Casa de vacanta a lui Jackie Kennedy a fost cumparata de designerul Tom Ford cu 47 de milioane de euro. Locuinta are o vechime de peste 100 de ani si este una dintre cele frumoase vile de vacante din Hamptons.
Conacul Lasanta din East Hamptons, New York, cunoscut mai ales pentru faptul ca a servit drept casa de vacanta pentru familia fostei Prime Doamne a SUA, Jackie Kennedy, a fost cumparat de designerul Tom Ford.
Dupa ce si-a vandut brandul care ii poarta numele pentru o suma de 2,4 miliarde de euro in 2022, creatorul de moda originar din Texas a decis sa- achizitioneze una dintre cele mai spectaculoase case din Hamptons pentru o suma de 47 de milioane de euro.
Casa de vacanta a lui Jackie Kennedy a fost in familia ei timp de trei generatii, fosta Prima Doamna isi petrecea verile din copilarie acolo, alaturi de parintii si bunicii ei. Locuinta se intinde pe o suprafata de 8.500 de metri patrati si o are vechime de 105 ani.
Conacul Lasanta a fost construit in stil arts & crafts in 1917 de catre arhitectul newyorkez Arthur C. Jackson si a fost cumparat de catre bunicul lui Jackie Kennedy, John Vernou Bouvier Jr, la cativa ani dupa finalizarea constructiei.
Bouvier alaturi de sotia sa au denumit proprietatea „Lasanta”, care se traduce prin „loc de pace”, din limba populatiei indigene Montaukett care ocupa teritoriul respectiv. Numele a fost inspirat de linistea locului, de copacii batrani care inconjoara casa si de sunetele oceanului care se afla in apropiere si care pot fi auzite si din interiorul locuintei.
Jackie Kennedy si-a petrecut vacantele de vara acolo pana la varsta de 12 ani, ulterior, in anii 1950, conacul a fost vandut altor proprietari. Locuinta are 10 dormitoare si 13 bai si a fost restaurata intre 2008 si 2012 dupa ce a fost cumparata cu 18 milioane de euro in 2007 de catre designerul de moda Reed Krakoff, fost director de creatie la Tiffany, si sotia sa, designerul de interior Delphine Krakoff.
De asemenea, conacul este situat pe un domeniu de 2,9 hectare de vegetatie si copaci.
In 2018, conacul a fost vandut din nou pentru o suma de 22 de milioane de euro producatorului de film si televiziune David Zander, co-fondatorul casei de productie MJZ. Acesta a redecorat locuinta si a adus designeri si artisti din Paris care s-au ocupat de amenajarea interiorului.
La inceputul acestui an Zander a pus in vanzare conacul pentru o suma de 50 de milioane de euro, dublu fata de pretul platit de el. Achizitia a fost intermediata de firma de imobiliare „Spring Breakers” care a listat domeniul si a dezvaluit ca include o cabana pentru oaspeti cu doua dormitoare, o anexa, o piscina si un garaj cu trei masini.
In cele din urma, Tom Ford a platit pentru conac si domeniul inconjurator o suma de 47 de milioane de euro, dupa ce a mai achizitionat la inceputul anului o vila din Palm Beach, Florida pentru 46 de milioane de euro. Creatorul de moda detine in prezent proprietati in Londra, New York, Santa Fe si Los Angeles.