Filmul „The Trial of the Chicago 7”, intre fictiune si realitate. Imagini cu personajele din realitate, din 1968.
Vara anului 2020 a fost una istorica pentru Statele Unite, a fost foarte asemanatoare cu cea a anului 1968: zeci de mii de protestatari pe strazile din fiecare stat, alegeri prezidentiale care se apropie, lupte violente intre fortele de ordine si cetatenii pe care acestia trebuiau sa ii apere si mii de americani morti in razboiul din Vietman sau de Covid-19, in cazul acestui an.
„The Trial of the Chicago 7”, noul film scris si regizat de Aaron Sorkin („The Social Network”, „A Few Good Men”) si difuzat pe Netflix, spune drama istorica a grupului Chicago 7, un grup de protestatari impotriva razboiului din Vietnam, acuzati de conspiratie si de incitare la protestele care au izbucnit in timpul Conventiei Nationale Democrate din Chicago in 1968.
Procesul s-a desfasurat pe parcurs a cinci luni, uneori transformandu-se intr-un teatru politic. Protestatarii din fata tribunalului au scandat in fiecare zi lozinca: „Lumea intreaga priveste!”
Din distributia filmului fac parte Yahya Abdul-Mateen II, Sacha Baron Cohen, Daniel Flaherty, Joseph Gordon-Levitt, Michael Keaton, Frank Langella, John Carroll Lynch, Eddie Redmayne, Noah Robbins, Mark Rylance, Alex Sharp si Jeremy Strong.
Filmarile au avut loc in toamna anului 2019 in Chicago si in jurul orasului New Jersey.
Planificat initial pentru o lansare cinematografica prin Paramount Pictures, drepturile de distributie ale filmului au fost vandute catre Netflix din cauza pandemiei. Filmul a primit recenzii pozitive de la critici, care au laudat interpretarile personajelor, scenariul si paralelele moderne cu anii 1960.
Filmul infatiseaza una dintre cele mai socante scene care a avut loc vreodata intr-o sala de judecata americana.
Pe 29 octombrie 1969, Bobby Seale (Yahya Abdul-Mateen II), fondatorul Partidului Pantera Neagra, aflat in sala de judecata alaturi de alti sapte inculpati, a fost inlantuit pe scaunul sau deoarece a refuzat sa asculte de judecatorul Julius Hoffman. Acesta nu i-a intalnit niciodata pe unii dintre inculpati inainte de proces, chiar daca toti au fost acuzati ca au conspirat intre ei pentru a incita la revolta.
Scena dramatica este recreata in filmul de pe Netflix, la 52 de ani de la tragicul eveniment.
Seale nu fusese implicat in organizarea demonstratiilor impotriva razboiului din Vietnam, care au inceput pasnic inainte de a se transforma intr-o confruntare sangeroasa cu politia si arestarea a 700 de persoane. Indignat de faptul ca a fost acuzat in mod fals, Seale a intrerupt procesul, cerand de mai multe ori sa se reprezinte pe sine si numindu-l pe judecator „porc rasist”. Hoffman, un irascibil in varsta de 74 de ani, cu dispret flagrant pentru inculpati, a ordonat retinerea lui Seale. Camerele nu erau permise in sala de judecata, dar imaginea unui barbat negru in catuse redata de artistii prezenti a fost difuzata de mass-media din intreaga lume.
Inculpatii din Chicago 7 faceau parte din diferite grupuri, insa toti aveau acelasi scop: incetarea razboiului.
Filmul prezinta decizia politica a noii administratii Richard Nixon de a organiza un proces-spectacol pentru a intimida aceste grupuri si urmareste procesele si manevrele din sala de judecata, o mare parte din acestea fiind descrise fie ca satirice in mod intentionat din partea inculpatilor, fie ca incompetente din partea judecatorului.
Abbie Hoffman si Jerry Rubin (in film, Sacha Baron Cohen si Jeremy Strong) au fost fondatorii Yippies – un partid care, la fel ca liderii sai, a avut un fler pentru teatru. Intr-o zi, Hoffman si Rubin au venit imbracati la proces in haine judiciare care se potriveau cu cele ale judecatorului, Julius Hoffman, interpretat de Frank Langella. Cei doi Hoffman nu erau inruditi, dar acest lucru nu l-a impiedicat pe inculpat sa-l numeasca in instanta pe judecator „tatal sau nelegitim”.
David Dellinger (John Carroll Lynch) a condus Comitetul National de Mobilizare si era cu 20 de ani mai in varsta decat Hoffman, cel acuzat.
Tom Hayden (Eddie Redmayne) si Rennie Davis (Alex Sharp) erau responsabili de biroul Comitetului National de Mobilizare din Chicago si ambii erau fosti lideri ai gruparii Studentilor pentru o societate democratica (SDS).
Davis a oferit o poveste puternica despre experienta sa din parcul Grant din Chicago in timpul saptamanii Conventiei, cand mai multi ofiteri l-au batut pana la punctul de a-si pierde cunostinta.
