(video) Primul trailer „The Crown”, sezonul 5 si 30 de fotografii din serial. Trailerul prezinta cele mai mari scandaluri care au zdruncinat monarhia britanica: divorturi, incendii, comploturi, ruptura Printesei Diana de familia regala si momentul 1992 pe care Regina Elisabeta l-a numit „anul oribil”.
In ultimele momente ale trailerului pentru sezonul al cincilea al serialului „The Crown”, Imelda Staunton care o joaca pe Regina Elisabeta intreaba „Cum s-a ajuns aici?” iar intrebarea ei descrie pe scurt modul in care va decurge povestea in cele 10 episoade noi care vor fi lansate in curand.
Sezonul 5 marcheaza o noua schimbare a distributiei, dupa o idee pe care creatorul seriei, Peter Morgan, a avut-o inca din primul sezon si care a starnit un interes ridicat in serialul-fenomen disponibil exclusiv pe Netflix.
Va fi primul sezon „The Crown” lansat atat dupa moartea Reginei Elisabeta (8 septembrie 2022) cat si a Printului Philip (9 aprilie 2021), ambii fiind personajele centrale ale serialului care isi propune sa dramatizeze istoria monarhiei britanice pe toata perioada de domnie a Reginei.
Noul sezon va fi lansat pe 9 noiembrie, va include 10 episoade si va marca ultima schimbare de distributie din istoria serialului care se va incheia cu sezonul al saselea.
In pragul noului deceniu, familia regala britanica se confrunta cu probabil cea mai mare provocare intalnita pana in acel moment, in conditiile in care opinia publica pune sub semnul intrebarii rolul monarhiei in Marea Britanie a anilor ’90.
In timp ce se apropie aniversarea a 40 de ani de la urcarea pe tron, Regina Elisabeta a II-a (Imelda Staunton) reflecteaza asupra unei domnii pe parcursul careia a investit noua prim-ministri, a vazut lansarea televiziunii in masa si destramarea Imperiului Britanic. Dar la orizont se ivesc noi provocari.
Prabusirea Uniunii Sovietice si transferul suveranitatii asupra Hong Kongului anunta o schimbare profunda a ordinii mondiale si aduc atat obstacole, cat si oportunitati. Intre timp, problemele mocnesc tot mai aproape de casa.
Printul Charles (Dominic West) face presiuni asupra mamei lui pentru a obtine permisiunea sa divorteze de Diana (Elizabeth Debicki), iscand astfel o criza constitutionala a monarhiei.
Zvonurile incep sa circule si, pe masura ce distantarea din cuplu incepe sa fie din ce in ce mai vizibila, povestea capteaza atentia presei. Diana decide sa preia controlul asupra propriei povesti, incalca protocolul familiei si publica o carte care submineaza sustinerea publica pentru Charles si expune bresele din Casa de Windsor.
Tensiunile cresc tot mai mult atunci cand Mohamed Al Fayed (Salim Daw) isi face intrarea in scena si, manat de dorinta de a fi acceptat la cel mai inalt nivel, se foloseste de averea si puterea pe care le detine ca sa obtina un loc la masa regala pentru el si pentru fiul lui, Dodi (Khalid Abdalla).
Trailerul de mai jos este dominat de tensiunile dintre Printul Charles, Printesa Diana si Camilla Parker Bowles care zambeste fericita la bratului lui Charles.
Din distributie fac parte sute de actori cunoscuti, incepand cu rolul Printului Philip care este jucat de Jonathan Pryce in timp ce Lesley Manville o joaca pe Printesa Margaret.
Jonny Lee Miller pe prim-ministru John Major (care a facut publice anumite scandaluri despre familia regala pentru a distrage atentia de la esecurile guvernului pe care il conducea), Flora Montgomery in rolul sotiei sale, Norma Major si Marcia Warren in rolul Reginei Mama, mama Reginei Elisabeta.
Camilla Parker Bowles, marea iubirea a lui Charles, va fi jucata pe Olivia Williams, Claudia Harrison o joaca pe Printesa Anne, James Murray pe Printul Andrew, Emma Laird Craig pe Sarah, Ducesa de York, sotia Printului Andrew iar Sam Woolf il joaca pe Printul Edward.
