea ajuta la diagnosticarea mai rapida si mai eficienta a bolilor motorii. Primele studii indica o viteza de lucru de 2 ori mai mare decat a medicilor.
Filmele din seria „Avatar” a lui James Cameron a scris istorie din mai multe puncte de vedere. Pe langa incasarile din box office care stabilesc constant noi recorduri – primul „Avatar” fiind cel mai de succes film din toate timpurile, noul „Avatar: Calea Apei” a devenit al saselea cel mai bine vandut lungmetraj din istorie – s-au remarcat si prin tehnologia inovatoare care a fost utilizata pentru a crea in mediul digital imagini ultra-realiste si peisaje fascinante.
Pentru a crea universul Pandora, James Cameron a dezvoltat noi tehnologii, noi camere si lentile de filmat dar si softwareuri de Inteligenta Artificiala. Recent, oamenii de stiinta au realizat ca ar putea utiliza „motion capture”- tehnologia de captare a miscarii – din filmele lui pentru domeniul medical.
Intr-un reportaj publicat de BBC News, cercetatorii britanici vorbesc despre posibilitatea de a folosi tehnologia lui Cameron pentru a diagnostica bolile oamenilor aproape de doua ori mai repede decat un medic.
Medicii ar putea utiliza costumele de captare a miscarilor prin senzori ultra-sensibili si Inteligenta Artificiala care dau viata personajelor din Avatar. Actorii Zoe Saldana, Sigourney Weaver si Sam Worthington poarta costumele respective pentru a crea avatarurile albastre care pot fi vazute pe marele ecran.
In cadrul testelor efectuate recent si publicate in revista Nature Medicine, expertii britanici au reusit sa evalueze gravitatea a doua afectiuni genetice de doua ori mai repede decat ar putea sa o faca medicii.
Acest sistem ar putea sa injumatateasca durata diagnosticelor medicale si sa reduca enorm costurile necesare pentru dezvoltarea de noi medicamente in cadrul testelor clinice.
Dr. Valeria Ricotti de la Great Ormond Street Institute pentru Sanatatea Copiilor a declarat pentru BBC News ca a fost „complet uluita de rezultate. Ar putea avea un impact absolut urias asupra diagnosticarii si dezvoltarii de noi medicamente pentru o gama larga de boli”.
Dr. Ricotti a facut parte dintr-un grup de cercetatori de la Imperial College si University College London care au petrecut 10 ani dezvoltand noua tehnologie. In doua studii separate, au testat-o pe pacienti cu ataxie Friedreich (apare de obicei in adolescenta si afecteaza una din 50.000 de persoane) si distrofie musculara Duchenne (afecteaza anual 20.000 de copii, majoritatea baieti). In prezent, nu exista tratament pentru cele doua afectiuni.
O alta descoperire importanta este ca tehnologia ar putea fi utilizata si pentru a monitoriza pacientii care se recupereaza dupa alte boli care afecteaza miscarea si implica creierul si sistemul nervos, inima, plamanii, muschii, oasele si o serie de tulburari psihiatrice.
Procesul de monitorizare a severitatii sau progresiei probabile a unor boli implica, de obicei, masurarea supravegheata a vitezei si a preciziei cu care pacientii efectueaza un set de miscari standardizate. Aceasta evaluare – vitala pentru a stabili tratamentul de care are nevoie un pacient – poate dura pana la ani de zile.
Cele doua studii efectuate recent arata ca sistemul de captare a miscarilor utilizat in Avatar poate face acest lucru mult mai rapid si mai precis. Bineinteles, oamenii de stiinta au adaptat tehnologia creata de James Cameron si echipa lui pentru a putea fi folosita in domeniul medical.
Profesorul Aldo Faisal de la Imperial College, unul dintre oamenii de stiinta care au venit cu ideea acestei cercetari, a declarat ca „noua noastra abordare detecteaza miscari subtile pe care oamenii nu le pot sesiza. Are capacitatea de a transforma studiile clinice, precum si de a imbunatati diagnosticarea si monitorizarea pacientilor”.
Pentru inceput, echipa condusa de Faisal a testat costumele cu senzori de miscare pe pacientii cu ataxie Friedreich si au descoperit ca Inteligenta Artificiala poate prezice agravarea bolii pe parcursul a 12 luni, de doua ori mai mult decat o poate face un medic expert.
O alta echipa de la Great Ormond Street Institute a testat tehnologia pe 21 de baieti cu distrofie musculara Duchenne cu varste cuprinse intre 5 si 18 ani. S-a descoperit ca a prezis modul in care vor fi afectate miscarile lor peste 6 luni mult mai precis decat un medic.
Cercetatorii cred ca sistemul lor ar putea fi utilizat pentru a accelera si a reduce costurile studiilor clinice pentru testarea unor noi medicamente pentru o gama larga de afectiuni.
Profesoara Paola Giunti, sefa Centrului de Ataxie al UCL, a declarat pentru BBC News: „Vom putea testa mai multe medicamente cu mai putini pacienti, la un cost mai mic.”
Profesorul Richard Festenstein de la Institutul de Stiinte Medicale din Londra al Consiliului de Cercetare Medicala a declarat ca tehnologia costumului de captare a miscarii, la dezvoltarea careia a contribuit, are potentialul de a schimba partea economica a industriei medicale: „Acest lucru va atrage industria farmaceutica sa investeasca in bolile rare. Principalul beneficiar al cercetarilor noastre vor fi pacientii, deoarece tehnologia va permite sa se ajunga mult mai repede la noi tratamente”.
Cercetatorii britanici cauta deja sa obtina aprobare pentru utilizarea tehnologiei in mod legal pentru testele de medicamente in cazurile celor doua afectiuni studiate. Daca vor avea succes, programele ar putea fi implementate peste doi ani.
Intre timp, se aduna date pentru a o posibila testare a tehnologilor in cazurile de Parkison, Alzheimer si Mastocitoza a maduvii osoase.
Mai jos puteti urmari un documentar din culisele „Avatar: Calea Apei” in care se abordeaza si subiectul tehnologiei „motion capture”.
From the moment ➡️ magic
— Avatar (@officialavatar) December 22, 2022
Go behind the making of #AvatarTheWayOfWater in this featurette and experience it in 3D now playing in theaters. Get tickets: https://t.co/9NiFEIpZTE pic.twitter.com/WvxQuAbocC