Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenti cineasti ai secolului al XX-lea, va fi celebrat la cea de-a 22-a editie a Festivalului International de Film Transilvania – TIFF 2023.

Asa cum se intampla in fiecare an in cadrul festivalului, este ales un cineast care a revolutionat cinematografia si ii este dedicata o retrospectiva prin care publicul poate revedea cele mai prestigioase creatii ale acestuia. In cazul lui Godard care a fost fondator al Noului Val Francez, critic de film, teoretician si intelectual radical, alegerea vine la cateva luni dupa decesul acestuia prin sinucidere asistata, la varsta de 91 de ani. 

In perioada 9-18 iunie, opt dintre cele mai apreciate filme ale sale vor putea fi vizionate in cadrul sectiunii Close-up Jean-Luc Godard,organizata cu sprijinul Institutului Francez din Romania.

Nascut pe 3 decembrie 1930 la Paris, cel mai ilustru dintre artistii de film franco-elvetieni a murit pe 13 septembrie 2023, iar trecerea sa in nefiinta a fost marcata inclusiv de presedintele Frantei, Emmanuel Macron.

A studiat la Universitatea din Paris si intentiona sa urmeze o cariera in antropologie. Desi nu si-a finalizat niciodata studiile, interesul sau pentru etnologie a influentat stilul sau de filmare, deoarece va folosi tehnici de film documentar pentru a crea ceea ce s-a numit „cinema verité”.

Interesul sau pentru filme a crescut in 1950, cand s-a alaturat Ciné-Clubului din Cartierul Latin. Acolo i-a intalnit pe Claude Chabrol si Francois Truffaut, care vor deveni, de asemenea, membri influenti ai Nouvelle Vague.

In decursul unei cariere de peste 60 de ani, Godard a lasat in urma peste 100 de filme si se poate vorbi despre pierderea unuia dintre cei mai mari cineasti ai tuturor timpurilor.

Un artist cu un temperament romantic, un inventator al frumusetii ca nimeni altul, un geniu al provocarii, un cineast pe rand adorat si urat, Godard sta in istoria cinematografiei mondiale, langa geniile creatoare Michelangelo Antonioni si Ingmar Bergman.

Mai jos puteti descoperi cele opt filme incluse in retrospectiva de la TIFF 2023.

In 1960 debuteaza cu ceea ce avea sa devina un film-cult care a zguduit paradigmele existente in lumea cinematografiei: À bout de souffle (Cu sufletul la gura) portretizeaza viata unei tinere americane din Paris (eleganta Jean Seberg) si povestea de iubire sortita esecului pe care o are cu un delincvent (interpretat de Jean-Paul Belmondo, a carui cariera fulminanta este lansata de acest film).

Bazat pe o idee dezvoltata impreuna cu Truffaut si Chabrol, À bout de souffle a devenit rapid pelicula emblematica a curentului Nouvelle Vague. Filmul a castigat Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin si Premiul Jean Vigo, un semn important de recunoastere in cinematografia franceza.

„Este un film simplu despre lucruri complicate” avea sa spuna Godard despre Le Mépris (Dispretul, 1963), o pelicula despre conflictul dintre dragoste, arta si industria filmului. 

Inspirat de romanul lui Alberto Moravia, Le Mépris este, probabil, cel mai sfasietor film al lui Godard. Spune povestea unui dramaturg aspirant care se trezeste prins intre un producator tiranic si regizorul Fritz Lang, intr-o adaptare cinematografica a Odiseei lui Homer. Dorinta lui de a-i intra in gratii producatorului, indiferent de mijloace, are urmari neasteptate,  facand-o pe sotia sa (interpretata de Brigitte Bardot) sa-l priveasca cu tot mai mare dispret.

Reunind doua mari staruri, Anna Karina – muza a regizorului si figura reprezentativa a Noului Val Francez – si Jean-Paul Belmondo, Pierrot le fou (Pierrot nebunul, 1965) este un alt exemplu prin care Godard redefineste granitele stilistice si tehnicile narative. 

Pierrot renunta la constrangerile plictisitoare ale unei casnicii nefericite si fuge din Paris impreuna cu o tanara urmarita de asasini algerieni. Ceea ce pare o naratiune standard de thriller este, de fapt, o declaratie tandra si personala despre lume, iubire neimplinita si esenta operei artistice.

