Skip to content

Top 10 filme despre lumea modei

Lumea filmului si lumea modei au fost dintotdeauna doua domenii strans legate. De-a lungul anilor, creatorii de moda s-au inghesuit sa imbrace actorii in hainele gandite de ei. Regizorii s-au straduit sa ilustreze cat mai fidel atmosfera stralucitoare a acestei lumi fascinante si mai ales sa arunce o privire in spatele cortinei si sa vada ce e dincolo de lumea modei. E un schimb de inspiratie reciproca din care noi nu avem decat de castigat.

Sa vedem cateva filme care vorbesc despre acest subiect. Ca de obicei am incercat sa fac o selectie cat mai diversa atat ca stil cat si ca subiect insa toate au legatura cu moda.

1. Prêt-à-Porter, 1994: An de an Saptamana modei de la Paris aduna toate celebritatile din lumea modei laolalta. Daca nu esti aici, practic, nu existi. Robert Altman descrie lumea stralucitoare a modei intr-un mod satiric si plin de ironie. In acest film apar actori dar si celebritati din lumea modei precum: Marcello Mastroianni, Sophia Loren, Tim Robbins, Anouk Aimée, Julia Roberts, Kim Basinger, Naomi Campbell, Jean Paul Gaultier, Christian DeLacroix, Issey Miyake si Linda Evangelista.

 

2. Coco Avant Chanel: Audrey Tautou interpreteaza rolul celei mai celebre femei din lumea modei: Coco Chanel. Filmul ne prezinta povestea copilariei nefericite si a vietii grele pe care a avut-o Coco inainte sa ajunga marea doamna a modei pariziene. Alaturi de Audrey Tatou mai apar si Benoît Poelvoorde si Alessandro Nivola. Filmul a primit o multime de nominalizari printre care – o nominalizare la Oscar, 4 nominalizari BAFTA si 2 nominalizari de la Academia Europeana de Film.

 

3. The devil wears Prada/ Diavolul se imbraca de la Prada: Filmul porneste de la poveste adevarata a scriitoarei Lauren Weisberger care a fost la un moment dat asistenta unui sef editor de la revista Vogue. Filmul dezvaluie dedesubturile din lumea modei newyorkeze si sacrificiile pe care trebuie sa le faca o tanara provinciala (Anne Hathaway) pentru a-si pastra pozitia de asistenta a unei editoare tiranice (Meryl Streep). Tinutele din film sunt absolut uimitoare. Mai jos aveti trailerul.

 

4. 27 dresses/ 27 de rochii: Poate ca este un film care nu isi merita neaparat locul in acest top. Dar totodata este si filmul de unde ne putem inspira daca suntem invitate vreodata la o nunta. Scenaristul de la The devil wears Prada ne prezinta povestea unei fete si a celor 27 de rochii de domnisoara de onoare pe care le-a imbracat. Poate e timpul sa treaca si la nivelul urmator doar ca Mr.Perfect e greu de gasit. Evident ca avem de-a face cu o comedie romantica cusuta cu ata alba. Protagonistii sunt Katherine Heigl si James Marsden.

 

5. Lagerfeld Confidential: Portetul unui mare creator de moda. Karl Lagerfeld este urmarit de un cameraman 24 de ore din 24. In film apar si personalizati precum Nicole Kidman si Printesa Carolina de Monaco. La lucru sau in particular, Karl Lagerfeld da dovada de aceasi pasiune si eleganta cu care ne-a obisnuit.

 

6. Sex and the city: Chiar daca nu are legatura directa cu lumea modei, Sex and the city este un film care nu putea sa lipseasca din acest top. Nu cred ca exista vreo femeie care sa nu fi urmarit macar un episod din celebra serie Sex and the city. Si sunt convinsa ca ati vazut si filmul.

Patru prietene apropiate si aventurile lor spectaculoase – distractie si moda.. si niste outfituri care ar face invidios pe oricine.

 

7. Coco Chanel & Igor Stravinsky : Alt film despre celebra creatoare de moda, de data asta in alta interpretare: Anna Mouglalis Daca in Coco Avant Chanel aflam povestea ei dinainte de a deveni celebra, acum aflam o parte din viata ei personala – relatia pasionala dintre ea si celebrul compozitor Igor Stravinsky.

 

8.GIA: Filmul ne prezinta ascensiunea si declinul top modelului Gia Carangi. Lumea modei este prezentata ca fiind o lume dura si plina de tentatii, in care cei mai slabi pot deveni in orice moment victime.Unii spun ca in acest film Angelia Jolie este mai frumoasa si mai seducatoare ca oricand.

 

9. Zoolander: Nu putea sa lipseasca si o comedie! Zoolander este o comedie, de si cu Ben Stiller care incearca sa parodieze superficialitatea din lumea modei. Distributia este formata din actori precum Owen Wilson, Will Ferrell, Milla Jovovich, David Duchovny dar si personalitati din lumea modei – Tom Ford, Tommy Hilfiger, Heidi Klum, Claudia Schiffer.

 

10. Desert flower: Filmul ne prezinta povestea adevarata a lui Waris Dirie, un celebru fotomodel de culoare, care fuge din Somalia la varsta de 13 ani pentru a scapa de un mariaj aranjat. Este remarcata de un fotograf de moda, care o ajuta sa devina celebra. Actrita principala este Liya Kebede, un fotomodel care mai cocheteaza cu lumea filmului.

 

Voi ce alte filme legate de luma modei mai stiti?

Citește în continuare