Lee Weiner (Noah Robbins) a fost asistent de cercetare la departamentul de sociologie de la Universitatea Northwestern, iar John Froines (Danny Flaherty) a fost profesor de chimie la Universitatea din Oregon. Acestia au fost implicati in Comitetul National de Mobilizare si le-au fost retrase acuzatiile impotriva lor la sfarsitul procesului.
Cei doi care ii reprezentau pe inculpati, William Kunstler (Mark Rylance) si Leonard Weinglass (Ben Shenkman), erau avocati de renume pentru drepturile civile.
In drama „The Trial of the Chicago 7”, regizorul Sorkin opteaza pentru cadre numeroase pentru a revedea povestea procesului si a evenimentelor desfasurate in 1986.
El nu pretinde ca respecta cu exactitate adevarata istorie, explicand ca filmul este menit sa fie mai degraba o „pictura” decat o „fotografie” – o explorare impresionanta a ceea ce s-a intamplat cu adevarat.
Astfel, unele pasage sunt rearanjate, relatiile sunt schimbate si sunt adaugate personaje fictive, printre care o politista sub acoperire (personaj inventat de Sorkin) care il ademeneste pe Jerry Rubin.
„Inainte ca un film sa poata fi orice altceva – relevant sau convingator sau important – trebuie sa fie bun”, a declarat Sorkin, care pune accent pe oameni, nu pe faptele istorice, spunand ca „acesta nu este un film biografic.”
In sala de judecata, atat versiunea cinematografica, cat si cea din viata reala, inculpatii au manifestat solidaritate, iar procesul a captivat atentia mass-mediei inca din ziua in care a inceput, pe 24 septembrie 1969.
In scenariul lui Sorkin, Hayden si Hoffman incep sa fie antagonici si, in cele din urma, devin „camarazi”.
Hayden este descris ca un activist anti-razboi care se ridica atunci cand judecatorul iese din sala de judecata (chiar daca toti inculpatii au fost de acord sa ramana asezati) si se tunde pentru prima zi in instanta. In film, acesta vrea sa lucreze in cadrul sistemului si isi arata dispretul fata de Rubin si Hoffman. In realitate, Hayden a fost un revolutionar si co-fondator al grupului SDS (Students for a Democratic Society) alaturi de Davis.
Arestarea celor opt inculpati in timpul protestelor din 1968 si procesul ulterior au facut parte din eforturile guvernului federal de a pedepsi partidul de stanga si pe organizatorii miscariilor anti-razboi.
Potrivit lui Todd Gitlin, profesor de jurnalism si sociologie la Universitatea Columbia, care a ocupat functia de presedinte al SDS intre 1963-1964, odata ce Nixon a devenit presedinte in 1969, Departamentul de Justitie a format o unitate speciala pentru a orchestra o serie de acuzari si procese.
In urma cu mai bine de un deceniu, regizorul Steven Spielberg l-a contactat pe Sorkin pentru a discuta despre un viitor film despre procestul Chicago 7.
La acel moment, ambii aveau alte proiecte in lucru, dar Sorkin a scris un scenariu, a analizat transcrierile originale, a citit numeroase carti despre proces si politica anilor ’60 si a petrecut timp cu Hayden (care a murit in 2016) ca parte a procesului sau de scriere. Odata cu tumultul alegerilor din anul 2016, Sorkin si-a gasit din nou inspiratia pentru a spune povestea activistilor dispusi sa-si sustina credintele politice.
Procesul Chicago 7 reflecta perioada de la sfarsitul anilor ’60 si o viziune nixoniana asupra lumii ca primul proces federal care viza intimidarea activistilor anti-razboi. Judecatorul a fost nu numai ostil din punct de vedere politic fata de inculpati, ci, spun istoricii, aproape nepasator la ceea ce se intampla in tara.
„A fost multa tensiune in aer”, isi aminteste Charles Henry, profesor la Universitatea din California, care a participat la proces in timp ce era la facultate.
Procesul s-a sfarsit pe 18 februarie 1970, iar judecatorul Hoffman a impus pedeapsa maxima de cinci ani pentru fiecare – o hotarare care a devenit irelevanta in 1972, cand o instanta de apel a anulat unanim condamnarile impotriva acestora.
Cincizeci si doi de ani mai tarziu, filmul, la fel ca procesul in sine, indica puterea pe care cetatenii o pot exercita prin protest in fata guvernarii autoritare.
„Ne confruntam cu zece ani de inchisoare. Aveam 30 de amenintari cu moartea pe zi, in timp ce eram judecati”, isi aminteste Davis, care glumeste ca nu era la fel de tocilar precum este descris in film. „A fost foarte intens, dar nimeni nu a uitat ca am fost acolo doar dintr-un singur motiv: opozitia noastra fata de razboiul din Vietnam.”