Timothee Chalamet este fiul lui Edward Scissorhands intr-o reclama de la SuperBowl. Wynona Rider reia rolul lui Kim din filmul lui Tim Burton.
Timothee Chalamet si Winona Ryder au colaborat pentru o reclama difuzata la SuperBowl in care Chalamet s-a transformat in Edgar, fiul lui Edward Scissorhands iar Ryder a jucat rolul mamei sale, Kim. Reclama a fost creata de brandul Cadillac si readuce nostalgia fenomenelor anilor ’90, o tendinta de promovare care a devenit omniprezenta in ultimii ani.
Ryder reia rolul lui Kim Boggs la 21 de ani dupa lansarea filmului in care personajul ei se indragostea de Edward Scissorhands interpretat de Johnny Depp.
Chalamet este Edgar, fiul lui Kim si al lui Edward si mosteneste mainile tatalui sau drept maini. Ajuns in adolescenta, Edgard traieste o viata nefericita pentru ca nu poate functiona ca un tanar „normal” de varsta lui: distruge autobuzul scolii, intrerupe orele la scoala, sparge o minge de fotbal si este mustrat de seful lui la job.
Dupa ce Kim ajunge cu intarziere sa il ridice de la job iar Edgar nu are voie sa se urce in transportul in comun, mama lui il surprinde cand se joaca pe o consola cu Realitate Virtuala si decide sa il surprinda cu o masina care poate fi condusa fara maini.
Puteti urmari mai jos reclama gandita ca un trailer al unui sequel pentru Edward Scissohands.
A fost difuzata in timpul pauzei comerciale de la SuperBowl unde marile branduri platesc milioane de dolari pentru a ajunge pe ecranele americanilor. SuperBowl este cel mai urmarit program TV din istoria SUA.
Mai jos puteti urmari procesul din spatele realizarii mainilor de foarfeca semnate de echipa Legacy Effects.
Intr-un interviu acordat revistei Vogue, Chalamet a declarat ca a fost o onoare sa fie invitat sa faca parte din universul creat de Tim Burton, desi regizorul nu a fost implicat in acest proiect.
Chalamet a spus ca si-a dorit in mod special sa nu refaca un moment atat de memorabil precum filmul din 1990. S-a dorit o continuare si un omagiu adus unui produs cinematografic care a devenit parte din cultura pop si este mentionat deseori in alte filme, editoriale de moda si lucrari de arta.
Actorul a lucrat indeaproape cu designerul de costume Melissa DesRosiers pentru a construi personajul Edgar pentru a avea atat elemente inspirate si fidele universului lui Tim Burton dar si elemente moderne care sa atraga publicul tanar care il adora pe Chalamet.
Costumul de piele al lui Edward Scissorhands a fost gandit ca un element de exterior care inlocuieste pielea naturala pe care ar fi trebuit sa o aiba inventia care a prins viata.
Personajul Edgar poarta constant costumul de piele, inclusiv pe sub hainele unui adolescent obisnuit. Pe langa aspectul actual al hainelor, designerul de costume a folosit catarama in forma de luna care a apartinut centurii purtate de Johnny Depp in filmul original. A fost folosita pentru a decora una dintre curelele de pe umarul lui Edgar, ca un omagiu adus trecutului.
Atat Chalamet cat si Ryder s-au declarat incantati sa lucreze unul cu celalalt iar Timothee a adaugat ca actrita l-a ajutat cu cateva indicatii care i-au fost de mare ajutor pentru a construi personajul cat mai aproape de universul creat de Tim Burton si Caroline Thompson.
Inainte de a fi jucat de Johnny Depp, rolul lui Edward „Omul Foarfece” ar fi urmat sa fie preluat de Tom Cruise, Tom Hanks si Gary Oldman care au refuzat, pe rand, oferta studiourilor 20th Century Fox.
Alti actori care si-au dorit sa joace rolul sau s-au aflat in discutii cu studiourile au fost Robert Downey Jr, Jim Carrey, John Cusack, cantaretul Michael Jackson. Desi 20th Century Fox si l-a dorit pe Tom Cruise in rolul lui Edward, Burton nu s-a inteles deloc cu el deoarece Cruise isi dorea „un final mai fericit”.
Filmul a fost lansat in decembrie 1990 si, dintr-un buget de 20 milioane de dolari, a strans incasari de peste 80 de milioane de dolari. A primit nominalizari la Oscar, BAFTA, Globurile de Aur si Grammy. Echipa care s-a ocupat de partea vizuala a productiei: scenografie, costume, machiaje si par a primit mai multe nominalizari si premii decat actorii din rolurile principale.
In cazul lui Tim Burton, cunoscut pentru universul fantastic cu tonuri intunecate din care scoate constant noi personaje, Edward Scissorhands ramane unul dintre cele mai memorabile iar regizorul declara ca este unul dintre proiectele lui preferate.
In ultimii ani, Winona Ryder s-a dedicat aparitiilor in seriale si face un rol principal de exceptie in productia „Stranger things” de pe Netflix.
Incepand cu 2016, Ryder a jucat rolul lui Joyce Byers in seria „Stranger Things” care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur la 13 ani dupa ce a castigat trofeul pentru „The Age of Innocence”.
Filmarile pentru al patrulea sezon „Stranger Things” au inceput in urma cu un an in Lituania, au fost oprite din cauza pandemiei si au fost reluate abia in septembrie 2020. Zilele trecute, actorii inca filmau secvente din noul sezon in Atlanta, SUA si in Lituania. Noile episoade sunt programate sa fie lansate in decursul acestui an.
In 2020 a aparut si in „The Plot Against America” iar in anii anteriori in „Show me a hero”, „Drunk History” si cateva filme realizate special pentru televiziunea americana: „Sarah Cooper” sau „Turks & Caicos”.
Chalamet a prins cele mai dorite roluri de protagonist din ultimii ani: Laurie din „Little Women”, Paul Atreides din „Dune”, Zeffirelli din „The French Dispatch” si regele Hal din „The King” de pe Netflix.
Zilele acestea, Chalamet este pe platourile de filmare pentru „Don’t Look Up” in regia lui Adam McKay.
Mega-productia „DUNE” a fost amanata pentru 1 octombrie 2021 din cauza pandemiei. Mai jos puteti vedea trailerul.