In alte roluri importante, Bertie Carvel il joaca pe Tony Blair, Prasanna Puwanarajah il joaca pe Martin Bashir, jurnalistul care a obtinut interviul scandalos cu Printesa Diana care a fost pe prima pagina a ziarelor din intreaga lume la vremea respectiva, iar Phlippine Leroy-Beaulieu – pe care o cunoasteti din „Emily in Paris” unde o joaca pe Sylvie Grateau – o va juca pe Monique Ritz, vaduva lui Charles Ritz.
Printii William si Harry vor aparea si ei in noile episoade, Senan, fiul lui Dominic West (Printul Charles) il va juca pe William in timp ce Teddy Hawley si Will Powell il vor juca pe Harry la varste diferite.
Scenaristul si creatorul „The Crown”, Peter Morgan, nu a oferit nicio declaratie pana acum despre alegerea distributiei insa Netflix a confirmat alte cateva roluri cheie.
Khalid Abdalla il va juca pe Dodi Al-Fayed, iubitul Dianei care a murit cu ea in accidentul de masina din 1997. Salim Daw il va juca pe tatal acestuia, miliardarul Mohamed Al-Fayed in timp ce Amir El-Masry va juca o versiune mai tanara a lui Al-Fayed, sugerand faptul ca vor exista si secvente de tip „flashback”, din trecutul lui.
Humayun Saeed il va juca pe Dr. Hasnat Khan, un chirurg de origine britanico-pakistaneza care a avut o relatie ascunsa cu Diana timp de doi ani.
Desi au mai ramas trei saptamani pana la lansare, noile episoade scrise in intregime de Peter Morgan au starnit numeroase controverse datorita modului in care va fi portretizat actualul monarh al Regatului Unit, Regele Charles.
Zilele trecute au aparut informatii legate de noile episoade ale celui de-al cincilea sezon al seriei „The Crown” iar producatorii – in frunte cu scenaristul Peter Morgan – sunt acuzati ca au fabricat intamplari scandaloase pentru a-l defaima pe Regele Charles.
Mai exact, in serial, Printul Charles comploteaza in secret cu prim-ministrul britanic John Major pentru a o forta pe Regina Elisabeta sa abdice, incercand sa o inlature de la putere si sa ii ia locul.
De asemenea, serialul il prezinta pe Charles certandu-se intr-un mod dramatic cu Diana, in mijlocul divortului lor care a tinut prima pagina a ziarelor o buna parte din prima jumatate a anilor ’90. Noile episoade vor include si celebrul apel telefonic intitulat de jurnalisti „Tampongate” in care Charles, conform unei inregistrari existente si publicate in presa britanica in anii ’90, i-a spus Camillei, la vremea respectiva amanta lui, ca si-ar dori sa fie la fel de aproape de ea precum tamponul pe care il poarta. Evident, astfel de momente l-ar putea rusina pe actualul monarh.
Pe de o parte, monarhistii sunt afectati de modul in care anumite evenimente istorice au fost denaturate, precum intamplarea cu John Major pentru care nu exista dovezi. In acelasi timp, sunt ingrijorati de modul in care vor fi portretizati Regele si actuala Regina Consort Camilla.
Reactiile din mediul online au fost extrem de acide la adresa producatorilor seriei, fiind acuzati de lipsa de sensibilitate si o fuga dupa senzational.
Raspunsul de pe retelele de socializare si din presa a fost extrem de negativ la adresa producatorilor „The Crown” care s-au declarat „infricosati”, conform anumitor surse citate in presa britanica. Sursele sustin ca: „serialul nu a fost niciodata despre senzational, dar a fost intotdeauna o dramatizare. In primii ani, parea ca toata lumea era bucuroasa sa o tolereze.”
Declaratiile se refera la faptul ca „The Crown” nu este o serie documentara si nu isi propune sa respecte intocmai evenimente istorice. In acelasi timp, serialul a refacut cu exactitate anumite momente din istoria familiei regale, de la decor la modul cum arata costumele personajelor si fiecare replica scrisa in scenariu.
Intre timp au inceput filmarile pentru sezonul 6, mai multe imagini veti gasi mai jos.
Netflix cheltuie in jur de 11,5 milioane de lire sterline pe fiecare episod al serialului, fiind unul dintre cele mai mari hituri cinematografice din ultimii ani.