Skip to content

Tendinte in moda pentru primavara 2025. Galerie foto cu 66 de tinute de inspiratie.

Desi zilele devin tot mai lungi iar in pietele de flori au inceput sa apara deja primele zambile, va mai dura cateva saptamani pana la aparitia primaverii. Insa in aceasta perioada veti gasi reduceri semnificative in majoritatea magazinelor mari dedicate articolelor de vestimentatie, incaltaminte si accesorii. Este perioada ideala pentru a investi inteligent si a va actualiza garderoba in tendintele noului an.

In moda, primavara aduce schimbari in tendinte, de aceea mai jos veti gasi o selectie de peste 100 de tinute prezentate pe podiumuri la Milano, Paris, Londra si New York. Sezonul primaverii 2025 este unul al contrastelor intre minimalism si maximalismul care incepe sa domine din nou moda, dupa cativa ani in care s-a optat pentru simplitate si tinute practice. De la siluete voluminoase la volane boeme si transparente jucause, noul sezon al modei ofera cate ceva pentru toata lumea. Mai jos gasiti patru noi tendinte pe care le puteti adopta in urmatoarele luni dar si cele doua culori-vedete ale sezonului.

Silueta “Bubble” sau „gogosar” (in limba romana) revine la moda dupa mai bine de un deceniu.

In ultimii ani, volumul exagerat a fost constant in tendinte dar s-a mutat predominant in jurul umerilor si al manecilor bufante. Pentru primavara 2025, revin la moda siluetele de tip “bula” sau “gogosar”, fie ca este vorba despre jachete, rochii dar mai ales fustele clasice cu forme bufante si stranse la baza. Case de moda precum Comme des Garcons sau Marni au actualizat silueta clasica in stil modern, cu straturi structurate si texturi accentuate. 

Pentru un look chic si echilibrat, puteti purta o fusta de tip gogosar cu un top mulat, elegant. Pentru o aparitie mai dramatica, optati pentru o rochie voluminoasa.

Franjurii sunt detaliul de textura al sezonului.

Desi se poarta in continuare fustele si curelele de franjuri care amintesc de anii ’30, in noul sezon franjurile decoreaza si infrumuseteaza tinute care ar putea parea banale. Se regasesc pe toate materialele, de la cele mate la paiete, in cascada pe rochii de seara sau ca detalii subtile pe jachete si genti. Sunt perfecti pentru a adauga o nota de fler garderobei dvs. de primavara.

La nivel de senzualitate, se poarta transparentele, materiale precum dantela, tul sau voal.

De la organza la voaluri senzuale, materialele transparente domina colectiile din acest sezon. Pot fi purtate sub forma unor rochii fluide, topuri cu suprapuneri delicate, fuste sau pantaloni cu panouri transparente si un aer aproape exhibitionist. Cheia acestei tendinte consta in stratificarea ingenioasa, care va permite sa dezvaluiti suficient de mult, pastrand in acelasi timp tinutele sofisticate, fara a deveni vulgare.

Stilul boho-chic revine la moda intr-un mod mult mai romantic si mai intunecat.

Boho-chic ia o turnura mai intunecata in aceasta primavara, imbinand esenta spiritului liber al stilului boem cu nuante gotice, intunecate. Este o tendinta inspirata din Hollywood, din succese precum Wednesday, Beetlejuice Beetlejuice sau Nosferatu. 

Daca anterior avea un aer mai country, de data aceasta boho-chic devine boho-noir si include rochii maxi fluide, tonuri profunde de bijuterii, detalii crosetate in negru, volane dramatice si accesorii suprapuse. Este o tendinta perfecta pentru iubitoarele de negru si de mister, recomandarile perfecte provin din colectiile Saint Laurent, Valentino si Balenciaga.

Culoarea vedeta a primaverii 2025 este „Cherry Cola”, un rosu profund si vibrant care emana incredere si energie. 

Cherry Cola este o nuanta regasita nu doar in moda dar si in industria frumusetii, fiind culoare de par a anului 2025, regasita si in machiaje si manichiura. In vestimentatie, este nuanta perfecta pentru a atrage atentia, fie ca este vorba de o rochie statement, o pereche de pantofi cu toc indrazneti sau o geanta din colectia Gucci, visiniul fiind nuanta vedeta a noii colectii. 

Aceasta nuanta aprinsa este completata de o paleta de inspiratie maslinie, care ofera tonuri pamantii, atenuate si un contrast de baza. Impreuna, aceste culori creeaza un echilibru armonios de indrazneala si subtilitate, intruchipand spiritul sezonului. In mod obisnuit, culorile de vara sunt mult mai luminoase si pastelate insa contextul social actual i-a indemnat pe designeri sa se indrepte spre nuante pamantii, de toamna.

Citește în continuare