Castigator al Ursului de Aur la Festivalul International de Film de la Berlin din 1965, Alphaville devine una dintre operele emblematice ale lui Godard. 

O combinatie intre science-fiction si film noir, povestea urmareste calatoria agentului secret Lemmy Caution (Eddy Constantine) prin orasul distopic Alphaville, unde emotia este o infractiune teribila ce atrage pedeapsa cu moartea. Reminiscent stilistic expresionismului german, filmul reviziteaza fatete ale existentei umane care l-au preocupat mereu pe Godard precum iubirea, arta si anxietatea in fata unei lumi absurde.

O opera radicala a cinematografiei si un punct de cotitura in cariera lui Godard, La chinoise (1967) adapteaza liber Demonii lui Dostoievski intr-un film politic despre un grup de cinci studenti adepti ai lui Mao, care planuiesc o asasinare. 

Avandu-i in rolurile principale pe Anna Wiazemsky – o alta colaboratoare fidela a regizorului – si Jean-Pierre Léaud, filmul este rezultatul unui proces de productie complet frenetic, cu scene improvizate si autonome, asamblate ulterior la masa de montaj. Filmul a castigat Premiul Juriului la Festivalul de Film din Venetia si marcheaza renuntarea lui Godard la ideea de film narativ.

Filmul „Weekend” (1967) este prezentat in Criterion Collection drept „una dintre marile opere anarhice ale cinematografiei”.

„Weekend” este o poveste suprarealista despre un cuplu burghez care recurge la crima pentru a-si asigura mostenirea de la parintii sotiei. Realizat in acelasi an cu La chinoise, Weekend se situeaza la polul opus, oferind o imagine de cosmar a unei societati aflate in pragul colapsului.

De altfel, filmul se termina cu inserturi gen „sfarsitul povestii”, „sfarsitul cinema-ului”, care pun la indoiala insusi viitorul lui Godard ca regizor, si prezinta o viziune extrem de critica despre rolul jucat de filmul comercial si, implicit, de el, in acest curent descendent in care se afla societatea. Din fericire, decizia sa de a nu mai face filme pentru o vreme a fost intrerupta de evenimentele din 1968, care i-au dat un nou impuls pentru a crea.

Sauve qui peut (la vie) (1980) a concurat pentru Palme d’Or si ii are in distributie pe Isabelle Huppert, Nathalie Baye (premiul César pentru Cea mai buna actrita in rol secundar) si Jacques Dutronc.

Filmul e structurat intr-un prolog, trei episoade (Imaginarul, Frica si Comertul) care urmaresc cele trei personaje principale si interactiunile acestora cu ceilalti, si un epilog care incearca sa ofere o rezolutie finala protagonistilor.

Considerat unul dintre cele mai mainstream filme ale lui Godard dupa o lunga perioada de experimente cu buget redus si filme militante, Sauve qui peut (la vie) este o simfonie minunata despre oameni care incearca sa se obisnuiasca cu vietile lor dezordonate, intr-o societate in care fiecare este pe cont propriu. Filmul a inregistrat un semnificativ succes financiar si de critica in Franta, si s-a bucurat de o receptie calduroasa in SUA, beneficiind de subtitrari in limba engleza realizate de Charles Bukowski.

Probabil singurul film al lui Godard care s-ar putea incadra in categoria comedie, Soigne ta droite! (1987) il are ca protagonist chiar pe el insusi, in rolul unui regizor caruia i se garanteaza finantarea atata timp cat reuseste sa termine pelicula in 24 de ore. 

Cu un titlu ce face referinta la scurtmetrajul lui Jacques Tati Soigne ton gauche, filmul este o colectie de scheciuri pe un fundal de muzica rock; „un poem filmat, un usor electrosoc, un colaj Dadaist”, dupa criticul Michel Boujut.

Angajat politic fervent, interesat de posibilitatile nelimitate ale cinemaului, experimentand constant cu forme si idei, cu o uluitoare forta intelectuala, Godard este un cineast unic a carui influenta transcende domeniul audiovizual, lucru ce l-a facut pe criticul Peter Bradshaw (The Guardian)sa considere trecerea in nefiinta a regizorului ca moartea ultimului mare modernist al secolului XX.

Abonamentele pentru TIFF 2023 au fost puse in vanzare aici.