Creatorii de seriale pot participa la Drama Room, un program in cadrul TIFF. In cadrul TIFF va fi prezentat si un studiu de caz despre noul serial HBO, Ruxx
Regizorii, scenaristii si producatorii din regiune interesati de realizarea de seriale sau miniserii au un program dedicat la TIFF, Drama Room. Cineastii din Romania, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Republica Moldova, Grecia, Turcia si Georgia sunt invitati sa participe la Drama Room, un program prin care vor primi mentorat din partea expertilor internationali.
Prima editie Drama Room va avea loc online, in perioada 26 – 28 iulie 2021, si va consta in sesiuni de mentorat pentru 15 participanti, dar programul include si un eveniment fizic, organizat cu sprijinul HBO Romania si deschis tuturor celor care se acrediteaza la festival, prin prezentarea unui studiu de caz despre serialul RUXX, regizat de Iulia Rugina si Octav Gheorghe, al carui episod pilot va fi prezentat in premieră absoluta la TIFF.
Tutorii primei editii sunt Marike Muselaers, unul dintre liderii Lumière Group, cu o experienta vasta in vanzari, achizitii si co-productii (Fortissimo Films, RTL Olanda), invitata si moderatoare a unor dezbateri dedicate industriei la SerieSeries, Cannes sau Berlin, si Gábor Krigler.
Participantii vor primi indrumare atat in ceea ce priveste dezvoltarea continutului original, cat si in demersul de finantare a proiectelor. Inscrierile au loc pana pe 12 iulie, prin completarea formularului online, aici.
Anul acesta, editia a 20-a a TIFF va avea loc intre 23 iulie si 1 august, cu respectarea tuturor masurilor de siguranta necesare in contextul actual.
Sergei Polunin ajunge pentru prima data in Romania, la TIFF. Veti putea vedea documentarul “Dancer”(r. Steven Cantor), iar balerinul raspunde la intrebarile publicului, iar artistul va avea un masterclass cu cei interesati de dansul contemporan.
Starul international Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generatiei sale, vine pentru prima data in Romania, ca invitat special al celei de-a 20-a editii a Festivalului International de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Evenimentul la care participa este “Sergei Polunin Up, Close and Personal”, care va avea loc joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bontida. Cu o zi inainte, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul dupa proiectia documentarului “Dancer”(r. Steven Cantor), o incursiune emotionanta in viata sa tumultuoasa. Continuarea documentarului, “Dancer II”, va fi semnata de Anton Corbijn.